Viata asa cum este ea perceputa in prezent, este prea plina de stres, de ingrijorari si dorinte de mai mult pentru a mai reusi sa ne bucuram de ea. O traim in virtutea inertiei si uitam cu totul ca adevaratul nostru eu, singurul care contreaza, este sufletul omului. Un suflet care moare de inanitie pentru ca suntem prea ocupati cu problemele zilnice, cu necesitatile pamantesti care se amplifica tot mai mult, tot mai mult...
Filmuletul de mai jos ne indeamna sa ne intrebam daca merita sa ne sacrificam sufletul pe altarul progresului materialist.
"Prea stresat pentru a vedea ca viata ta nu are frumusete, nu are poezie, nu are iubire?
Te-ai simtit cumva ca esti captiv? Obosit si coplesit de o viata de mizerie? Sau doar singur, deprimat si trist? Esti multumit ca faci parte din turma?
Nu asa ar trebui sa fie viata, nu?"
"Ca o noapte adanca se intinde Intunericul material-fin deasupra acestui Pamant!" - ne spune Abd-ru-shin in lucrarea In Lumina Adevarului - "Deja de foarte mult timp. El tine Pamantul intr-o imbratisare sufocanta, asa de stransa si de ferma incat fiecare intuire a Luminii ce se ridica seamana cu o flacara care, fara oxigen, isi pierde forta si, palind, se naruie repede in ea insasi."
"Intr-o calatorie spre NICAIERI" - se spune in filmulet - asta este oare ceea ce vrem de la viata noastra? Ne lipseste telul care sa ne conduca spre libertate adevarata si Lumina:
"Voi oameni sunteti in aceasta Creatie pentru a va gasi fericirea! In Graiul viu in care Dumnezeu va vorbeste! Si a intelege acest Grai, a-l invata, a intui in el Voina lui Dumnezeu, acesta este telul vostru in peregrinarea prin Creatie."(Abd-ru-shin)
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
miercuri, noiembrie 03, 2010
luni, noiembrie 01, 2010
Joc de lumini
Un nou gen de spectacol, in care lumina joaca rolul principal - se pot obtine efecte uluitoare.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
duminică, octombrie 31, 2010
Cezar si cainii
Daca ai vazut o data "Cezar si cainii" - emisiune pe National Geografic vinerea intre 21-23, probabil ca vei vrea sa o vezi inca o data si inca o data...
Aici poti invata ce impact are energia ta umana asupra cainelui tau de companie. Cainele este oglinda stapanului. Cainii traiesc in prezent si reactioneaza la energia pe care o simt.
Atunci cand tu schimbi, ca prin minune, si atitudinea cainelui tau se schimba.
"Reabilitez cainii si educ oamenii." - spune Cezar. "Cu cainii e mai usor, cu oamenii e mai greu."
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Aici poti invata ce impact are energia ta umana asupra cainelui tau de companie. Cainele este oglinda stapanului. Cainii traiesc in prezent si reactioneaza la energia pe care o simt.
Atunci cand tu schimbi, ca prin minune, si atitudinea cainelui tau se schimba.
"Reabilitez cainii si educ oamenii." - spune Cezar. "Cu cainii e mai usor, cu oamenii e mai greu."
Copyright © Toate drepturile rezervate.
sâmbătă, octombrie 30, 2010
Un nou drum
"Intr-o legenda, se povesteste despre o pasare care traia intr-o padure alaturi de multe animale prietene. Toti o cunosteau datorita vitezei cu care putea zbura, si de aceea o numeau Cea-care-zboara-iute. Coloritul magnific al aripilor ei stralucea in lumina soarelui pe cand trecea ca o sageata printre ramuri. Intr-o zi, Cea-care-zboara-iute si-a rupt o aripa. Prabusindu-se la pamant, s-a tarat la radacina unui copac ca sa caute adapost. Dupa putin timp, Stapanul padurii a gasit-o si a ridicat-o cu blandete. Si-a trecut usor mana peste pasarea inspaimantata si apoi a asezat-o iar jos. Celelalte pasari erau incantate, gandindu-se ca prietena lor a fost vindecata si ca va putea iar sa zboare ca o sageata printre copaci. Dar Cea-care-zboara-iute tot nu putea zbura. S-a asezat in schimb sub un copac si, ridicand capul spre cer, a inceput un cantec de jale. Sunetele pline de melancolie au continuat zi si noapte, devenind tot mai puternice. Niciodata, pana atunci, padurea nu mai auzise ceva atat de frumos. L ceas de noapte, celelalte animale se potoleau si ascultau cantul ei care devenea tot mai frumos.Cea-care-zboara-iute invatase sa cante din adancul durerii si intristarii ei, iar muzica sa cucerea inimile tuturor celor care o ascultau. Desi n-a mai putut sa zboare niciodata, mangaierea vindecatoare a Stapanului padurii i-a daruit miracolul cantecului si un nou drum in viata." (K.J.Hermes - Depasind depresia- o abordare crestina)
Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.
Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.
Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.
Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.
Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
marți, octombrie 26, 2010
Iluzie si realitate
"Poti intra intr-o camera neagra ca smoala, plina de intuneric, poti aprinde o mica lumanare si, instantaneu, intunecimea aceea se evapora.
Dar nu poti face contrariul. Poti intra intr-o camera luminata, abundand de adevar si intelepciune, dreptate si bucurie, sanatate si armonie cu putere universala. Poti aduce in acea camera luminata cata intunecime vrei si nu are nici cel mai mic efect.
Aceasta este diferenta dintre puterea Creatorului si orice alta putere."
Un film despre iluzie si realitate, despre temeri si schimbare.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Dar nu poti face contrariul. Poti intra intr-o camera luminata, abundand de adevar si intelepciune, dreptate si bucurie, sanatate si armonie cu putere universala. Poti aduce in acea camera luminata cata intunecime vrei si nu are nici cel mai mic efect.
Aceasta este diferenta dintre puterea Creatorului si orice alta putere."
Un film despre iluzie si realitate, despre temeri si schimbare.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Rostul
Rostul
de Dan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
de Dan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
vineri, octombrie 22, 2010
Principiul 90-10
Am observat ca cei mai multi oameni prefera sa se concentreze pe ce nu le place, pe ce le produce durere, deranj, neplacere... Si incearca sa inlature aceste neplaceri actionand asupra lor printr-o presiune, pentru a le corija, a le transforma in ceva bun, placut sau sa le faca sa dispara din viata lor.
Dar orice lucru pe care te concentrezi, il intaresti si produce seminte de acelasi fel.
Atunci cand educi folosind violenta, vei recolta si mai multa violenta: semeni vant, vei culege furtuna.
De ce toate filmele ce se vor educative, vorbesc mai intai si mai mult despre rau?
De ce din toate intamplarile zilnice, cele mai multe despre care se vorbeste sunt cele negative? (Vezi stirile TV). Chiar atat de putine lucruri si lucrari frumoase exista in aceasta lume?
Cum poti sa educi inspre lumina si frumos, cand te folosesti de urat si de rau?
Daca am reusi sa alegem dintre tot ceea ce ni se intampla partea buna a lucrurilor si sa ne concentram pe ea, am avea parte pe acest pamant de mult mai multa lumina si frumusete.
Stephen Covey ne arata in filmuletul urmator cat de important este modul in care reactionam la ceea ce ni se intampla.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Dar orice lucru pe care te concentrezi, il intaresti si produce seminte de acelasi fel.
Atunci cand educi folosind violenta, vei recolta si mai multa violenta: semeni vant, vei culege furtuna.
De ce toate filmele ce se vor educative, vorbesc mai intai si mai mult despre rau?
De ce din toate intamplarile zilnice, cele mai multe despre care se vorbeste sunt cele negative? (Vezi stirile TV). Chiar atat de putine lucruri si lucrari frumoase exista in aceasta lume?
Cum poti sa educi inspre lumina si frumos, cand te folosesti de urat si de rau?
Daca am reusi sa alegem dintre tot ceea ce ni se intampla partea buna a lucrurilor si sa ne concentram pe ea, am avea parte pe acest pamant de mult mai multa lumina si frumusete.
Stephen Covey ne arata in filmuletul urmator cat de important este modul in care reactionam la ceea ce ni se intampla.
Principiul 90 10
View more presentations from adrianchisu.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
miercuri, octombrie 20, 2010
Legea echilibrului dintre a da si a primi
Fiecare alegere ne schimba viata. Cum ar fi viata pe pamant daca fiecare ar dori binele aproapelui sau? Ne purtam noi insine cu semenii nostri asa cum ne-am dori ca ei sa se poarte cu noi? Le acordam respectul cuvenit prin fiecare gest, gand si fapta? Ai putea spune ca cei mai multi nu merita nici un respect. Da, probabil ca asa e, dar hai sa urmarim putin care este mecanismul Legii echilibrului dintre a da si a primi - lege care guverneaza totul in Creatie.
Toate procesele din Creatie sunt supuse acestei Legi. Fie ca ne referim la miscarea corpurilor ceresti sau simtul echilibrului corpurilor pamantesti. Zi de zi o urmam in cea mai mare parte in mod inconstient, in expiratie si inspiratie. Sau atunci cand ne straduim sa aducem ceva "in echilibru".
