Sa fim noi schimbarea pe care vrem sa o vedem in lume!

duminică, septembrie 18, 2011

Mancarea noastra de toate zilele

Food Inc este un documentar lansat in 2009 care expune sistemul alimentar industrializat din USA, repercusiunile ecologice ale acestui sistem, precum si alte chestiuni precum sanatatea in raport cu ceea ce mancam, economia atat locala cat si globala in acest context si nu in ultimul rand drepturile fortei de munca din acest domeniu.




Film preluat de pe http://www.jurnaltv.ro/video/Food_Inc
Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

sâmbătă, septembrie 10, 2011

Psihologia schimbarii

Doi pionieri ai noii paradigme ştiinţifice, celebrul microbiolog Bruce Lipton şi partenerul său, psihologul Rob Williams, dezvoltau în comun în 2001, prin acest DVD ce cuprindea un cuplu de filme,Bruce Lipton - The Biology of Perception şi Rob Williams - The Psychology of Change, o teorie ce zguduie viziunile tradiţionale asupra biologiei şi psihologiei umane, demontând miturile predominante ale fiecărei discipline şi furnizând o cale logică, ştiinţifică şi practică de a înţelege aceste idei revoluţionare, legate de natura inseparabilă a conexiunii minte/trup.
Idealul său este accelerarea evoluţiei spirituale individuale şi globale, prin alinierea credinţelor subconştiente cu înţelepciunea conştientă izvorâtă din cele mai importante tradiţii spirituale şi intelectuale ale lumii.

În altă ordine de idei, filmele reprezintă o combinaţie unică, depăşind graniţele teoriei şi ale speculaţiei pure sau ale ştiinţei de dragul ştiinţei, dacă doriţi, prezentând cu ajutorul lui Rob Williams şi metode practice de eliminare a blocajelor, fobiilor şi altor tare psihice, în tratarea cărora psihologia tradiţională şi-a demonstrat de multă vreme impotenţa şi incompetenţa, banii continuând să curgă pe canapelele luxoase ale emulilor traficantului manipulator Freud, prin grija inocenţei şi a naivităţii unei clientele deloc nesemnificative, neconvinsă încă de impostura şi chimizarea galopantă a acestei profesii detestabile, când este practicată în acest mod complet nesincer.
Tehnicile practicate de Rob Williams sunt rupte total de practica tradiţională, meritând poate mai mult ca orice altceva să poarte numele cinstit de psihoterapie, deşi el însuşi îşi contestă contribuţia în procesul schimbării percepţiei, susţinând că are legătură doar cu divinitatea şi înţelepciunea inerentă din fiecare fiinţă umană.

Nu am practicat niciodată metodele de testare a subconştientului, pe baza răspunsului muscular, prezentate de Rob Williams, dar sunt dispus să le acord credit în contextul holistic al biologiei umane, redefinită de Lipton prin perspectiva cuantică, fiindcă nici reflexoterapia, de exemplu, nu mă impresiona cândva, dar o experienţă personală m-a convins de validitatea conceptelor ei.
În plus, deşi îl detest pe Einstein pentru rolul său nefast jucat în istoria omenirii şi pentru ascunderea unor descoperiri cruciale din fizica cuantică, încă de la începuturi, nu-i pot nega calitatea de iniţiat şi dreptatea parţială cu care afirma următoarele:
"O fiinţă umană este parte a unui întreg, numit de noi 'Univers', o parte limitată în timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca pe ceva separat de rest, un fel de iluzie optică a propriei sale conştiinţe.

Această iluzie e ca un fel de închisoare pentru noi, restricţionându-ne dorinţele personale şi limitându-ne afecţiunea la doar câteva persoane apropiate nouă.
Sarcina noastră trebuie să fie eliberarea din această închisoare, extinzând cercul compasiunii pentru a cuprinde toate creaturile vii şi întreaga natură, în deplina sa frumuseţe.
Nimeni nu este capabil să realizeze complet acest lucru, dar năzuinţa către o asemenea realizare este prin ea însăşi parte a eliberării noastre şi a fundamentării liniştii noastre interioare."
Am spus "parţială", fiindcă tocmai integrarea noastră completă în Univers, este garanţia nelimitării noastre la un timp şi un spaţiu ce sunt doar simple convenţii, datorate viziunii mecaniciste newtoniene asupra lumii.
În ce priveşte informaţia omisă cu intenţie de Einstein, în domeniul fizicii cuantice, nu-i pot acorda circumstanţe atenuante, fiindcă s-a lăsat înspăimântat de implicaţiile folosirii teoriei, din motivul prezentat magistral de laureatul Nobel, Eugene Wigner:

