O poveste adevarata

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "/Alo Centrala/" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. /Alo Centrala /putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "/Alo, Centrala!/", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "/Centrala/". - "/Mi-am ranit degetul.../" - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta. - "/Mamica ta nu este acasa?/"- urma intrebarea. - "/Nu este nimeni acasa in afara de mine.../"- am bolborosit. - "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.. - "/Nu /" - i-am raspuns. "/M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau.../" - "/Poti sa deschizi racitorul?"/ - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot. - "/Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel /" - spuse vocea. Dupa aceea am inceput sa chem "/Alo Centrala/" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "/Alo Centrala/" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "/De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? /" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "/Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta/". Alta data la telefon, "/Alo, Centrala!/" "/Centrala./" - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "/Cum se scrie cuvantul fix?/ " - am intrebat-o. Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "/Alo Centrala /" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, /Alo,Centrala/, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine. Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi *continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am* spus: "/Alo Centrala!/" Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "/Centrala/" Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "/Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? /" ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "/Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum/" Am ras, "/Deci tu esti, intr-adevar/" - i-am spus. "/Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea./" "/Iar eu ma-ntreb,/" - zise ea, "/daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi.../" I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "/Cu placere,/" - mi-a spus ea. "/Intreaba de Sally/" M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally. "/Santeti un prieten?/" - m-a intrebat. "/Da, un foarte vechi prieten... Wayne .../" "/Imi pare rau sa-ti spun asta,/" - mi-a spus ea. "/Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma./" Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "/Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?/" "/Da./" - i-am raspuns. "/Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc/" Mesajul ei era, /"Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer/" I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally... Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o astazi?

Primita prin email

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

CINE MOARE?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Pablo Neruda

Primit prin email 

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Jill Bolte Taylor: cercetari asupra emisferelor cerebrale

Jill Bolte Yaylor a beneficiat de o sansa de cercetare pe care putini cercetatori ai creierului si-ar dori-o: a avut un puternic accident vascular cerebral si a observat cum functiile creierului sau – miscare, vorbire, constiinta sinelui – s-au oprit una cate una. O poveste extraordinara.