Pe de alta parte suferim o paguba cand aducem ceva inafara de echilibru, in mare sau mic. Atunci nerespectarea acestei Legi cauzeaza blocaje si perturbari, pana chiar la decadere si prabusire.
Sa ne gandim putin la interventia omului in natura. Acolo unde a introdus sau a scos ceva din lantul trofic, mai devreme sau mai tarziu, s-au constatat dezechilibre.
Sau la raportul dintre lucru si odihna. Exagerari inutile si de o parte si de cealalta aduc boala si moarte prematura. Numai in schimbul corect se afla echilibru.
Doar permanentul echilibru dintre a da si a primi creaza miscarea sanatoasa, singura care aduce edificare si dezvoltare, iar spiritului insufletire si invigorare. Unde a da nu este in echilibru cu a lua, armonia si pacea sunt retrase.
A da sta, astfel, pe primul loc, deci doar "a da" conditioneaza pe "a lua", asa cum noi prin expiratie corecta trebuie mai intai sa dam, prin aceasta se creaza loc pentru inspiratia profunda, care insufleteste materia.
De aceea si Iisus spune: "Mai fericit este cel care da, decat cel care primeste." Cel care da dezinteresat, fie ca e vorba de valori pamantesti sau spirituale, in definitiv da pentru el insusi, deoarece fructele bune ale semanaturilor sale, bune sau rele, le va primi insutite!
Si atunci, cand eu incep sa ma port cu cei din jur asa cum imi doresc ca ei sa se poarte cu mine (chiar daca ei merita sau nu), deja am daruit ceva: samanta unei lumi mai bune. Pe care, daca voi continua sa o ingrijesc prin gand, vorba si fapta, roadele acesteia vor fi bogate si de aceeasi natura cu samanta, roade care se intorc prin Legea echilibrului, la cel care a sadit.
Acelasi lucru l-a spus si Ghandi prin cuvintele: "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." Este primul pas inspre mai bine!
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
joi, octombrie 14, 2010
Citind din viata lui Lao-Tze despre infumurare
Citind despre moartea lui Miang-Tse, lama superior care-a abuzat de puterea lui, am gandit:
Cum sa ne pazim sufletele de infumurare?
Oricat de multe am putea face, oricate abilitati am avea, putem deveni infumurati tocmai din aceasta cauza.
Daca insa facem totul in Onoarea lui Dumnezeu, niciodata infumurarea nu ne va lega sufletele, de-ar fi sa infaptuim minune dupa minune.
Faptele noastre cele mai mari nu marturisesc maretia noastra, ci Maretia Lui.
Sa nu uitam niciodata acest lucru...mai ales la sfarsitul Imparatiei de-o Mie de Ani, cand insusi tatal infumurarii va fi dezlegat.
Alina Rus
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link
miercuri, octombrie 13, 2010
Gandurile si fericirea
În Creaţie sunt ferm ancorate Legile Creatorului, aceleaşi de la începutul Lumii. Legile sunt pilonii care stau la baza oricarei lucrări durabile. Tot aşa cum o casă construită pe o fundaţie solidă este trainică şi poate rezista adversitaţilor naturii, atunci când respectăm aceste Legi, păşim pe un drum care ne duce la fericire.
Este uşor de înţeles că tulburarea armoniei Creaţiei nu poate aduce decât suferinţă. Astăzi, ca urmare a atâtor mii de ani de acţiuni nechibzuite, suferinţa se găseşte cu prisosinţă pretutindeni. Este rezultatul alegerilor greşite de până acum. Conform Legilor Creaţiei, care acţionează automat, fiecare creatură primeşte pe măsura faptelor sale. Ceea ce semănăm, aceea vom culege! – ne spune Iisus. Suferinţa este deci răspuns la propria noastră faptă, tot aşa cum este şi bucuria.
Tot aşa cum în vizită trebuie să ne adaptăm regulilor casei dacă nu dorim să stricăm armonia, omul, ca musafir al Creaţiei, trebuie, pentru propriul său bine, să se încadreze în bunul mers al acesteia, promovând-o conştient. Dar el o poate promova conştient numai atunci când cunoaşte Legile după care se ghidează Creaţia. Persoana care nu cunoaşte Legile este ca aceea care s-ar urca la volanul unei maşini şi ar vrea să o conducă într-un oraş aglomerat fără a avea vreo idee de regulile de circulaţie, considerând a fi suficient faptul că este un as al volanului. Am numi acea persoană, în cel mai bun caz, drept inconştientă. Ceea ce n-o face cu nimic mai puţin vinovată în faţa legii.
O mare forţă ce ne stă la dispoziţie o reprezintă gândurile. Funcţie de cum avem sau nu grijă de gândurile noastre şi de lumea pe care acestea o formează, tot aşa recoltăm în jurul nostru bine, fericire, pace sau dimpotrivă. Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor, ele formează o cale luminoasă, pe care retroacţiunile întunecate sunt mult atenuate.
Lumea de gânduri este răspunzătoare de starea noastră, de drumul nostru prin Lume.
Atunci când cultivăm gânduri curate dintr-un imbold interior spre nobil şi puritate, recolta care ni se pregăteşte nu poate fi decât una de pace şi fericire.
Orice schimbare începe întotdeauna in propriul nostru eu. Să punem astăzi piatra ce delimitează noul de vechi, punând la baza oricărei acţiuni gândirea curată. Să ne îndreptăm gândurile către noţiuni înalte, de puritate şi iubire.
Însă noi, în calitate de oameni, putem exista doar prin Forţa ce vine de la Dumnezeu şi doar cu aceasta ne putem clădi drumul şi fericirea noastră în aceasta lume.
Fericirea nu ţine de material – este o stare de plenitudine interioară, o conexiune cu Forţa ce dă viaţă, ce pătrunde întreaga Creaţie, întregul Univers.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
marți, octombrie 12, 2010
Indexul planetei fericite
Am fost invatati sa ne concentram pe probleme, pe variantele cele mai pesimiste ale viitorului, pe scenarii de cosmar. Si nu ne gandim suficient de mult la solutii. Am folosit frica pentru a atrage atentia oamenilor.
Ne concentram pe productie si nu pe lucrurile care fac cu adevarat ca viata sa merite traita.
Un studiu la nivel mondial arata ce vor de fapt oamenii: peste tot in lume, oamenii vor fericire pentru ei si cei apropiati lor. De ce nu ne gandim la progresul omenirii, zice Nic Marks in termeni de fericire - sanatate - iubire, in loc de a ne gandi la cat de multe lucruri avem.
De ce masuram succesul unei natiuni dupa productivitate - in loc sa il masuram după fericirea si bunastarea oamenilor ei? Nic Marks prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmareste bunastarea nationala in functie de resursele folosite (pentru ca o viata fericita nu trebuie sa coste cat lumea). Care tari au cel mai mare IPF? S-ar putea sa fiti surprinsi.
Un Talk care trebuie vazut:
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Ne concentram pe productie si nu pe lucrurile care fac cu adevarat ca viata sa merite traita.
Un studiu la nivel mondial arata ce vor de fapt oamenii: peste tot in lume, oamenii vor fericire pentru ei si cei apropiati lor. De ce nu ne gandim la progresul omenirii, zice Nic Marks in termeni de fericire - sanatate - iubire, in loc de a ne gandi la cat de multe lucruri avem.
De ce masuram succesul unei natiuni dupa productivitate - in loc sa il masuram după fericirea si bunastarea oamenilor ei? Nic Marks prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmareste bunastarea nationala in functie de resursele folosite (pentru ca o viata fericita nu trebuie sa coste cat lumea). Care tari au cel mai mare IPF? S-ar putea sa fiti surprinsi.
Un Talk care trebuie vazut:
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
sâmbătă, octombrie 09, 2010
Toamna, pe varf de munte, la Chiril...
Ploua. Cerul e ca un caier de nori fumurii ce se rostogolesc in inaltul cerului. Ploaia cerne mocanesc, marunt si des. Aerul proaspat si tare al diminetii imbujoreaza obrajii. Vantul mai da din cand in cand cate o pala invioratoare.
Sunt la Chiril, o localitate pe un varf de munte, la jumatate de ora de Vatra Dornei, unde fratele meu si-a incropit un loc de vis. In departare se vad Pietrele Doamnei iesind si apoi intrand in norii cenusii, ce se misca cu o viteza ametitoare.
Nu se aude decat zgomotul ploii si al paraului ce curge la cativa metri departare.
Departe de galagia orasului, in vecinatatea tinutului caprioarelor si lupilor...
Se vad adeseori pe versantul apropiat al muntelui caprioare... Cerbul boncaluieste in serile de toamna...
De jur imprejur strajuiesc munti, invesmantati de verdele brazilor si al ierbii grase de munte... Ici colo cativa copaci parca pictati in culorile multicolore ale toamnei...
Observ in ultimul timp dorinta tot mai multor oameni de a se reintoarce catre natura, catre simplitate si natural - o urmare de altfel fireasca intr-o lume tot mai complicata, mai plina de agitatie, de materialism...
...Un loc in care sa-ti "incarci bateriile" la sfarsit de saptamana. Un loc in care sa te regasesti pe tine insuti, pe cel adevarat. Un loc in care sa iti cladesti linistea interioara, in care sinele sa-si poate face auzit glasul.