"Când domeniul teoriei fizice s-a lărgit ca să cuprindă fenomene microscopice, prin crearea mecanicii cuantice, conceptul de conştiinţă a apărut din nou în discuţie.
Nu era posibilă formularea legilor mecanicii cuantice, într-un mod care să fie pe deplin consecvent, fără a face referire la conştiinţă."
Încercând să ne convingă steril, de existenţa unei particule fundamentale a aberaţiei numită "materie", pentru a putea justifica în oarecare măsură şi fondurile uriaşe alocate unor proiecte malefice mamut, gen CERN, elitele lumii au permis o prea mare apropiere de nivelele microscopice, regretând amarnic "scheletul din dulapul cuantic" - actul influenţei conştiente asupra obiectului observării, ce releva natura energetico-spirituală şi nu materială a lumii - pe care se chinuie fără succes să-l mascheze, prin "interpretarea de la Copenhaga", din 1927, a lui Niels Bohr şi Werner Heisenberg, omorând fără milă inocenta pisică ipotetică a lui Schrödinger.

Dificilă sarcină, în condiţiile în care deşi multă lume nu este conştientă de acest fapt, teoria cuantică a încetat de multă vreme să mai fie o simplă teorie, având uluitor de mult succes, fiindcă nici una dintre predicţiile ei nu a fost vreodată eronată şi, chiar mai grav de atât, mai bine de o treime din economia noastră mondială depinde de produse care se bazează pe ea.
În contextul generic redefinit astfel magistral de fizica cuantică, este tot mai obscură graniţa dintre spiritualitate şi ştiinţa corectă, sarcina lui Bruce Lipton de a anula absurda teorie a predeterminării genetice devenind aproape banală.
Şi acest fapt mă bucură, fiindcă nici o religie a lumii nu are sens în absenţa conceptului reîncarnării, al ciclului de perfecţionare karmică a fiinţei spirituale umane, genetica lui Watson şi Crick impunând inexorabil un plan cromozomial inflexibil, ce ne dicta întreaga viaţă încă din momentul fecundării, eliminând din start orice nuanţă de liber arbitru.
 Bruce Rosemblum & Fred Kuttner
Biologia perceptiei from Anti Iluzii on Vimeo.


ROB WILLIAMS - Psihologia Schimbarii from Cocolino on Vimeo.

Preluat de pe http://www.newstream.ro/be-mindful/dezvoltare-personala/filme/432-psihologia-schimbrii-.html