Transcript:
M-am orientat spre studiul creierului deoarece am un frate care a fost diagnosticat cu o boala mintala: schizofrenie. Intai ca sora si apoi ca om de stiinta, am vrut sa inteleg de ceeste posibil ca eu sa pot sa-mi urmez visele, sa le conectez la realitate si sa le fac sa se indeplineasca. Ce e in neregula cu creierul fratelui meu si cu schizofrenia astfel ca el nu poate sa-si lege visele de o realitate comuna pe care o impartasim cu totii, si se transforma in schimb in halucinatii?
Asa ca mi-am dedicat cariera cercetarii bolilor mintale grave. Si m-am mutat din statul meu de origine, care e Indiana, la Boston, unde am ajuns sa lucrez in laboratorul doctorului Francine Benes, la Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Si in laborator, ne puneam urmatoarea intrebare: Care sunt diferentele biologice dintre creierele unor persoane care ar fi diagnosticate ca avand un control normal al creierului in comparatie cu creierele unor persoane diagnosticate cu schizofrenie, tulburare schizoafectiva sau tulburare bipolara?
Asa ca ceea ce faceam de fapt era o harta a microcircuitelor creierului: care celule comunica cu care celule, prin intermediul caror substante chimice, si apoi in ce cantitati sunt acele substante? Asadar, viata mea era plina de semnificatie, deoarece desfasuram acest tip de cercetare in timpul programului de zi. Dar, serile si in weekend-uri, calatoream ca purtator de cuvant pentru ANBM, Alianta Nationala pentru Boli Mintale.Dar in dimineata zilei de 10 decembrie 1996, m-am trezit decoperind ca am si eu propria mea dereglare a creierului. Un vas de sange se sparsese in emisfera stanga a creierului. Si pe parcursul a patru ore, am putut observa cum creierul meu isi pierde capacitatea de a procesa informatiile. In dimineata in care am avut hemoragia, nu am putut umbla, vorbi, citi, scrie sau aminti detalii despre viata mea. Am devenit un copil in corpul unei femei.
Daca ati vazut vreodata creierul unui om e evident ca cele doua emisfere sunt in intregime separate una de cealalta. Si v-am adus un creier uman adevarat. Asadar acesta este un creier uman veritabil.
Aceasta este partea frontala a creierului, partea din spate cu maduva spinarii atarnand si acesta este modul in care ar fi pozitionat in interiorul capului meu. Si daca va uitati la creier, este evident ca cele doua cortexuri cerebrale sunt absolut delimitate unul de celalalt. Pentru aceia dintre voi care inteleg computerele, emisfera noastra dreapta functioneaza ca un procesor paralel in timp ce emisfera stanga are o functionalitate similara unuia in serie. Cele doua emisfere comunica intre ele prin corpul calos, care este alcatuit din aproximativ 300 de milioane de axoni. Dar in afara de aceasta, cele doua emisfere sunt complet separate. Deoarece ele proceseaza informatiile in moduri diferitefiecare dintre emisferele noastre se gandeste la lucruri diferite, le pasa de lucruri diferite, si, indraznesc sa afirm ca au personalitati foarte diferite.
Scuzati-ma. Multumesc. Mi-a facut placere. (Asistentul: Si mie.)
Emisfera noastra dreapta este dedicata momentului prezent. Totul este „aici si acum”.Emisfera noastra dreapta gandeste in imagini si are un mod de a invata kinestezic prin miscarea corpurilor noastre. Informatia, in forma de energie, izvoraste simultan prin toate sistemele noastre senzoriale si apoi explodeaza in acest imens colaj despre cum arata momentul prezent despre cum miroase prezentul si ce gust are, cum il simtim si cum suna. Sunt o fiinta de energie conectata la energia care ma inconjoara prin constiinta emisferei mele drepte. Suntem fiinte de energie, conectati unul la celalalt prin constiinta emisferelor noastre drepte, formand o singura familie: umanitatea. Si aici, acum, suntem frati si surori pe aceasta planeta aflandu-ne aici pentru a face lumea un loc mai bun. Si in acest moment suntem perfecti, suntem completi si frumosi.
In schimb emisfera mea stanga – emisfera noastra stanga – este un loc cu totul diferit.Emisfera noastra stanga gandeste liniar si metodic. Emisfera noastra stanga se axeaza pe trecut si pe viitor. Emisfera noastra stanga este conceputa de asa natura incat sa preiaacel imens colaj care constituie momentul prezent si sa aleaga detalii, alte detalii si mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le asaza pe categorii si organizeaza toate aceste informatii, le asociaza cu tot ceea ce am invatat in trecut si proiecteaza in viitor toate posibilitatile. Si emisfera noastra stanga gandeste in termeni lingvistici. Este acel taifas neintrerupt care ma conecteaza pe mine si lumea mea interioara cu cea exterioara. Este acea voce micuta care imi spune „Hei, sa-ti aduci aminte sa cumperi banane cand te intorci acasa. Am nevoie de ele maine dimineata.”
Este acea inteligenta calculata care-mi aminteste cand trebuie sa-mi spal rufele. Dar probabil cel mai important aspect este ca e acea voce marunta care-mi spune „Eu sunt. Eu sunt.” Si imediat ce emisfera mea stanga imi spune „Eu sunt” ma izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu si desprins de voi. Si aceasta a fost portiunea din creier pe care am pierdut-o in dimineata in care am avut accidentul cerebral.