E dificil sau uneori chiar imposibil sa fii intr-un astfel de loc, indiferent cat de mult ti-ai dori. Dar starea de liniste interioara trebuie neaparat regasita cat mai des. Si o tehnica care poate ajuta si pe care o putem aplica in orice loc, este respiratia profunda: inspira profund pe nari si expira pe gura, relaxand partea din spate a gatului si scotand sunetul "Ahh" pe timpul expiratiei. Imediat vibratia interioara creste si iti poti schimba in bine starea interioara. Te racordezi astfel la sinele tau cel adevarat. Dispar gandurile negre, ingrijorarea, viata apare imediat mai frumoasa, mai luminoasa.
Si asa cum zicea Buddha, ajungem mai aproape de acele momente in care "Viata noastra trebuie sa atinga acel punct in care sa lasam puterea de sus sa actioneze in noi si sa facem numai ceea ce izbucneste atunci din noi."
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Sunt la Chiril, o localitate pe un varf de munte, la jumatate de ora de Vatra Dornei, unde fratele meu si-a incropit un loc de vis. In departare se vad Pietrele Doamnei iesind si apoi intrand in norii cenusii, ce se misca cu o viteza ametitoare.
Nu se aude decat zgomotul ploii si al paraului ce curge la cativa metri departare.
Departe de galagia orasului, in vecinatatea tinutului caprioarelor si lupilor...
Se vad adeseori pe versantul apropiat al muntelui caprioare... Cerbul boncaluieste in serile de toamna...
De jur imprejur strajuiesc munti, invesmantati de verdele brazilor si al ierbii grase de munte... Ici colo cativa copaci parca pictati in culorile multicolore ale toamnei...
Observ in ultimul timp dorinta tot mai multor oameni de a se reintoarce catre natura, catre simplitate si natural - o urmare de altfel fireasca intr-o lume tot mai complicata, mai plina de agitatie, de materialism...
...Un loc in care sa-ti "incarci bateriile" la sfarsit de saptamana. Un loc in care sa te regasesti pe tine insuti, pe cel adevarat. Un loc in care sa iti cladesti linistea interioara, in care sinele sa-si poate face auzit glasul.
E dificil sau uneori chiar imposibil sa fii intr-un astfel de loc, indiferent cat de mult ti-ai dori. Dar starea de liniste interioara trebuie neaparat regasita cat mai des. Si o tehnica care poate ajuta si pe care o putem aplica in orice loc, este respiratia profunda: inspira profund pe nari si expira pe gura, relaxand partea din spate a gatului si scotand sunetul "Ahh" pe timpul expiratiei. Imediat vibratia interioara creste si iti poti schimba in bine starea interioara. Te racordezi astfel la sinele tau cel adevarat. Dispar gandurile negre, ingrijorarea, viata apare imediat mai frumoasa, mai luminoasa.
Si asa cum zicea Buddha, ajungem mai aproape de acele momente in care "Viata noastra trebuie sa atinga acel punct in care sa lasam puterea de sus sa actioneze in noi si sa facem numai ceea ce izbucneste atunci din noi."
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
vineri, septembrie 10, 2010
Si acesta nu e decat inceputul!
Ne simtim goliti, secatuiti, parasiti sau chiar experimentam o pierdere a identitatii – acestea fiind senzatiile obisnuite ale acestei noi stari de vid.
Ne pregatim sa primim un val imens de Lumina. Aceasta lumina va inunda Planeta si va aduce multe schimbari… toate in legatura cu crearea unei Planete care este aliniata mai mult cu lumina sau cu un mod de a fi si a trai la un nivel mai inalt. De aceea, senzatia de secatuire face parte din pregatire…este o stare premergatoare nasterii unei noi realitati.
Putem ajunge acasa, iar apoi sa simtim dintr-o data ca suntem intr-o casa prea goala. Brusc, este posibil sa detestam faptul ca suntem singuri. Ne putem trezi ca mancam fara sa ne fie foame, pur si simplu pentru a “umple golul”. Ne putem simti neobisnuit de nervosi, tensionati sau, in cel mai bun caz, nelinistiti. Ne poate fi greu sa incepem vreun proiect nou sau sa finalizam unul vechi. Am putea chiar avea senzatia ca asteptam sa explodeze o bomba, fara sa stim cu siguranta de ce. Simtim nevoia sa dormim mai mult, suntem obositi, fiindca ne pregatim, din toate punctele de vedere, sa primim aceasta lumina.
Acest nou val de lumina care se va revarsa peste noi va aduce cu el o mare parte din noul tipar. El va spala Planeta, mutand lucrurile dintr-un loc in altul, in timp ce va indeparta tot ceea ce este vechi, astfel incat noul sa se aseze acum, aici. Acest nou val de lumina va schimba lucrurile pentru totdeauna.
Ceea ce inseamna ca ne aflam in punctul culminant al posibilitatii de a trai intr-o noua realitate, la care nu am putut decat visa. Ne putem simti epuizati, desi nu stim in mod constient de ce. Ceea ce s-a epuizat este vechea realitate a lumii. Noi am lasat-o in urma si de aceea putem simti ca am plecat subit in alta parte. Pentru multi dintre noi nu mai sunt necesare acele vechi experiente.
Acest nou val de lumina va aduce o schimbare in felul in care traim pe cel de-al Doilea Pamant. Ea va crea un mod de trai care porneste din inima. Vom intelege ceea ce este cu adevarat important, ne vom lepada de vechile sentimente de separare si de dorinta de a judeca, sau chiar de pasiunile anterioare pentru o anumita cauza si vom sti ca suntem cu adevarat frati si surori ai unei ordini mai inalte.
Acest nou val de lumina ii va uni pe cei care se potrivesc unii cu altii in multe aspecte, odata ce vechile relatii care nu au o vibratie mai inalta si un scop mai inalt vor incepe sa se destrame. Atunci, noul val de lumina va aduce, de asemenea, o noua unificare in spiritul adevarului si al corectitudinii.
Ne vom uni prin energia inimii, astfel incat, cu timpul, nu vor mai fi necesare alte unificari, acesta fiind cel mai autentic. Acest val de lumina va desavirsi destinul nostru pur si autentic…ceea ce inseamna ca destinul nostru se va implini.
Ne vom conecta cu rolurile noastre autentice de adevarati ingrijitori ai Planetei Pamant si astfel vom fi plasati cu iubire in aceste spatii care ni se cuvin. Va exista o noua ordine pe Pamant. Va fi o “recolta imbelsugata”. Acest val de lumina ne va conduce in noua lume si noua realitate. In vremurile ce vor veni, va fi greu sa ne reamintim vechea realitate, pe care o vom percepe ca pe ceva dintr-un timp si un loc pe care l-am cunoscut doar in vis. Fiindca in curand vom trai un vis adevarat, ceea ce visasem doar, va prinde viata in realitatea noastra fizica.
Senzatiile noastre de desertaciune, secatuire, stanjeneala, insingurare, sau separare sunt stari care ii insotesc pe cei care se afla la poarta noului Pamant. Da, asteptam ca poarta sa se deschida, stand in prag si intrebandu-ne ce se afla dincolo de ea, sau chiar asteptand, cu sufletul la gura, intr-o stare de izolare, in timp ce un val urias de lumina se pregateste sa se reverse peste noi, ne aflam acum, temporar intr-un spatiu de trecere in noua lume.
Acestea sunt vremuri ciudate dar incitante neobisnuite dar fara precedent… si indelung asteptate.
Articol preluat de pe www.editura-foryou.ro
Copyright ©
Toate drepturile rezervate.
Ne pregatim sa primim un val imens de Lumina. Aceasta lumina va inunda Planeta si va aduce multe schimbari… toate in legatura cu crearea unei Planete care este aliniata mai mult cu lumina sau cu un mod de a fi si a trai la un nivel mai inalt. De aceea, senzatia de secatuire face parte din pregatire…este o stare premergatoare nasterii unei noi realitati.
Putem ajunge acasa, iar apoi sa simtim dintr-o data ca suntem intr-o casa prea goala. Brusc, este posibil sa detestam faptul ca suntem singuri. Ne putem trezi ca mancam fara sa ne fie foame, pur si simplu pentru a “umple golul”. Ne putem simti neobisnuit de nervosi, tensionati sau, in cel mai bun caz, nelinistiti. Ne poate fi greu sa incepem vreun proiect nou sau sa finalizam unul vechi. Am putea chiar avea senzatia ca asteptam sa explodeze o bomba, fara sa stim cu siguranta de ce. Simtim nevoia sa dormim mai mult, suntem obositi, fiindca ne pregatim, din toate punctele de vedere, sa primim aceasta lumina.
Acest nou val de lumina care se va revarsa peste noi va aduce cu el o mare parte din noul tipar. El va spala Planeta, mutand lucrurile dintr-un loc in altul, in timp ce va indeparta tot ceea ce este vechi, astfel incat noul sa se aseze acum, aici. Acest nou val de lumina va schimba lucrurile pentru totdeauna.