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

joi, septembrie 08, 2011

Despre fenomenul "oglinda" in relatiile umane




Cred ca fiecare dintre noi a trait macar o data bucuria de a intelege dintr-o data, dintr-o perspectiva mai inalta, mai luminoasa, un adevar care pina atunci ii era ascuns. O minune se petrece, apare un om care-ti spune citeva vorbe, citesti o carte care te lumineaza si, dintr-o data, un nou adevar completeaza cunoasterea ta, intregind-o, facind astfel viata ta mai plina de savoare, mai frumoasa.
Despre o asemenea “bucurie a intelegerii” am sa va povestesc acum.
M-au preocupat intotdeauna relatiile umane si am cautat sa inteleg motivatia subtila a simpatiilor si antipatiilor mele spontane, cauzele profunde ale “nasterii”, “evolutiei” si “mortii” relatiilor mele cu ceilalti.
Ca oamenii langa care ne este dat sa traim nu ne apar in viata haotic, ca nici o intalnire nu este intamplatoare, imi era clar si crezusem ca inteleg. Stiam ca si in domeniul relatiilor umane functioneaza legea rezonantei, ca “cine se aseamana se aduna”.
Mi se parea ca tot ceea ce am de facut este sa-mi aleg atent anturajul, limitand la maxim “interferenta” cu oamenii care nu-mi placeau. Astfel, fara sa imi propun in mod constient, oamenii din preajma incepusera sa se imparta in “cei buni, potriviti pentru mine, de la care am ce invata” si “cei rai, pe care ar fi mai bine sa ii evit”.
La un moment dat am inteles ca modul meu de a gandi era gresit. Mai precis, nu era complet. Acum reusesc sa simt fiecare om din viata mea ca pe o oglinda vie in care ma pot vedea si simt recunostinta fata de Dumnezeu ori de cite ori privesc in ochii unui om. Acum nu ma mai tem de oameni si imi controlez tendinta de a ma considera altfel, superioara. Pentru a reusi aceasta, a fost nevoie sa trec printr-un adevarat act iluminator, care a fost declansat de lectura unei carti minunate.
Este vorba despre cartea  Astrologia si relatiile umane a lui Pierre Lassalle (astrolog francez care a creat scoala de Astrologie Holistica si a publicat numeroase alte carti de astrologie). Exista in aceasta carte, prezentata intr-un mod simplu, o idee care a aprins in mine o flacara care arde si acum, luminindu-mi calea spre oameni si spre sufletul meu.
Se vorbeste in aceasta carte despre relatiile dintre oameni ca despre manifestari particulare ale aceluiasi fenomen: “fenomenul oglinda”.
Iata cum prezinta Pierre Lassalle acest fenomen:
“Nimic din ceea ce ni se intimpla nu este de domeniul hazardului (…). Fiecare intilnire, fiecare situatie traita ne pune in fata unei parti din noi insine: gratie acestei intilniri sau situatii, poate sa se dezvaluie o parte luminoasa din noi insine, dar si o parte intunecoasa, mai putin agreabila.
A accepta sa ne asumam responsabilitatea intr-o situatie sau intr-o relatie care ne perturba cere mult curaj (virtute care adesea le lipseste contemporanilor nostri).
 
Insa numai acceptind sa ne confruntam cu “oglinda” si sa vedem ceea ce reflecta din noi insine (defectele noastre, partea “intunecata” sau inconstienta), vom putea descoperi partea luminoasa din noi. Aceasta parte reprezinta potentialul nostru de creativitate (in sensul larg al termenului) si de evolutie spirituala.
 
Studiul obiectiv si sincer al fenomenului “oglinda” in relatiile noastre ne ajuta sa indraznim a privi in fata aspectele noastre “intunecate” si egoiste pe care le proiectam asupra celorlalti.
Fenomenul oglinda este un principiu uimitor, pentru ca ne poate ajuta sa aflam multe despre functionarea noastra inconstienta. De altfel, cuvintul “mirror” (“oglinda”) vine din latinescul “mirus”, care inseamna “uimitor”.
Pentru a experimenta corect fenomenul “oglinda”, se impune sa analizam atent relatiile noastre, raspunzindu-ne la urmatoarele intrebari:
Ce ma fascineaza sau ma intereseaza la aceasta persoana?
Ce nu-mi place sau ma indeparteaza de aceasta persoana?
 
1. Toate calitatile sau capacitatile care ne uimesc si ne atrag corespund acelorlasi calitati si capacitati, nedezvaluite inca, pe care le purtam in noi insine. Daca nu le-am avea in noi, nu le-am putea vedea in altii. Le sesizam pentru ca ating in adincul nostru o energie identica. Deci daca o anumita calitate sau capacitate ne fascineaza la ceilalti, inseamna ca sintem gata sa o cultivam in noi si sa o dezvaluim. Este un “semn” care ne poate ajuta sa devenim constienti de acest potential interior.
 
2. Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar trebui rezolvate in noi insine. Nu este placut sa recunoastem, dar de fiecare data cind ne enerveaza comportamentul cuiva, inseamna ca acel comportament “ne atinge” unde ne doare, adica acolo unde exista o problema nerezolvata. In acest caz fenomenul “oglinda” dezvaluie o problema a noastra pe care sintem pregatiti sa o rezolvam.
 
Regula generala va fi, pentru cei curajosi si responsabili, aceeasi: de a se reconsidera mereu, oricare ar fi omul, situatia sau conflictul; de a nu cauta sa reprosam nimic celuilalt, pentru ca acest lucru ascunde intotdeauna o problema a noastra pe care nu am rezolvat-o.
 
