Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8
octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului
lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe
limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne
aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă,
ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre
voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia
poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească,
socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi.
Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor
multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese
pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o
răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident:
măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o
ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor
noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc
doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia
duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai
devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la
timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe
care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică
din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul
politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în
siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au
loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga
Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează
diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei
pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să
trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se
produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra.
Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea
împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza
economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful
iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei
duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu
doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc.
Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării,
cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine
responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească
pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat
relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea
puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat
interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am
lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat
câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului
lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi
grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au
contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea
omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un
prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis
şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a
naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu
iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi
tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund:
"spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept
nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc
(în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând
droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi
că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de
adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus.
În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun,
puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în
afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al
recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este
singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti
prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea
şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema
lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am
ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut
Libertatea
persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în
mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora
veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care
îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei
umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei
economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de
popoare".
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am
făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile
noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta
criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat
direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit.
Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl
păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile
fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în
Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul
consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este
sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru
că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci
îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi
la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa
care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii,
împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul
educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la
un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl
"încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi
de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem
neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte.
Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar
conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de
la Biserica sa să îi facă cunoscut cu
putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii
noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri
găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu
vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul
contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare,
o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu
se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi,
indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit
alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii
şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre
păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o
submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor
risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul
şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere
a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care
exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă
priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în
economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte
controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie,
pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu
poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate
disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă
noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic,
deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru,
pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona
lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să
devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să
îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu
scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele
pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm
lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu
mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că
mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei
voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de
parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame,
dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi
putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi.
Dumnezeu
nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh,
adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală
greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest
ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
Preluat de pe http://graiulortodox.wordpress.com/2010/12/29/48-enciclica-a-sfantului-sinod-al-bisericii-greciei-%E2%80%9D-stim-ca-cereti-de-la-noipastorii-vostri-o-biserica-eroica-cu-vigoare-care-sa-aiba-cuvant-profetic-cuvant-pentru-tanarul-contemporan/
Copyright © Toate drepturile rezervate.