Ceea ce inseamna ca ne aflam in punctul culminant al posibilitatii de a trai intr-o noua realitate, la care nu am putut decat visa. Ne putem simti epuizati, desi nu stim in mod constient de ce. Ceea ce s-a epuizat este vechea realitate a lumii. Noi am lasat-o in urma si de aceea putem simti ca am plecat subit in alta parte. Pentru multi dintre noi nu mai sunt necesare acele vechi experiente.
Acest nou val de lumina va aduce o schimbare in felul in care traim pe cel de-al Doilea Pamant. Ea va crea un mod de trai care porneste din inima. Vom intelege ceea ce este cu adevarat important, ne vom lepada de vechile sentimente de separare si de dorinta de a judeca, sau chiar de pasiunile anterioare pentru o anumita cauza si vom sti ca suntem cu adevarat frati si surori ai unei ordini mai inalte.
Acest nou val de lumina ii va uni pe cei care se potrivesc unii cu altii in multe aspecte, odata ce vechile relatii care nu au o vibratie mai inalta si un scop mai inalt vor incepe sa se destrame. Atunci, noul val de lumina va aduce, de asemenea, o noua unificare in spiritul adevarului si al corectitudinii.
Ne vom uni prin energia inimii, astfel incat, cu timpul, nu vor mai fi necesare alte unificari, acesta fiind cel mai autentic. Acest val de lumina va desavirsi destinul nostru pur si autentic…ceea ce inseamna ca destinul nostru se va implini.
Ne vom conecta cu rolurile noastre autentice de adevarati ingrijitori ai Planetei Pamant si astfel vom fi plasati cu iubire in aceste spatii care ni se cuvin. Va exista o noua ordine pe Pamant. Va fi o “recolta imbelsugata”. Acest val de lumina ne va conduce in noua lume si noua realitate. In vremurile ce vor veni, va fi greu sa ne reamintim vechea realitate, pe care o vom percepe ca pe ceva dintr-un timp si un loc pe care l-am cunoscut doar in vis. Fiindca in curand vom trai un vis adevarat, ceea ce visasem doar, va prinde viata in realitatea noastra fizica.
Senzatiile noastre de desertaciune, secatuire, stanjeneala, insingurare, sau separare sunt stari care ii insotesc pe cei care se afla la poarta noului Pamant. Da, asteptam ca poarta sa se deschida, stand in prag si intrebandu-ne ce se afla dincolo de ea, sau chiar asteptand, cu sufletul la gura, intr-o stare de izolare, in timp ce un val urias de lumina se pregateste sa se reverse peste noi, ne aflam acum, temporar intr-un spatiu de trecere in noua lume.
Acestea sunt vremuri ciudate dar incitante neobisnuite dar fara precedent… si indelung asteptate.
Articol preluat de pe www.editura-foryou.ro
Copyright ©
Toate drepturile rezervate.
joi, septembrie 09, 2010
Conteaza cum suntem acum
Conteaza cum suntem noi in prezent si nu cum am fost, mai mult sau mai putin buni.
Daca in prezent facem tot ce putem, avem pacea. Daca avem pacea, teama ne paraseste si, odata cu ea, suferinta de care suntem raspunzatori noi insine. Daca nu-i provocam lumii nicio suferinta pe nedrept, - si prin lume inteleg atat lumea noastra interioara cat si cea exterioara - atunci nimeni nu ne va face sa suferim pe nedrept... caci se vor rusina in fata grandorii sufletelor noastre. Cine vor fi cei care se vor rusina? Cei care sunt in stare de acest lucru, nu ceilalti. Nu toti.
Pe nedrept, adica pentru a ne satisface vreo dorinta personala. Se poate sa-i facem pe ceilalti sa sufere prin felul nostru de a fi, fara sa intentionam acest lucru. In acest caz, ei sufera din cauza orgoliului ranit. Unii recunosc acest lucru, altii nu-l recunosc si ne invinovatesc ca nu le satisfacem dorintele si ca nu iubim destul. Treaba lor, caci noi facem tot ce putem si reprosurile lor nu sunt indreptatite.
Daca au dreptate, e randul nostru sa recunoastem acest lucru. E simplu daca ne intrebam...oare fac tot ce pot?...si suntem absolut sinceri cand ne dam raspunsul. Iata de ce ne cerea Abd-ru-shin sa verificam cu atentie daca noi insine n-am perturbat armonia, atunci cand ii constatam lipsa.
Iata de ce sunt atat de rare pe Pamant armonia si pacea: pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa ajunga la recunoastere. Ca sa ajungem acolo avem nevoie de cel mai mare curaj, de cea mai mare rigoare. Nimeni nu poate fi salvat fara umilinta, nu-i asa?
Cei care n-o au se plang si ii invinovatesc pe ceilalti. Cei care o au simt pacea. Cu cat ne apropiem mai mult de "a face tot ce putem", cu atat simtim mai putina teama. Daca neglijam chiar si cel mai mic amanunt, ramane undeva in adanc o mica teama, exact pe masura neglijentei noaste...ca un zgomot de fond, care nu ne paraseste niciodata si care se amplifica uneori pana la atacul de panica. Acum 10 ani aveam un pacient pe an cu atacuri de panica. In prezent am cel putin 3 astfel de pacienti pe saptamana.
Dar pacea divina, care aduce alinare si balsam prin simpla ei prezenta, pacea atat de mult ravnita si care pare ireala...devine reala pentru noi doar atunci cand facem tot, dar absolut tot ce putem. Daca n-o simtim mai avem de lucru...la noi insine. Nu oamenii ne-o dau sau ne-o iau si putem sa n-o avem chiar daca totul merge bine. O avem numai cand stam in Lumina, chiar daca totul merge rau; cand noi mergem pe unde trebuie.
Si chiar daca o simtim mai avem de lucru...ca sa-o pastram, caci nu conteaza cum am fost, ci cum suntem.
Asa devenim fara de prihana si dobandim coroana Puritatii. Abia atunci traim asa cum se cuvine Slujba de Inchinare, pentru ca in viata de zi cu zi si chiar in fiecare clipa a ei...stam in Lumina.
Intrebare retorica: poti sta in Lumina cand nu faci tot ce poti pentru acest lucru?
Daca va pare frumos ce v-am scris, dar prea idealist, ganditi-va: oare nu tocmai aspiratia spre ideal ar trebui sa ne caracterizeze? Partea buna cu ea este ca are intotdeauna o finalitate practica, lucru care o deosebeste de visarea desarta.
Practic, tocmai acele momente de bucurie si pace...lipsite de orice teama.
Momente de senzatie...ca tot e la moda ceea ce face senzatie.
Dar in lumea interioara e senzatia de a fi ocrotit de Lumina, cea mai minunata dintre toate.
Ganditi-va la precursori...si ei au avut momentele lor de framantare si chiar perioadele lor de maturizare interioara. Dar cat de multe putem invata de la ei! Cum sa facem tot ce putem, cum sa ne rugam cu adevarat...cum sa traim pe Pamant asa cum trebuie.
"Trebuie!"
Dr. Alina Rus
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca in prezent facem tot ce putem, avem pacea. Daca avem pacea, teama ne paraseste si, odata cu ea, suferinta de care suntem raspunzatori noi insine. Daca nu-i provocam lumii nicio suferinta pe nedrept, - si prin lume inteleg atat lumea noastra interioara cat si cea exterioara - atunci nimeni nu ne va face sa suferim pe nedrept... caci se vor rusina in fata grandorii sufletelor noastre. Cine vor fi cei care se vor rusina? Cei care sunt in stare de acest lucru, nu ceilalti. Nu toti.
Pe nedrept, adica pentru a ne satisface vreo dorinta personala. Se poate sa-i facem pe ceilalti sa sufere prin felul nostru de a fi, fara sa intentionam acest lucru. In acest caz, ei sufera din cauza orgoliului ranit. Unii recunosc acest lucru, altii nu-l recunosc si ne invinovatesc ca nu le satisfacem dorintele si ca nu iubim destul. Treaba lor, caci noi facem tot ce putem si reprosurile lor nu sunt indreptatite.
Daca au dreptate, e randul nostru sa recunoastem acest lucru. E simplu daca ne intrebam...oare fac tot ce pot?...si suntem absolut sinceri cand ne dam raspunsul. Iata de ce ne cerea Abd-ru-shin sa verificam cu atentie daca noi insine n-am perturbat armonia, atunci cand ii constatam lipsa.
Iata de ce sunt atat de rare pe Pamant armonia si pacea: pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa ajunga la recunoastere. Ca sa ajungem acolo avem nevoie de cel mai mare curaj, de cea mai mare rigoare. Nimeni nu poate fi salvat fara umilinta, nu-i asa?
Cei care n-o au se plang si ii invinovatesc pe ceilalti. Cei care o au simt pacea. Cu cat ne apropiem mai mult de "a face tot ce putem", cu atat simtim mai putina teama. Daca neglijam chiar si cel mai mic amanunt, ramane undeva in adanc o mica teama, exact pe masura neglijentei noaste...ca un zgomot de fond, care nu ne paraseste niciodata si care se amplifica uneori pana la atacul de panica. Acum 10 ani aveam un pacient pe an cu atacuri de panica. In prezent am cel putin 3 astfel de pacienti pe saptamana.