“Care este responsabilitatea mea in aceasta situatie sau conflict si ce invataminte pot trage de aici?” Iata intrebarile potrivite pe care si le poate pune cel care tine cont de oglinda vietii.
Sa nu uitam ca studiul fenomenului “oglinda” este o batalie impotriva propriului nostru egoism.
Ne dorim sa descoperim secretele dragostei adevarate, nu-i asa? Atunci, sa ne reducem egoismul. Cu asta trebuie sa incepem.”
Sper ca lectura acestui fragment sa va fie utila si sa transforme relatiile voastre in ocazii minunate de a va cunoaste si de a va transforma.
damaideparte

"Suntem atat de preocupati sa numaram greselile altora incat uitam de barna din ochi.
Si totusi, exista un singur punct de vedere corect, o singura perspectiva corecta: de Sus, din Lumina. Eu cred sincer ca fiecare om care vrea cu adevarat o poate gasi, astfel incat sa vada cu proprii lui ochi toate lucrurile in Lumina Adevarului. Si sa nu se insele niciodata. Dar nu putem gasi acest punct de vedere corect, singurul intr-adevar valabil daca nu renuntam la barna din ochi. Si n-o sa reusim daca ne preocupam de paiele altora..."
Alina Rus


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

luni, septembrie 05, 2011

Muzica lui Gheorghe Iovu modifica matricea ADN-ului uman

Nu eu vindec, ci persoana se vindeca, daca ea crede in aceste sunete.  A lansat pana acum 10 CD-uri cu piese de muzica terapeutica . Sunt 17 clinici private în 3 tari cu muzica lui (Germania, Italia, USA). Cateii si pisicile vin sa asculte în parcuri muzica lui si nu pleaca pâna la terminarea melodiei.

 


  

"Doctorul de suflete" cum i se mai spune, compozitorul si interpretul Gheorghe Iovu este un deschizator de drumuri in meloterapie, nu numai in cea romaneasca, ci si in cea mondiala, muzica creata de el fiind folosita in 17 centre medicale din lume. Piesele sale ii vindeca pe bolnavi sau le amelioreaza starea de sanatate, alina sufletele, spiritele le invioreaza, pe betivi ii trezeste din betie, face plantele sa dea recolte in sere mai bogate si mai frumoase, iar in Germania femeile nasc pe piesele sale.


Cu modestia-i caracteristica nu ii place sa povesteasca despre sine. Vorbeste despre el partenera sa de concerte, Geta Heimerl, scriitoare, care compune povesti, atat adresate copiilor cat si adultilor. Povesti cu talc, despre care oamenii spun ca ii ajuta sa gaseasca raspunsuri la intrebarile lor si sa se dezvolte personal, uneori cu functie vindecatoare, alteori de cunoastere.

-De unde a pornit totul si cum v-ati descoperit talentul?
Gheorghe Iovu De mic mi-a placut muzica, am cantat la chitara, cat timp am facut scoala de canto si, dupa Revolutie mi-am cumparat instrumente mai specializate, intrucat s-au deschis granitele. Am luat un sintetizator si am inceput sa prelucrez melodiile pe care le aveam in minte, dar nu puteam sa le cant inainte, decat daca as fi avut orchestrator. Dar in primul si in primul rand trebuie sa pui mult suflet, in acest tip de muzica, altfel nu transmiti nimic.

-De ce tocmai muzica terapeutica?
Gheorghe Iovu: Dupa '90, am discutat cu niste specialisti care au ascultat muzica aceasta si spuneau ca este o adevarata terapie. De aici a pornit totul. Dupa 90.
Geta Heimerl: Un medic din Timisoara, in urma cu peste 20 de ani, care a pus aceste piese pacientilor lui, a observat schimbari in evolutia starii de sanatate a acestora si a hotarat sa introduca aceasta muzica in schema de tratament. Dl Iovu a cantat la invitatia lui in centrul in care acesta trata. Asa a ajuns sa fie denumita muzica terapeutica, muzica dlui Iovu.

-Muzica de acest gen are intr-adevar un rol vindecator sau doar amelioreaza starea de sanatate?

G. I.: Aceasta depinde de fiecare om in parte. Fiecare este ca si amprenta, unicat, si depinde daca crede in asta. Nu eu vindec, ci persoana se vindeca, daca ea crede in acest sunet in momentul cand cand canti, este ca si cum ai oferi si persoana ar primi, este ca si cum ai intinde o mana si intinde si el mana, atunci efectul este foarte bun.
G. H.: E important ca omul acela sa aiba o deschidere. Sa o simta. In momentul in care simti ceva, incepe sa iti placa si cand iti place, incepe sa lucreze in tine.