In dimineata accidentului, m-am trezit cu o durere puternica dinapoia ochiului stang. Si era acel gen de durere - o durere intepatoare – pe care o simti atunci cand musti dintr-o inghetata. Si ma apuca - si apoi ma lasa. Si iarasi ma apuca - si din nou ma lasa. Si era ceva foarte neobisnuit pentru mine sa simt orice fel de durere, asa ca m-am gandit: foarte bine, o sa-mi incep programul obisnuit.
Asadar m-am ridicat din pat si am sarit pe aparatul de exercitii cardio care este un aparat complet de exercitii pentru intreg corpul. Si exersand la aceasta masinarie, realizez ca mainile mele arata ca niste ghiare primitive inclestate de bara aparatului. Si m-am gandit „Asta-i foarte ciudat.” Si am privit in jos spre corpul meu si m-am gandit ”Uau, sunt o chestie care arata bizar.” Si era de parca constiinta mea alunecase din starea normala de percepere a realitatii, in care sunt persoana de pe aparat care traieste experienta, intr-un spatiu ezoteric in care ma privesc pe mine avand aceasta experienta.
Si totul era foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu facea altceva decat sa se inrautateasca. Asa ca am coborat de pe aparat si pasesc pe podeaua camerei de zi, siconstientizez ca totul in interiorul corpului meu s-a incetinit. Si fiecare pas este foarte rigid si foarte calculat. Ritmul meu nu este deloc fluid si exista o constrangere in spatiul perceptiilor, asa ca sunt concentrata doar pe sistemele interne. Si stau in baie, pregatita sa intru la dus si chiar aud dialogul din interiorul trupului meu. Aud o voce subtirespunand „Bun, voi, muschii, trebuie sa va contractati. Voi, muschilor, relaxati-va”
Si apoi imi pierd echilibrul si ma sprijin de perete. Si privind in jos la mana mea imi dau seama ca nu mai sunt in stare sa stabilesc cu precizie care sunt limitele corpului meu.Nu mai pot preciza de unde incep si unde ma termin, deoarece atomii si moleculele mainii mele s-au intrepatruns cu atomii si moleculele peretelui. Si tot ce mai puteam percepe era aceasta energie – energie.
Si m-am intrebat „Ce-i in neregula cu mine? Ce se intampla?” Si in acea clipa, trancaneala din creier - taifasul din emisfera stanga a creierului meu – s-a oprit cu totul.De parca cineva ar fi luat o telecomanda si ar fi apasat butonul ‘mut’. Liniste absoluta. Si in prima faza am fost socata, gasindu-ma in interiorul unei minti tacute. Dar am fost imediatfermecata de grandoarea energiei care ma inconjura. Si deoarece nu mai puteam identifica frontierele corpului meu, m-am simtit imensa si in expansiune. M-am simtit unita cu toata energia aceea si era frumos acolo.
Apoi dintr-o data emisfera mea stanga revine pe fir si imi spune „Hei! Avem o problema!Avem o problema! Trebuie sa primim ajutor.” Si eu „Aah! Am o problema. Am o problema.” Si e ceva de genul „Bun. OK. Am o problema.”
Dar imediat sunt trasa inapoi in exterior in constientizare – si cu drag ma refer la acest spatiu ca la ?ara Tra La La. Dar era frumos acolo. Imaginati-va cum ar fi sa va deconectati cu totul de la vorbaraia propriului creier, cea care va conecteaza cu lumea exterioara.
Asa ca iata-ma in acest spatiu iar slujba mea – si orice stres in legatura cu ea – nu mai exista. M-am simtit usoara. Imaginati-va: toate legaturile cu lumea exterioara si oricefactori de stres legati de ea – nu mai existau. Am simtit o senzatie de pace interioara.Imaginati-va cum ar fi sa pierdeti 37 de ani de bagaj emotional! (Rasete) O! Am simtit euforie. Euforia. Era minunat.
Si apoi, din nou, emisfera stanga intra pe fir si zice „Hei! Trebuie sa te concentrezi. Trebuie sa cerem ajutor.” Si eu ma gandesc „Trebuie sa cer ajutor. Trebuie sa ma concentrez.”Asa ca ies de la dus si in mod mecanic ma imbrac si umblu prin apartament, gandindu-ma „Trebuie sa ajung la serviciu. Trebuie sa ajung la serviciu Pot sa conduc? Pot sa conduc?
Si in acel moment bratul drept mi-a paralizat de tot. Atunci am inteles „O, doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!”
Si urmatorul lucru pe care mi-l spune creierul e „Uau! Asta e foarte tare.” (Rasete) „Asta-i foarte tare! Cati cercetatori ai creierului au ocazia sa-si studieze creierul din interior spre exterior?” (Rasete)
Si apoi imi trece prin minte: „Dar eu sunt o femeie foarte ocupata!” (Rasete) „N-am timp acum pentru un atac cerebral!”