Dar pacea divina, care aduce alinare si balsam prin simpla ei prezenta, pacea atat de mult ravnita si care pare ireala...devine reala pentru noi doar atunci cand facem tot, dar absolut tot ce putem. Daca n-o simtim mai avem de lucru...la noi insine. Nu oamenii ne-o dau sau ne-o iau si putem sa n-o avem chiar daca totul merge bine. O avem numai cand stam in Lumina, chiar daca totul merge rau; cand noi mergem pe unde trebuie.
Si chiar daca o simtim mai avem de lucru...ca sa-o pastram, caci nu conteaza cum am fost, ci cum suntem.
Asa devenim fara de prihana si dobandim coroana Puritatii. Abia atunci traim asa cum se cuvine Slujba de Inchinare, pentru ca in viata de zi cu zi si chiar in fiecare clipa a ei...stam in Lumina.
Intrebare retorica: poti sta in Lumina cand nu faci tot ce poti pentru acest lucru?
Daca va pare frumos ce v-am scris, dar prea idealist, ganditi-va: oare nu tocmai aspiratia spre ideal ar trebui sa ne caracterizeze? Partea buna cu ea este ca are intotdeauna o finalitate practica, lucru care o deosebeste de visarea desarta.
Practic, tocmai acele momente de bucurie si pace...lipsite de orice teama.
Momente de senzatie...ca tot e la moda ceea ce face senzatie.
Dar in lumea interioara e senzatia de a fi ocrotit de Lumina, cea mai minunata dintre toate.
Ganditi-va la precursori...si ei au avut momentele lor de framantare si chiar perioadele lor de maturizare interioara. Dar cat de multe putem invata de la ei! Cum sa facem tot ce putem, cum sa ne rugam cu adevarat...cum sa traim pe Pamant asa cum trebuie.
"Trebuie!"
Dr. Alina Rus
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Despre suferinta
(...) mi-au venit in minte cuvintele lui Iisus despre suferinta: sa nu ne plangem cand ea ne apasa, ci sa ne corectam in profunzimea sufletelor noastre, atunci suferinta va trece si vom fi liberi. De asemenea mi-au venit in minte cuvintele lui Abd-ru-shin, ca impotrivirea fata de situatia data ne face sa suferim mai mult, cel putin asa le-am inteles eu.
Eckhart Tolle spunea ca, in viziunea budista, iluminarea inseamna sfarsitul suferintei. Se referea, desigur, la acea suferinta pe care ne-o provocam singuri, sau la suferinta care devine mai mare atunci cand ne impotrivim situatiei. A fi iluminat nu inseamna a fi scutit de suferinta, ci a o suporta impacat. Adica impacat cu Domnul, cu ceilalti si cu tine insuti, respectiv cu situatia data.
Ceea ce am inteles eu in ultimul timp despre suferinta si boala este ca... a le suporta impacat inseamna a face tot ce poti in situatia data.
Dupa parerea mea, atunci cand facem tot ce ne sta in puteri in situatia data... nu putem avea nici depresie, nici anxietate si nici intregul cortegiu de suferinte fizice si psihice anexe acestor stari sufletesti. Putem suferi in continuare de o boala anume, putem chiar sa fim pe moarte din cauza ei, dar suntem impacati cu ea, cu Domnul, cu ceilalti si cu noi insine pt. ca, pur si simplu, facem tot ce putem. Iar acest lucru nu inseamna sa nu cautam vindecarea si nici sa fim depresivi si anxiosi pt. ca nu o gasim. Asta e situatia, asa e lumea in care traim, limitata si incapabila sa ne curme suferinta. Tot ce putem si trebuie sa facem este sa ne controlam propria atitudine fata de situatia data. Iisus a spus "Faca-se Voia Ta!", ceea ce nu inseamna decat: Eu vreau sa fac Voia Ta!
In cazul omului... eu vreau sa ma corectez in profunzimea sufletului meu si chiar fac acest lucru... din toate puterile mele. O mare impacare, o mare liniste si deplina pace a sufletului este consecinta acestei atitudini. Fara a face tot ce putem in momentul respectiv, in situatia data, cu cea mai sincera straduinta, fara sa lasam nimic deoparte, niciun amanunt, oricat de mic ar fi el, legat de corp sau de suflet,... nu putem avea linistea dupa care tanjim atat. Purtatorii de pace fac tot ce pot, iar Domnul nu le cere mai mult copiilor Sai. Si acest lucru nu inseamna decat sa fim acei oameni pe care Domnul ii vrea, pe care ii vor Iisus si Abd-ru-shin. Iata de ce Iisus ne-a spus ca a purta pacea in sine cere o astfel de puritate a sufletului incat putini oameni vor fi chemati deja pe Pamant copii ai Domnului.
Iar Abd-ru-shin ne spune ca cine nu face tot ce poate, cu deplina rigoare fata de el insusi, cu cea mai mare seriozitate de care e capabil... a pierdut trenul. Deja a pierdut trenul, mai bine zis trenul vietii sale nu va ajunge in veci la destinatie. Va ajunge acolo unde vrea el de fapt, adica acolo unde il duc consecintele faptelor sale, conform Legilor Creatiei. Caci tocmai vointa lui adevarata il impiedica sa-si atinga telul, indiferent cate iluzii isi face ca se afla pe calea cea buna.
Iar noi vrem sa ajungem Acasa, nu-i asa?
dr. Alina Rus
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Eckhart Tolle spunea ca, in viziunea budista, iluminarea inseamna sfarsitul suferintei. Se referea, desigur, la acea suferinta pe care ne-o provocam singuri, sau la suferinta care devine mai mare atunci cand ne impotrivim situatiei. A fi iluminat nu inseamna a fi scutit de suferinta, ci a o suporta impacat. Adica impacat cu Domnul, cu ceilalti si cu tine insuti, respectiv cu situatia data.
Ceea ce am inteles eu in ultimul timp despre suferinta si boala este ca... a le suporta impacat inseamna a face tot ce poti in situatia data.
Dupa parerea mea, atunci cand facem tot ce ne sta in puteri in situatia data... nu putem avea nici depresie, nici anxietate si nici intregul cortegiu de suferinte fizice si psihice anexe acestor stari sufletesti. Putem suferi in continuare de o boala anume, putem chiar sa fim pe moarte din cauza ei, dar suntem impacati cu ea, cu Domnul, cu ceilalti si cu noi insine pt. ca, pur si simplu, facem tot ce putem. Iar acest lucru nu inseamna sa nu cautam vindecarea si nici sa fim depresivi si anxiosi pt. ca nu o gasim. Asta e situatia, asa e lumea in care traim, limitata si incapabila sa ne curme suferinta. Tot ce putem si trebuie sa facem este sa ne controlam propria atitudine fata de situatia data. Iisus a spus "Faca-se Voia Ta!", ceea ce nu inseamna decat: Eu vreau sa fac Voia Ta!
In cazul omului... eu vreau sa ma corectez in profunzimea sufletului meu si chiar fac acest lucru... din toate puterile mele. O mare impacare, o mare liniste si deplina pace a sufletului este consecinta acestei atitudini. Fara a face tot ce putem in momentul respectiv, in situatia data, cu cea mai sincera straduinta, fara sa lasam nimic deoparte, niciun amanunt, oricat de mic ar fi el, legat de corp sau de suflet,... nu putem avea linistea dupa care tanjim atat. Purtatorii de pace fac tot ce pot, iar Domnul nu le cere mai mult copiilor Sai. Si acest lucru nu inseamna decat sa fim acei oameni pe care Domnul ii vrea, pe care ii vor Iisus si Abd-ru-shin. Iata de ce Iisus ne-a spus ca a purta pacea in sine cere o astfel de puritate a sufletului incat putini oameni vor fi chemati deja pe Pamant copii ai Domnului.
Iar Abd-ru-shin ne spune ca cine nu face tot ce poate, cu deplina rigoare fata de el insusi, cu cea mai mare seriozitate de care e capabil... a pierdut trenul. Deja a pierdut trenul, mai bine zis trenul vietii sale nu va ajunge in veci la destinatie. Va ajunge acolo unde vrea el de fapt, adica acolo unde il duc consecintele faptelor sale, conform Legilor Creatiei. Caci tocmai vointa lui adevarata il impiedica sa-si atinga telul, indiferent cate iluzii isi face ca se afla pe calea cea buna.
Iar noi vrem sa ajungem Acasa, nu-i asa?
dr. Alina Rus
Copyright © Toate drepturile rezervate.
sâmbătă, septembrie 04, 2010
Prieten
Citatul de mai jos cred ca-l cunoasteti, dar....totusi il redau:
"Prietenul este acela care cunoaste cantecul inimii tale si poate sa ti-l cante atunci cand ai uitat cuvintele."
Mi-as dori sa fiu un astfel de prieten, un om ce cunoaste cantecul inimii prietenilor sai, macar al lor. Dar nu le-as dori ca acestia sa-si uite niciodata cantecul inimii.
In cantecul inimii prietenilor mei exista aceste cuvinte: iubire, bucurie, recunostiinta, daruire... Cantecul inimii prietenilor mei canta pentru Domnul si tot ce canta pentru El, e un cantec ce atinge si inima mea si a altora.