-Explicati, va rog, mai detaliat mecanismul prin care muzica are un rol atat de benefic asupra fiintei umane.
G. I.
: Nu este ceva stiintific, este atat de simplu, sunt anumite sunete care vin de la sine, este gratie unei inspiratii venita de sus, de multe ori nu stiu ce urmeaza, nu este ceva voit. Practic sunt informatii pe care le primesti si le daruiesti, si daca le daruiesti cu sufletul si persoana le primesti cu sufletul.
G.G.: Cercetatorul japonez Masaro Emoto, foarte cunoscut la noi in tara a facut anumite studii de cristalizare a apei. Si a recunoscut ca muzica hard rock, induce o stare de durere in apa, care parca e sparta. Tot el a demonstrat ca muzica de acest gen, cum e si cea creata de dl Iovu face ca apa sa cristalizeze foarte frumos, rezultand niste cristale uluitor de frumoase, armonioase si simetrice. A demonstrat astfel, ca acest gen de muzica aduce o incarcatura deosebita corpului, atat celui uman, cat si celui animal. Mai ales daca tinem cont de faptul ca omul este 70% apa, putem intelege importanta acestor sunete in viata noastra.

-Dar din punct de vedere stiintific, cum se explica rezultatele benefice?
G. G.: Un grup de cercetatori americani si rusi au demonstrat ca muzica dlui Iovu ajuta la remodelarea matricei ADN-ului. Asa s-ar explica anumite vindecari miraculoase.

-Cum a fost cand ati compus prima piesa de acest gen?
G. I.: Era ceva special. Simteam ca imi da fiori. Compuneam inainte muzica usoara si folk. Si anumite piese pentru chitara, le cantam orchestral si simteam ca iese ceva deosebit, si mi-au ramas in memorie si dupa revolutie am inceput sa le orchestrez. Asa s-au nascut aceste piese.

-Cand va apare urmatorul album si cum se va numi acesta?
G. I.: Lucrez acum la un album nou, se va chema Program P77. Este un program special terapeutic de reechilibrare, care s-ar putea sa fie unic pe glob, E posibil sa fie doar o singura melodie, sau un program special de repetare, pe care cu cat il asculti mai mult, si tot vrei sa il asculti si sa descoperi lucruri noi.
Sper sa fim cunoscuti si sa fim recunoscuti, pentru ca suntem singura tara din lume care venim cu acest gen de muzica. Exista de altfel muzica terapeutica pe glob garla, dar vorbesc de reale imbunatatiri ale starii de sanatate, vorbesc de efecte.

-Piesele dvs sunt folosite in mai multe centre din tara si din straintate. In care tari?
G. G:. Exista 17 clinici private in diferita tari din lume, printre care Germania, Italia si SUA, care folosesc muzica dlui Iovu. In Germania si in Italia se naste pe muzica lui, iar copilul asculta muzica pana la iesirea din spital.

-Care este impactul acestor piese in alte tari, mai indepartate, spre exemplu din Asia?
G. I.: La muzica aceasta nu conteaza ca esti chinez, japonez sau de alta nationalitate. Reactia este fantastica. La Arad, cand am facut un test cu fragmente din noul album, P77, se opreau oamenii pe strada si se intrebau uimiti ce este asta. A venit la un moment dat cineva din Irlanda, care a ramas acolo ascultand pana la finalul concertului. Am ajuns sa organizez in Germania cu ajutorul unui preot de acolo, un concert in decurs de 50 de minute, datorita faptului ca m-au auzit cantand la o clinica. Aici iti trebuie o luna pana organizezi un concert.

- Ce planuri de viitor aveti?
G. I.: Sa lansam acest program, P77, prin care sper sa fim recunoscuti si cunoscuti in toata lumea. Nu e vorba de o anumita categorie de afectiuni, de varsta, sau socioprofesionale.

-Care este reactia oamenilor? Ce povestesc ei despre starea lor de sanatate, ascultand aceasta muzica?
G. H.: Dl. Iovu a avut feed-back-ul miilor de oameni care au participat la concertele lui sau au ascultat muzica lui pe CD-uri. Are sacose de agende unde oamenii scriau ce simt, ce imbunatari s-au produs in vietile lor, ascultand aceasta muzica. Ulterior au aparut mesaje pe telefonul mobil in care oamenii isi spuneau impresiile.