Asa ca imi zic „Bun, nu pot sa opresc desfasurarea accidentului cerebral asa c-o sa-i aloc o saptamana sau doua si apoi ma intorc la programul meu normal. Trebuie sa sun dupa ajutor. Trebuie sa sun la serviciu.” Nu-mi puteam aminti numarul de la serviciu. dar mi-am adus aminte ca in birou aveam o carte de vizita cu numarul meu pe ea. Asa ca m-am dus in birou si am scos un teanc de carti de vizita gros de 8 centimetri. Si ma uit la cartea de vizita de deasupra si desi pot sa vad clar cu ochii mintii cum arata cartea mea de vizitanu pot sa spun daca e aceea sau nu pentru ca tot ceea ce vedeam erau pixeli. Si pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului si cu pixelii simbolurilor, si chiar nu puteam sa fac diferenta. Si apoi am asteptat pana ce a venit ceea ce numesc un val de luciditate.Iar in acel moment, am fost capabila sa ma lipesc la loc de realitatea normala si sa spunnu-i asta cartea de vizita… nu-i asta… nu-i asta. Si mi-a luat 45 de minute ca sa parcurg 2 centimetri in interiorul teancului de carti de vizita. In acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia devine din ce in ce mai mare in emisfera mea stanga. Nu inteleg numerele. Nu inteleg telefonul dar e singurul plan pe care il am. Asa ca iau telefonul si-l pun aici. Iau cartea de vizita si o pun aici si incerc sa potrivesc forma imbarligaturii de pe cartea de vizita cu forma imbarligaturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec inapoi in ?ara Tra La La si cand ma intorc nu mai tin minte daca formasem deja acele cifre. Asa ca a trebuit sa-mi controlez bratul paralizat ca pe un bustean si sa acopar cifrele pe masura ce le apasam astfel ca atunci cand ma intorceam la realitatea normala sa pot sa spun „Da, am format deja aceasta cifra.”
Pana la urma am reusit sa formez intreg numarul si ascult la telefon si colegul meu ridica receptorul si imi spune „Ham ham ham ham.” (Rasete) Si ma gandesc ”O, doamne, asta parca-i un Golden Retriever!”
Asa ca ii zic – foarte clar la mine in cap, ii zic: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!” Si ce iese pe gura este „Ham ham ham ham.” Ma gandesc „O, doamne, parca-s un Golden Retriever!”Asa ca nu puteam sti – nu aveam de unde sti ca nu puteam vorbi sau intelege un limbaj pana ce am incercat. Insa el intelege ca am nevoie de ajutor si imi trimite ajutor.
Si putin mai tarziu, sunt plimbata intr-o ambulanta de la un spital prin tot Bostonul pana la General Hospital Si m-am strans in pozitie fetala intr-un mic glob. Si ca un balon din care iese ultima gura de aer, intocmai ca dintr-un balon am simtit cum se ridica energia din mine – am simtit ca spiritul meu se preda.
Si in acel moment am stiu ca nu mai sunt eu coregrafa vietii mele. Si fie doctorii imi salveaza trupul si imi acorda o a doua sansa la viata, fie acesta era poate momentul trecerii mele.
Cand m-am trezit ceva mai tarziu in aceeasi dupa-masa, am fost mirata sa descopar ca inca sunt in viata. Cand am simtit spiritul predandu-se mi-am luat ramas-bun de la viata.Si acum mintea mea era suspendata intre doua planuri ale realitatii foarte diferite. Stimulii care soseau prin sistemele mele senzoriale ii simteam ca pe o durere pura.Lumina imi ardea creierul ca un foc iar sunetele erau atat de puternice si haotice incat nu puteam sa separ o voce de zgomotul de fundal, si nu-mi doream altceva decat sa evadez. Deoarece nu-mi puteam identifica pozitia corpului in spatiu, ma simteam imensa si in expansiune ca un duh care tocmai fusese eliberat din sticla. Si spiritul meu se inalta liber, ca o balena uriasa plutind intr-o mare de euforie tacuta. Nirvana. Gasisem Nirvana. Si imi amintesc ca ma gandeam ca nu exista nici o cale prin care sa fiu in stare sa strangsinele meu imens inapoi in acest corp minuscul.
Dar am constientizat „Sunt vie! Inca sunt vie si am descoperit Nirvana. Si daca amdescoperit Nirvana si inca sunt vie, atunci oricine care este viu poate descoperi Nirvana.” Si mi-am inchipuit o lume plina cu oameni frumosi, pasnici, plini de compasiune si iubitori care stiu ca pot patrunde in acest spatiu in orice clipa. Si ca ei pot alege in mod deliberat sa paseasca in emisfera dreapta sau in cea stanga si sa gaseasca aceasta pace. Si apoiam inteles ce cadou urias ar putea fi aceasta experienta, ce atac de iluminare ar putea reprezenta in legatura cu modul in care ne traim vietile. Si asta m-a motivat sa-mi revin.
La doua saptamani si jumatate dupa hemoragie, chirurgii m-au operat si mi-au inlaturat un cheag de sange de marimea unei mingi de golf care apasa pe centrii lingvistici. Aici sunt impreuna cu mama mea care este un adevarat inger in viata mea. Mi-au trebuit opt ani ca sa-mi revin in totalitate.
Asadar cine suntem noi? Suntem forta vitala a universului, cu dexteritate manuala si doua minti cognitive. Si avem puterea de a alege, clipa de clipa, cine suntem si cum vrem sa ne pozitionam in lume. Aici si acum, pot pasi in constiinta emisferei mele drepte, unde suntem. Sunt forta vitala a universului. Sunt forta vitala a 50 de miliarde de frumoase genii moleculare care imi dau forma, impreuna cu tot ceea ce exista. Sau, pot alege sa pasesc in constiinta emisferei mele stangi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor: intelectuala, specialista in neuroanatomie. Acestea sunt „noi” din interiorul meu. Ce ati alege voi? Pe care alegeti? Si in ce moment? Cred ca cu cat petrecem mai mult timp alegand sa rulam circuitele unei paci interioare adanci oferite de emisfera dreapta, cu atat vom proiecta mai multa pace in lume si cu atat mai pasnica va deveni planeta noastra.
Si m-am gandit ca aceasta e o idee care merita raspandita.