Le doresc prietenilor mei sa-si poata asculta cantecul inimii, sa nu uite niciodata cuvintele cantecului inimii...
Daca cumva cineva nu-si aude cantecul inimii sau se indoieste de el....mi-as dori sa pot sa-i soptesc macar un cuvant...ca si cand eram copii....un cuvant ne amintea intregul cantec. As vrea sa fiu in spatele cortinei sa-i pot sopti.
Dar....prietenilor mei le doresc....sa nu aiba nevoie de soapte....odata ce inima canta.....ea va canta mereu mai puternic.... Cantecul Inimii. La fiecare prieten, un cuvant rasuna mai tare decat celalalt: la unul dreptatea, la altul iubirea, la altul puritatea, la altul bucuria...toate cantecele inimii sunt frumoase...fiecare in felul lor.
Cand inima canta, canta si ingerii cu ea.
Va multumesc, prieteni, ca-mi soptiti....cand uit cuvintele sau nu le mai aud.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
"Prietenul este acela care cunoaste cantecul inimii tale si poate sa ti-l cante atunci cand ai uitat cuvintele."
Mi-as dori sa fiu un astfel de prieten, un om ce cunoaste cantecul inimii prietenilor sai, macar al lor. Dar nu le-as dori ca acestia sa-si uite niciodata cantecul inimii.
In cantecul inimii prietenilor mei exista aceste cuvinte: iubire, bucurie, recunostiinta, daruire... Cantecul inimii prietenilor mei canta pentru Domnul si tot ce canta pentru El, e un cantec ce atinge si inima mea si a altora.
Le doresc prietenilor mei sa-si poata asculta cantecul inimii, sa nu uite niciodata cuvintele cantecului inimii...
Daca cumva cineva nu-si aude cantecul inimii sau se indoieste de el....mi-as dori sa pot sa-i soptesc macar un cuvant...ca si cand eram copii....un cuvant ne amintea intregul cantec. As vrea sa fiu in spatele cortinei sa-i pot sopti.
Dar....prietenilor mei le doresc....sa nu aiba nevoie de soapte....odata ce inima canta.....ea va canta mereu mai puternic.... Cantecul Inimii. La fiecare prieten, un cuvant rasuna mai tare decat celalalt: la unul dreptatea, la altul iubirea, la altul puritatea, la altul bucuria...toate cantecele inimii sunt frumoase...fiecare in felul lor.
Cand inima canta, canta si ingerii cu ea.
Va multumesc, prieteni, ca-mi soptiti....cand uit cuvintele sau nu le mai aud.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
miercuri, septembrie 01, 2010
Darul cu noroc
Iata o poveste pe care mi-a trimis-o o prietena buna.
Povestile - le-am adorat in copilarie - cate nu au sa ne invete si pe noi, cei care am trecut demult de timpul copilariei... Trebuie doar sa fim deschisi inlauntrul nostru pentru a primi ceea ce sufletul nostru are atata nevoie...
Se zice ca traia demult, tare demult, un flacau sarman. Ce nu incercase el ca sa scape de saracie! Dar in zadar, toate ii mergeau anapoda.
Intr-o buna zi se hotara sa mearga la templul zeitei Caritatii. Ajuns acolo, se ruga zile si nopti pentru indurare, pentru o farama de noroc in viata.
Intr-o noapte, flacaul avu visul dupa care jindui-se. Din umbra altarului pasi insasi zeita, care-i grai: "- Mult o sa ma mai sacai cu staruintele tale, cap de fier ce esti?! Grozav mai semanati voi oamenii unul cu altul! Fiecare ar vrea sa dobandeasca fericirea de-a gata, fara sa faca nimic pentru a o merita. Iar suferinta ta ti-a fost data pentru pacatele savarsite intr-o alta viata, asa ca desarte iti sunt rugamintile. Afla insa ca pe mine tot ai izbutit sa ma induiosezi. Macar un graunte de noroc am si eu dreptul sa-ti daruiesc. Daca-l vei irosi prosteste, va fi numai din vina ta. Asculta: cel dintai lucru pe care vei pune mana la iesirea din templu, acela o sa fie norocul tau. Altul nu vei mai capata in veac."
Flacaul fugi din templu, dar grabit ce era, se impiedica si cazu. Ridicandu-se de jos, mare-i fu mirarea vazand ca tine strans in mana un fir de pai. "Iata, asadar, bunatatea zeitei", isi zise cu amaraciune. Dar se hotara sa nu arunce paiul. Porni la drum, era vara si cald. Ca sa-si mai alunge uratul si mahnirea, prinse un bondar si-l lega de pai cu o ata si rotea paiul, iar gangania bazaia. Pe drum se ivi o trasura, iar din ea un copil dori jucaria. Flacaul, cu toate ca stia ca e norocul lui, se gandi ca nu se cade sa dezamagesti un copil, si ii dadu paiul lui norocos.
Primi in schimb trei portocale. Mai departe in drumul lui, intalni o femeie aproape moarta de sete, ii dadu cele trei portocale. Primi trei suluri de panza.
Mai departe pe drumul lui....cineva dorea sa scape de un cal bolnav. Dadu cele trei suluri de panza, apoi se ingriji de cal pana ce acesta se facu bine.
Ajunse intr-un sat unde o familie se pregatea de plecare. Cel care dorea sa plece dorea calul si ii darui in schimb ogorul lui de orez si posibilitatea sa stea in casa lui pana la intoarcere, iar daca cumva va fi sa moara, casa ii va apartine. Targul se incheie. Omul nu se mai intoarse din calatorie. Si casa si ogorul ramasera in stapanirea flacaului. De-atunci, el duse un trai imbelsugat, muncind pamantul cu sarguinta si pricepere. Iar mai tarziu, cand imbatranise, le spunea adesea nepotilor sai: "- Celui increzator si tare ii ajunge si-un pai ca sa dobandeasca fericirea."
Mi se pare o poveste minunata, imi aminteste de talantul incredintat noua, precum si de faptul ca, ajutorul neconditionat dat semenilor nostri, e mereu rasplatit. Imi aminteste ca... nu exista un om care sa nu aiba ceva de oferit. Si mi-am amintit de acel lucru ca, mai util e un om ce-si foloseste un dar aparent neinsemnat decat cel al carui dar e evident dar nu stie sa si-l foloseasca corect.
A avut doar un pai... s-a lasat calauzit de bunatate, fara sa se gandeasca la ce va primi in schimb....
Noi avem atat de multe... fie sa ne lasam calauziti de bunatate.... pentru a da mai departe din ceea ce noi avem....: TOTUL!
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Povestile - le-am adorat in copilarie - cate nu au sa ne invete si pe noi, cei care am trecut demult de timpul copilariei... Trebuie doar sa fim deschisi inlauntrul nostru pentru a primi ceea ce sufletul nostru are atata nevoie...
Se zice ca traia demult, tare demult, un flacau sarman. Ce nu incercase el ca sa scape de saracie! Dar in zadar, toate ii mergeau anapoda.
Intr-o buna zi se hotara sa mearga la templul zeitei Caritatii. Ajuns acolo, se ruga zile si nopti pentru indurare, pentru o farama de noroc in viata.
Intr-o noapte, flacaul avu visul dupa care jindui-se. Din umbra altarului pasi insasi zeita, care-i grai: "- Mult o sa ma mai sacai cu staruintele tale, cap de fier ce esti?! Grozav mai semanati voi oamenii unul cu altul! Fiecare ar vrea sa dobandeasca fericirea de-a gata, fara sa faca nimic pentru a o merita. Iar suferinta ta ti-a fost data pentru pacatele savarsite intr-o alta viata, asa ca desarte iti sunt rugamintile. Afla insa ca pe mine tot ai izbutit sa ma induiosezi. Macar un graunte de noroc am si eu dreptul sa-ti daruiesc. Daca-l vei irosi prosteste, va fi numai din vina ta. Asculta: cel dintai lucru pe care vei pune mana la iesirea din templu, acela o sa fie norocul tau. Altul nu vei mai capata in veac."
Flacaul fugi din templu, dar grabit ce era, se impiedica si cazu. Ridicandu-se de jos, mare-i fu mirarea vazand ca tine strans in mana un fir de pai. "Iata, asadar, bunatatea zeitei", isi zise cu amaraciune. Dar se hotara sa nu arunce paiul. Porni la drum, era vara si cald. Ca sa-si mai alunge uratul si mahnirea, prinse un bondar si-l lega de pai cu o ata si rotea paiul, iar gangania bazaia. Pe drum se ivi o trasura, iar din ea un copil dori jucaria. Flacaul, cu toate ca stia ca e norocul lui, se gandi ca nu se cade sa dezamagesti un copil, si ii dadu paiul lui norocos.
Primi in schimb trei portocale. Mai departe in drumul lui, intalni o femeie aproape moarta de sete, ii dadu cele trei portocale. Primi trei suluri de panza.
Mai departe pe drumul lui....cineva dorea sa scape de un cal bolnav. Dadu cele trei suluri de panza, apoi se ingriji de cal pana ce acesta se facu bine.