Si-a vindecat mana
G. G.
: Am "vazut" pe viu ce se intampla. Spre exemplu, la Constanta, unde dl Iovu a cantat timp de aproximativ trei sferturi de ora intr-o sala, la un moment dat s-a ridicat o doamna pe la 50 si ceva de ani, care mi-a spus ca este invatatoare si ca ei i s-a intamplat o minune la acel spectacol. Am intrebat-o "De ce? Ce s-a intamplat?" Si ne-a povestit urmatoarele "Stiti, eu cand eram in clasa a VI-a, am avut un accident in urma caruia am fost operata la mana si nu mai puteam folosi mana". Practic nu a putut sa isi deschida bratul si palma o vreme indelungata, ramanand anchilozata pana la varsta de 50 si ceva de ani. In momentul in care a inceput dl Iovu sa cante, ea a inceput sa simta furnicaturi in mana si, cu mirare, si-a dat seama ca ea poate deschide palma. A deschis palma, a putut intinde mana, si ne spunea, fericita, "Va dati seama? Eu cand cumparam paine nu puteam sa iau restul in palma".

A reusit prin piesele compuse de Iovu

G. G.: Imi amintesc de un alt caz, petrecut in urma cu vreo trei ani, tot in Constanta, la un alt spectacol de-al dlui Iovu.  Un fost capitan de vas ne-a spus ca a avut un accident de vapor in urma caruia mare parte din creier i-a fost distrusa, a urmat luni si luni de sedinte de recuperare. L-am intrebat cum mai facea fata la drumuri, la boala si cum a reusit sa se vindece. Si a raspuns ca in mare parte datorita muzicii dlui Iovu. Niste prieteni i-a povestit de muzica lui si i-a rugat sa ii cumpere cateva CD uri de muzica pe care le asculta in fiecare seara.

Copiii invata mai repede
G  G.: La o conferinta la Academia Militara din Bucuresti se spunea la un moment dat ca sunt locuri in lume unde copiii invata pe muzica lui. Copii cu un coeficient de inteligenta normal reusesc sa memoreze aproximativ 200 de cuvinte dintr-o limba straina, intr-un timp mult mai scurt.

Au pictat pe muzica
G. G.
: Anul trecut, la Tulcea, la Manastirea Cocosul, la plecare, staretul manastirii mi-a aratat lacasul de cult si m-a intrebat. "Va plac picturile acestea? Sigur ca da, am raspuns. Stiti cum au fost pictate? Pe muzica dlui Iovu. Au venit pictorii si au spus: Stiti noi nu putem lucra daca nu avem muzica dlui Iovu, sa ne potenteze. Eu aveam trei CD-uri ale dlui Iovu si m-am gandit sa le pun acolo", a povestit staretul manastirii.

Legume mai frumoase

G. G.: O alta intamplare hazlie s-a petrecut la un alt concert. O femeie ne-a povestit cum, punand muzica dlui Iovu plantelor din gradina, a avut cele mai mari si mai frumoase recolte de legume. "De dimineata pana seara le puneam muzica in sera. Iar cand m-am dus cu ele la vanzare erau cele mai frumoase de pe piata", relata femeia.

"Am trait fericirea"
G. G.: La un alt concert, la un azil de batrani, la finalul concertului am intrebat asistenta cum li s-a parut si ce au simtit. Unul dintre batrani s-a ridicat in picioare si a spus "Am trait fericirea".
Altcineva spunea ca muzica aceasta traieste in tine si cand nu o mai asculti. Este de ajuns sa te gandesti la ea si ea lucreaza in continuare. Practic il ajuta pe fiecare om sa se apropie de partea divina din el.

Copiii isi trag parintii si bunicii de maini sa stea la concerte in parcuri, iar in jurul sau pisicile si cateii vin sa il asculte pana la finalul reprezentatiei. Odata o pisica nu a mai vrut sa plece din bagajele lui, in care se aciuase cat timp Iovu a cantat intr-un parc. Gheorghe Iovu are deschise doua cabinete de meloterapie in Timisoara, fiind primul compozitor de gen din Romania. A lansat pana acum 10 CD-uri cu piese de muzica terapeutica, dintre care amintim: "Pasi spre univers", "Trecerea timpului", "Calea spre lumina", "Nostalgie", "Impacare", "Clipe de bucurie", "Armonii".
 