Preluat de pe Viata in Verde Viu


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Omul care planta copaci

Omul Care Planta Copaci | The Man Who Planted Trees | RO from alt tu on Vimeo.

Film preluat de pe zing.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Legenda celor 8 minute

Legenda spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:
- Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important!
Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis. Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăţia a durat puţin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se întâmplă de multe ori şi cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu: Nu uita ce e cel mai important!
Şi cele mai importante sunt valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educaţia, bunul simţ, dragostea, adevărul şi demnitatea de om.  În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important.
Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esențialul: bogăția sufletului.
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine când ne aşteptăm mai puţin. Iar când poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi, şi toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: bogăția sufletului!

 

 didactic.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Despre fenomenul "oglinda" in relatiile umane

Cred ca fiecare dintre noi a trait macar o data bucuria de a intelege dintr-o data, dintr-o perspectiva mai inalta, mai luminoasa, un adevar care pina atunci ii era ascuns. O minune se petrece, apare un om care-ti spune citeva vorbe, citesti o carte care te lumineaza si, dintr-o data, un nou adevar completeaza cunoasterea ta, intregind-o, facind astfel viata ta mai plina de savoare, mai frumoasa.

Despre o asemenea “bucurie a intelegerii” am sa va povestesc acum.

M-au preocupat intotdeauna relatiile umane si am cautat sa inteleg motivatia subtila a simpatiilor si antipatiilor mele spontane, cauzele profunde ale “nasterii”, “evolutiei” si “mortii” relatiilor mele cu ceilalti.

Ca oamenii langa care ne este dat sa traim nu ne apar in viata haotic, ca nici o intalnire nu este intamplatoare, imi era clar si crezusem ca inteleg. Stiam ca si in domeniul relatiilor umane functioneaza legea rezonantei, ca “cine se aseamana se aduna”.

Mi se parea ca tot ceea ce am de facut este sa-mi aleg atent anturajul, limitand la maxim “interferenta” cu oamenii care nu-mi placeau. Astfel, fara sa imi propun in mod constient, oamenii din preajma incepusera sa se imparta in “cei buni, potriviti pentru mine, de la care am ce invata” si “cei rai, pe care ar fi mai bine sa ii evit”.

La un moment dat am inteles ca modul meu de a gandi era gresit. Mai precis, nu era complet. Acum reusesc sa simt fiecare om din viata mea ca pe o oglinda vie in care ma pot vedea si simt recunostinta fata de Dumnezeu ori de cite ori privesc in ochii unui om. Acum nu ma mai tem de oameni si imi controlez tendinta de a ma considera altfel, superioara. Pentru a reusi aceasta, a fost nevoie sa trec printr-un adevarat act iluminator, care a fost declansat de lectura unei carti minunate.