Ajunse intr-un sat unde o familie se pregatea de plecare. Cel care dorea sa plece dorea calul si ii darui in schimb ogorul lui de orez si posibilitatea sa stea in casa lui pana la intoarcere, iar daca cumva va fi sa moara, casa ii va apartine. Targul se incheie. Omul nu se mai intoarse din calatorie. Si casa si ogorul ramasera in stapanirea flacaului. De-atunci, el duse un trai imbelsugat, muncind pamantul cu sarguinta si pricepere. Iar mai tarziu, cand imbatranise, le spunea adesea nepotilor sai: "- Celui increzator si tare ii ajunge si-un pai ca sa dobandeasca fericirea."
Mi se pare o poveste minunata, imi aminteste de talantul incredintat noua, precum si de faptul ca, ajutorul neconditionat dat semenilor nostri, e mereu rasplatit. Imi aminteste ca... nu exista un om care sa nu aiba ceva de oferit. Si mi-am amintit de acel lucru ca, mai util e un om ce-si foloseste un dar aparent neinsemnat decat cel al carui dar e evident dar nu stie sa si-l foloseasca corect.
A avut doar un pai... s-a lasat calauzit de bunatate, fara sa se gandeasca la ce va primi in schimb....
Noi avem atat de multe... fie sa ne lasam calauziti de bunatate.... pentru a da mai departe din ceea ce noi avem....: TOTUL!
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
duminică, august 29, 2010
Face parte fericirea din viata ta?
Să reprezinte fericirea împlinirea dorinţelor noastre? Suntem noi mai fericiţi atunci când ajungem să avem parte de ceea ce ne-am dorit? Depinde. Depinde de dorinţă.
Fericirea este o stare interioară, profund ancorată în sufletul nostru, şi de aceea, continuu căutată.
Preponderent în ziua de azi, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, ne asteaptăm a ne găsi fericirea într-o casă, maşină, în bani sau într-un alt lucru material, fie in partenerul de viaţă, în copii, sănătate sau în dezvoltarea profesională. Asa ne-a învăţat societatea... Se consideră că atunci când acel scop va fi atins, când acel lucru va exista în posesia noastră, vom găsi fericirea si, desigur, de atunci înainte totul va fi mult mai uşor şi mai frumos. Dar atingându-ne scopurile, ne dăm adeseori seama că nu suntem nici mai fericiţi, nici mai împliniţi sufleteşte.
Pe de altă parte, atunci când am descoperit ceva valoros, şi fiecare acţiune a noastră este de a impartasi acea valoare si de a dărui dintr-un impuls interior, rezultatul duce la o fericire trainică, autentică, pe care o simţim în fiecare fibră a fiinţei noastre.
Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor.
Fericirea nu trebuie să o căutăm în alţii sau în întâmplări exterioare, ci numai în noi înşine.
Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce porţi în inima ta.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Fericirea este o stare interioară, profund ancorată în sufletul nostru, şi de aceea, continuu căutată.
Preponderent în ziua de azi, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, ne asteaptăm a ne găsi fericirea într-o casă, maşină, în bani sau într-un alt lucru material, fie in partenerul de viaţă, în copii, sănătate sau în dezvoltarea profesională. Asa ne-a învăţat societatea... Se consideră că atunci când acel scop va fi atins, când acel lucru va exista în posesia noastră, vom găsi fericirea si, desigur, de atunci înainte totul va fi mult mai uşor şi mai frumos. Dar atingându-ne scopurile, ne dăm adeseori seama că nu suntem nici mai fericiţi, nici mai împliniţi sufleteşte.
Pe de altă parte, atunci când am descoperit ceva valoros, şi fiecare acţiune a noastră este de a impartasi acea valoare si de a dărui dintr-un impuls interior, rezultatul duce la o fericire trainică, autentică, pe care o simţim în fiecare fibră a fiinţei noastre.
Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor.
Fericirea nu trebuie să o căutăm în alţii sau în întâmplări exterioare, ci numai în noi înşine.
Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce porţi în inima ta.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
sâmbătă, august 28, 2010
Flori salbatice
"M-am gandit deseori la florile salbatice", spuse ea. "Pare ciudat ca o astfel de multitudine sa infloreasca in locuri atat de salbatice ale pamantului, unde probabil nu le vede nimeni niciodata si unde caprele si vitele pot calca peste ele,strivindu-le. Au de oferit atata frumusete si dulceata, dar nu e nimeni cu care sa o impartaseasca sau care sa o aprecieze."
Privirea pe care i-o arunca Pastorul fu una deosebit de frumoasa. "Nimic din ceea ce a creat Tatal nu se risipeste vreodata", spuse El calm, "iar micutele flori salbatice au o lectie minunata de oferit. Ele se daruiesc atat de dulce, de increzator si de complet, chiar daca se pare ca nu-i nimeni care sa le aprecieze. E ca si cum ar canta un cantecel voios pentru ele insele despre cat de ferice este sa iubesti, chiar daca nu li se raspunde cu dragoste.
Trebuie sa-ti marturisesc un mare adevar, pe care doar putini il inteleg. Cele mai mari frumuseti ale sufletului omenesc, victoriile sale cele mai mari, realizarile sale splendide, sunt intotdeauna acelea pe care nu le cunoaste nimeni sau care doar se banuiesc. Fiecare raspuns launtric al inimii omenesti la Dragoste si fiecare victorie asupra egoismului reprezinta o noua floare in pomul Dragostei. Multe vieti linistite, simple si ascunse, necunoscute lumii, sunt veritabile gradini in care florile si roadele Dragostei au atins o asemenea perfectiune incat devin loc de desfatare unde Insusi Regele Dragostei se plimba si se bucura impreuna cu prietenii Sai".
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Privirea pe care i-o arunca Pastorul fu una deosebit de frumoasa. "Nimic din ceea ce a creat Tatal nu se risipeste vreodata", spuse El calm, "iar micutele flori salbatice au o lectie minunata de oferit. Ele se daruiesc atat de dulce, de increzator si de complet, chiar daca se pare ca nu-i nimeni care sa le aprecieze. E ca si cum ar canta un cantecel voios pentru ele insele despre cat de ferice este sa iubesti, chiar daca nu li se raspunde cu dragoste.
Trebuie sa-ti marturisesc un mare adevar, pe care doar putini il inteleg. Cele mai mari frumuseti ale sufletului omenesc, victoriile sale cele mai mari, realizarile sale splendide, sunt intotdeauna acelea pe care nu le cunoaste nimeni sau care doar se banuiesc. Fiecare raspuns launtric al inimii omenesti la Dragoste si fiecare victorie asupra egoismului reprezinta o noua floare in pomul Dragostei. Multe vieti linistite, simple si ascunse, necunoscute lumii, sunt veritabile gradini in care florile si roadele Dragostei au atins o asemenea perfectiune incat devin loc de desfatare unde Insusi Regele Dragostei se plimba si se bucura impreuna cu prietenii Sai".
Copyright © Toate drepturile rezervate.
miercuri, august 25, 2010
Cat timp este viata, exista si speranta
Aşezată pe patul ei de spital, cu un ziar alături, ea privea afară pe fereastră. O pasăre era sus, pe o ramură de copac. În ciuda frigului, trecătorii traversau strada cu grijă printre autoturismele în mişcare. Sa fi stiut ei oare cât de norocoşi sunt, în ciuda tuturor acelor relele despre care citise în ziar.
Cand, cu câteva luni mai înainte, îmbolnăvindu-se, a consultat un medic, diagnosticul acestuia a fost cancer. A început tratamentul, dar nici o veste bună nu îi fusese dată. Starea sa s-a înrăutaţit şi nu i-au fost date speranţe.
Sperând încă într-un miracol, ea se străduia să obţină rezultate pozitive. La început fu foarte supărată însă această stare i-a trecut demult. Avea credinţă în Dumnezeu şi credea că trebuie să existe un scop în tot ce i se întâmpla. Nu ştia cu exactitate care ar putea fi acest scop, dar viaţa ei s-a schimbat chiar mult din momentul în care doctorul i-a dat acea veste rea. Trăia acum fiecare zi ca şi cum ar fi un dar preţios. Îşi trăgea cât mai multă forţă din relaţiile cu rudele sale şi din sprijinul prietenilor săi. Chiar şi cea mai mică atenţie ce-i era uneori oferită de către cei străini, o întărea. Fie aceasta grija vreunei infirmiere adeseori extenuate, dar atente, sau a vreunui voluntar ce îi aducea ziarul sau vreun zâmbet ce-i este adresat de vreun trecător pe culuar. Aceste zâmbete şi căldura umană era ceea ce ea preţuia cel mai mult. Cât de ciudat este, se gândea ea, cum priorităţile şi tot ce este de preţ în viaţă se pot schimba rapid deîndată ce moartea ne bate la uşă.
De aceea i-a fost greu să înţeleagă actele desperate ale oamenilor care se zbat în greutăţi financiare, aşa cum citise într-un articol din acel ziar. Un bărbat şi-a ucis familia înainte de a-şi lua şi el viaţa. Durerea sa trebuie să fi fost adâncă, dar totuşi... Ea putea să înţeleagă ce înseamă să ţi se tragă covorul de sub picioare, aşa cum i s-a întâmplat şi ei la aflarea bolii de care suferă şi dificultăţile financiare la care era supusă familia sa, chiar dacă a beneficiat de o poliţă de asigurare pentru boală. Propria sa familie sa avea acum datorii. Şi cu economia aceasta instabilă, ei cu toţii aveau emoţii legate de slujba soţului ei. Cel puţin până acum au avut noroc în această privinţă.