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

duminică, septembrie 04, 2011

Fragmente din spectacolul: Confesiuni despre viaţă şi artă

Radu Beligan: Am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României.
   Sub titlul sugestiv "Confesiuni despre viaţă şi artă", destăinuirile omului de teatru Radu Beligan s-au concretizat luna aceasta, prin două spectacole ale maestrului. Cei prezenţi au putut asculta povestiri despre personalităţile care i-au marcat destinul, despre autografele primite de la Eugen Ionescu şi Salvador Dali, dar şi despre astrul care-i poartă numele. "De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea", a povestit maestrul.
   Sub semnătura maestrului Radu Beligan, ediţia limitată (900 exemplare) a manuscrisului "Note de insomniac" a fost lansată la sfârşitul anului trecut, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti, în prezenţa unui public ce a beneficiat de un spectacol intitulat Confesiuni despre artă şi viaţă. Spectacolul a fost reluat anul acesta şi a beneficiat, chiar în luna iunie, de două spectacole (pe 4 şi 5 iunie, la Sala Mică a Palatului).
 
     Fragmente din cadrul spectacolului
    "M-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României".
    "George Bernard Shaw a trăit până la vârsta de 94 de ani. Consecvent originalităţii lui, a avut grijă să-şi scrie singur epitaful. În locuinţa lui din Ayot Saint Lawrance [...], ghidul mi-a arătat în bibliotecă ciorna acestui epitaf. Sună aşa: "Am ştiut că dacă mă mai învârtesc mult pe aici, o să mi se întâmple şi aşa ceva".
    "Sceptic sunt împotriva tinerilor aspiranţi. Am constatat că nu prea le place să li se dea sfaturi bătrâneşti. Şi au dreptate. Oscar Wilde spunea că: "E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal".
    "Am avut prilejul să-l văd pe Laurence Olivier la premiera lui Othello. Succesul a fost fulminant. Pe tot parcursul reprezentaţiilor, întreaga trupă era vrăjită de interpretarea lui şi o spunea după fiecare spectacol. Într-o seară însă, interpretarea lui a fost atât de extraordinară - a jucat mai bine decât oricând - încât, la finalul spectacolului, întreg ansamblul se rânduise de-a lungul coridorului care ducea la cabina lui şi-l aplauda frenetic. Olivier a trecut pe lângă ei fără un cuvânt şi s-a încuiat în cabină. Stupoare! Ce-o fi cu el? Unul din apropiaţi bate la uşă. "Ei, ce s-a întâmplat? Deschide, te rog!" Uşa se deschide. "Nu înţeleg ce s-a întâmplat! Ai fost extraordinar, a fost cea mai mare seară a ta în acest rol!". "Ştiu, ştiu, dar tocmai de-asta sunt disperat. Fiindcă nu ştiu cum am făcut, ca să mai pot face şi altădată"..
    "Tolstoi i-a scris o dată lui Cehov: "Piesele lui Shakespeare sunt destul de proaste, dar ale dumitale sunt şi mai rele".
În 1933, Fred Astaire dădea prima lui probă în studiourile Metro-Goldwyn-Mayer. Directorul studioului şi-a notat: "Nu poate juca, cam chelios. Ştie puţin să danseze". Fred Astaire a păstrat toată viaţa aceasta notiţă deasupra şemineului din faimoasa lui locuinţă din Beverly Hills. Da, nu-i poţi convinge de valoarea ta în artă decât cu multă trudă!
    "De la Lucia Sturdza-Bulandra am învăţat că pentru a face meseria de actor, ai nevoie, în primul rând, de o mare sănătate fizică şi morală. Trebuie, vorba lui Maiorescu, "să-ţi reziste celula". Cât priveşte talentul, ea era de părerea lui Chateaubriand, care susţinea că: "Talentul nu este altceva decât o îndelungată răbdare".
   "Cum ziua de filmare era de opt ore, îşi aducea (n.r. Alexandru Giugaru) de acasă masa de prânz, din care nu lipseau două cepe mari. "Ce faci cu cepele astea, nene Sandu?". "Pe una o mănânc acuma, iar pe cealaltă o păstrez pentru diseară, ca să-mi fac loc în tramvai".
    "Sunt multe probleme care-i neliniştesc pe bieţii actori de pretutindeni. Se ştie, de pildă, că sunt foarte superstiţioşi. Românii nu vor cu nici un chip să le spui "Succes!" în seara premierei, ci "Baftă!". Francezilor trebuie să le spui "Merde!" În Anglia,  ca să îi urezi succes unui actor, trebuie să îi doreşti să-şi rupă un picior: "Break a leg!". Expresia e de pe vremea lui Shakespeare. Se pare că un actor şi-a rupt piciorul şi a jucat, în ciuda fracturii, atât de bine, că a rămas celebru."
   "În 1950, eram la o masă cu el (n.r. Dinu Ianculescu), cu Şerban Cioculescu şi Ion Barbu, la braseria de la Athenee Palace. Uşa se deschide brusc şi un june gazetar de la Scânteia se îndreaptă spre noi, debordând de entuziasm: "Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis!" "Da, dar cu ce preţ!", i-a răspuns Ianculescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie."
   "Mă duceam cu regularitate să-l văd pe Ianculescu, ca să mai învăţ câte ceva de la el. La o reprezentaţie cu piesa "Blestematele fantome", sala era arhiplină şi totuşi am rămas să văd spectacolul din picioare. Un actor care juca în piesă şi s-a uitat prin gaura cortinei, îi comunică maestrului: "E şi Beligan în sală. N-a găsit loc şi stă în picioare". "În picioare? În genunchi să stea când joc eu!"
    "La un moment dat, Ionesco (n.r. Eugene Ionesco) s-a retras cu mine într-un colţ al salonului şi mi-a spus: "O prietenie se leagă "a travers le travail". "Rinocerii" au fost prilejul de a ne cunoaşte şi împrieteni. Eşti un Belanger formidabil. Peste Jean-Louis Barrault şi peste Laurence Olivier. Din păcate, nu pot declara asta ziariştilor. Sunt artişti mari, dar susceptibili. Şi eu mai am relaţii de muncă cu ei". Am păstrat acest secret cât timp Ionesco şi cei doi mari actori au fost în viaţă."
   "Sunt mulţi oameni foarte bogaţi în România. Unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu banii. Am văzut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeţi sau nu, n-aş da pe toţi banii lor autograful pe care autorul "Rinocerilor" mi l-a scris în româneşte [...]: "Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie şi cu tot aşa de mare recunoştinţă". Şi nu aş da nici autograful [...] lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York, pe un superb album: "Păstrează-l bine", zice Dali. "După moartea mea, îl vei vinde la licitaţie". Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, l-am trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze."
    "Agamiţă Dandanache mi-a pus cele mai mari probleme. Mi-au trebuit 140 de spectacole până să pot intra bine în acest personaj."
   "În Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. "Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă". Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie."
    "De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea. Într-un colet sosit din Statele Unite, se afla documentul care atestă existenţa stelei care acum îmi poartă numele:
   "Domnule Beligan,
   Alături de cel al lui Elton John sau al Sophiei Loren, al Madonnei sau al lui Tom Cruise, numele dumneavoastră a fost dat unei stele prin intermediul Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor (International Star Registry). Numele stelei dumneavoastră precum şi coordonatele ei telescopice sunt înregistrate şi păstrate în arhivele Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor din Elveţia. Aceste date sunt identice cu cele care figurează pe certificatul oficial al Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor pe care îl veţi găsi în acest colet şi care atestă că o stea a fost botezată cu numele dumneavoastră, precizând exact coordonatele ei telescopice. De asemenea, aceste date vor fi transcrise şi în următoarea ediţie a anuarului cosmic "Locul tău în Cosmos" (volumul VIII - Copyright USA).
    Pentru a vă localiza, căutaţi-vă constelaţia pe harta cerului stilizată, situată la începutul livretului inclus aici. Apoi folosiţi harta cea mare, care este o copie mărită a constelaţiei dumneavoastră. Locul precis unde este situată steaua dumneavoastră este încercuit cu roşu. Aşa că, de acum înainte, veţi privi cerul cu alţi ochi. Căci, prin această stea care vă este dedicată, o părticică din dumneavoastră scânteiază pe bolta cerească.
   Felicitări,
   International Start Registry"
   Nu ştiu cât adevăr ştiinţific şi câtă fantezie se află în acest cadou mirobolant, dar nu pot să nu mă gândesc la unul dintre rolurile mele dragi, al profesorului Miroiu, cel care a găsit o stea căreia îi căuta un nume. O coincidenţă care mă aruncă pe o mare plajă de vis, hrana noastră cea de toate zilele".
   "În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: "Care este secretul longevităţii dumneavoastră?" Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii."
"Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună. Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette, "Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi".

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.