Totuşi, oamenii aceştia puşi în faţa ruinii, a prăbuşirii economice aveau totuşi ceva ce ea îşi dorea cu ardoare. Ei aveau încontinuare şansa unei vieţi lungi şi totuşi în supărarile şi grijile lor ei nu puteau vedea bogăţia acestor vremuri prin care treceau pe pământ. Pierderile şi consecinţele cumplite ale acestor pierderi îi copleşeau.
Îşi dorea să îi poată ajuta, să îi facă să înţeleagă ceea ce bunica ei îi povestise despre oamenii care au supravieţuit Marii Crize din anii de început al secolului XX. Timp de mulţi ani oamenii s-au luptat să supravieţuiască şi să iasă din criză, aşa cum a fost şi în cazul familiei sale. Mătuşile şi unchii ei au prosperat apoi şi s-au bucurat de o viaţă însorită alături de numeroşii lor copii, pe care bunica ei i-a iubit atât de mult, până a trecut în lumea de dincolo. În ciuda tuturor dificultăţilor, ei au supraviaţuit şi au avut o viaţă fericită.
Aceşti oameni, au, cu siguranţă, o viaţă întreagă înaintea lor. Şi există speranţă dincolo de criza vieţilor lor prezente şi a stilului lor de viaţă. Oricum, ei trebuie să privească mai departe de aspectele materiale ale vieţii şi de sentimente lor de pierdere. Ei trebuie să se deschidă in interior, înspre spiritul lor şi din tot ce a mai rămas de trăit şi de învăţat din aceste experienţe amare. Însă înainte de toate, ei au o viaţă întreagă de trăit înaintea lor. Totul poate fi reconstruit, deoarece atâta timp cât există viaţă, există şi speranţă. Ea işi dorea cu ardoare să le poată spune cât de mare preţ are această viaţă. Este ceva ce nu poţi cumpăra. Şi când o ai, eşti bogat dincolo de orice imaginaţie. Trebuie să priveşti doar soarele de după furtună, ziua de după noapte, curcubeul de după ploaie. Trebuie să te ridici deasupra greutăţilor şi a mâhnirii şi să sapi adânc în interiorul tău până la acea parte de neînfrânt din om, spiritul său.
Ce mult îşi dorea să poată împărtăşi cu ei că adevărata putere nu stă decât în viaţa spirituală. Dumnezeu este atotputernic şi ne putem oricând întoarce la El atât în vremuri bune cât şi în vremuri de restrişte atîta timp cât suntem puri în interiorul nostru. El ne iubeşte cu o iubire curată şi dreaptă şi ne va da întotdeauna numai ceea ce ne va ajuta să ne înălţăm şi ceea ce foloseşte spiritului. Dumnezeu de asemenea ne iartă necondiţionat atunci când noi, oamenii, avem aspiraţia de a ne îndreapta şi începem să urmăm Voinţa Sa.
Din acest motiv, în vremuri de restrişte, ne putem întotdeauna bizui pe Dumnezeu în a răzbi, aşa cum bine se zice: „Domnul îi ajută pe cei care se ajută singuri.”
Şi, aşa, privind pasărea din copac, trecătorii de pe stradă, ea speră ca o rază de Lumină să le lumineze zilele tuturor celor care se confruntă cu greutăţi, şi să le permită să vadă chiar şi pentru un moment, că fiecare secundă a vieţii lor este un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu.
Diane Labrosse
Copyright ©Toate drepturile rezervate.
Cand, cu câteva luni mai înainte, îmbolnăvindu-se, a consultat un medic, diagnosticul acestuia a fost cancer. A început tratamentul, dar nici o veste bună nu îi fusese dată. Starea sa s-a înrăutaţit şi nu i-au fost date speranţe.
Sperând încă într-un miracol, ea se străduia să obţină rezultate pozitive. La început fu foarte supărată însă această stare i-a trecut demult. Avea credinţă în Dumnezeu şi credea că trebuie să existe un scop în tot ce i se întâmpla. Nu ştia cu exactitate care ar putea fi acest scop, dar viaţa ei s-a schimbat chiar mult din momentul în care doctorul i-a dat acea veste rea. Trăia acum fiecare zi ca şi cum ar fi un dar preţios. Îşi trăgea cât mai multă forţă din relaţiile cu rudele sale şi din sprijinul prietenilor săi. Chiar şi cea mai mică atenţie ce-i era uneori oferită de către cei străini, o întărea. Fie aceasta grija vreunei infirmiere adeseori extenuate, dar atente, sau a vreunui voluntar ce îi aducea ziarul sau vreun zâmbet ce-i este adresat de vreun trecător pe culuar. Aceste zâmbete şi căldura umană era ceea ce ea preţuia cel mai mult. Cât de ciudat este, se gândea ea, cum priorităţile şi tot ce este de preţ în viaţă se pot schimba rapid deîndată ce moartea ne bate la uşă.
De aceea i-a fost greu să înţeleagă actele desperate ale oamenilor care se zbat în greutăţi financiare, aşa cum citise într-un articol din acel ziar. Un bărbat şi-a ucis familia înainte de a-şi lua şi el viaţa. Durerea sa trebuie să fi fost adâncă, dar totuşi... Ea putea să înţeleagă ce înseamă să ţi se tragă covorul de sub picioare, aşa cum i s-a întâmplat şi ei la aflarea bolii de care suferă şi dificultăţile financiare la care era supusă familia sa, chiar dacă a beneficiat de o poliţă de asigurare pentru boală. Propria sa familie sa avea acum datorii. Şi cu economia aceasta instabilă, ei cu toţii aveau emoţii legate de slujba soţului ei. Cel puţin până acum au avut noroc în această privinţă.
Totuşi, oamenii aceştia puşi în faţa ruinii, a prăbuşirii economice aveau totuşi ceva ce ea îşi dorea cu ardoare. Ei aveau încontinuare şansa unei vieţi lungi şi totuşi în supărarile şi grijile lor ei nu puteau vedea bogăţia acestor vremuri prin care treceau pe pământ. Pierderile şi consecinţele cumplite ale acestor pierderi îi copleşeau.
Îşi dorea să îi poată ajuta, să îi facă să înţeleagă ceea ce bunica ei îi povestise despre oamenii care au supravieţuit Marii Crize din anii de început al secolului XX. Timp de mulţi ani oamenii s-au luptat să supravieţuiască şi să iasă din criză, aşa cum a fost şi în cazul familiei sale. Mătuşile şi unchii ei au prosperat apoi şi s-au bucurat de o viaţă însorită alături de numeroşii lor copii, pe care bunica ei i-a iubit atât de mult, până a trecut în lumea de dincolo. În ciuda tuturor dificultăţilor, ei au supraviaţuit şi au avut o viaţă fericită.
Aceşti oameni, au, cu siguranţă, o viaţă întreagă înaintea lor. Şi există speranţă dincolo de criza vieţilor lor prezente şi a stilului lor de viaţă. Oricum, ei trebuie să privească mai departe de aspectele materiale ale vieţii şi de sentimente lor de pierdere. Ei trebuie să se deschidă in interior, înspre spiritul lor şi din tot ce a mai rămas de trăit şi de învăţat din aceste experienţe amare. Însă înainte de toate, ei au o viaţă întreagă de trăit înaintea lor. Totul poate fi reconstruit, deoarece atâta timp cât există viaţă, există şi speranţă. Ea işi dorea cu ardoare să le poată spune cât de mare preţ are această viaţă. Este ceva ce nu poţi cumpăra. Şi când o ai, eşti bogat dincolo de orice imaginaţie. Trebuie să priveşti doar soarele de după furtună, ziua de după noapte, curcubeul de după ploaie. Trebuie să te ridici deasupra greutăţilor şi a mâhnirii şi să sapi adânc în interiorul tău până la acea parte de neînfrânt din om, spiritul său.
Ce mult îşi dorea să poată împărtăşi cu ei că adevărata putere nu stă decât în viaţa spirituală. Dumnezeu este atotputernic şi ne putem oricând întoarce la El atât în vremuri bune cât şi în vremuri de restrişte atîta timp cât suntem puri în interiorul nostru. El ne iubeşte cu o iubire curată şi dreaptă şi ne va da întotdeauna numai ceea ce ne va ajuta să ne înălţăm şi ceea ce foloseşte spiritului. Dumnezeu de asemenea ne iartă necondiţionat atunci când noi, oamenii, avem aspiraţia de a ne îndreapta şi începem să urmăm Voinţa Sa.
Din acest motiv, în vremuri de restrişte, ne putem întotdeauna bizui pe Dumnezeu în a răzbi, aşa cum bine se zice: „Domnul îi ajută pe cei care se ajută singuri.”
Şi, aşa, privind pasărea din copac, trecătorii de pe stradă, ea speră ca o rază de Lumină să le lumineze zilele tuturor celor care se confruntă cu greutăţi, şi să le permită să vadă chiar şi pentru un moment, că fiecare secundă a vieţii lor este un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu.
Diane Labrosse
Copyright ©Toate drepturile rezervate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)