Este vorba despre cartea  Astrologia si relatiile umane a lui Pierre Lassalle (astrolog francez care a creat scoala de Astrologie Holistica si a publicat numeroase alte carti de astrologie). Exista in aceasta carte, prezentata intr-un mod simplu, o idee care a aprins in mine o flacara care arde si acum, luminindu-mi calea spre oameni si spre sufletul meu.

Se vorbeste in aceasta carte despre relatiile dintre oameni ca despre manifestari particulare ale aceluiasi fenomen: “fenomenul oglinda”.

Iata cum prezinta Pierre Lassalle acest fenomen:

“Nimic din ceea ce ni se intimpla nu este de domeniul hazardului (…). Fiecare intilnire, fiecare situatie traita ne pune in fata unei parti din noi insine: gratie acestei intilniri sau situatii, poate sa se dezvaluie o parte luminoasa din noi insine, dar si o parte intunecoasa, mai putin agreabila.

A accepta sa ne asumam responsabilitatea intr-o situatie sau intr-o relatie care ne perturba cere mult curaj (virtute care adesea le lipseste contemporanilor nostri).

 

Insa numai acceptind sa ne confruntam cu “oglinda” si sa vedem ceea ce reflecta din noi insine (defectele noastre, partea “intunecata” sau inconstienta), vom putea descoperi partea luminoasa din noi. Aceasta parte reprezinta potentialul nostru de creativitate (in sensul larg al termenului) si de evolutie spirituala.

 

Studiul obiectiv si sincer al fenomenului “oglinda” in relatiile noastre ne ajuta sa indraznim a privi in fata aspectele noastre “intunecate” si egoiste pe care le proiectam asupra celorlalti.

Fenomenul oglinda este un principiu uimitor, pentru ca ne poate ajuta sa aflam multe despre functionarea noastra inconstienta. De altfel, cuvintul “mirror” (“oglinda”) vine din latinescul “mirus”, care inseamna “uimitor”.

Pentru a experimenta corect fenomenul “oglinda”, se impune sa analizam atent relatiile noastre, raspunzindu-ne la urmatoarele intrebari:

Ce ma fascineaza sau ma intereseaza la aceasta persoana?

Ce nu-mi place sau ma indeparteaza de aceasta persoana?

 

1. Toate calitatile sau capacitatile care ne uimesc si ne atrag corespund acelorlasi calitati si capacitati, nedezvaluite inca, pe care le purtam in noi insine. Daca nu le-am avea in noi, nu le-am putea vedea in altii. Le sesizam pentru ca ating in adincul nostru o energie identica. Deci daca o anumita calitate sau capacitate ne fascineaza la ceilalti, inseamna ca sintem gata sa o cultivam in noi si sa o dezvaluim. Este un “semn” care ne poate ajuta sa devenim constienti de acest potential interior.

 

2. Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar trebui rezolvate in noi insine. Nu este placut sa recunoastem, dar de fiecare data cind ne enerveaza comportamentul cuiva, inseamna ca acel comportament “ne atinge” unde ne doare, adica acolo unde exista o problema nerezolvata. In acest caz fenomenul “oglinda” dezvaluie o problema a noastra pe care sintem pregatiti sa o rezolvam.

 

Regula generala va fi, pentru cei curajosi si responsabili, aceeasi: de a se reconsidera mereu, oricare ar fi omul, situatia sau conflictul; de a nu cauta sa reprosam nimic celuilalt, pentru ca acest lucru ascunde intotdeauna o problema a noastra pe care nu am rezolvat-o.

 

“Care este responsabilitatea mea in aceasta situatie sau conflict si ce invataminte pot trage de aici?” Iata intrebarile potrivite pe care si le poate pune cel care tine cont de oglinda vietii.

Sa nu uitam ca studiul fenomenului “oglinda” este o batalie impotriva propriului nostru egoism.

Ne dorim sa descoperim secretele dragostei adevarate, nu-i asa? Atunci, sa ne reducem egoismul. Cu asta trebuie sa incepem.”

Sper ca lectura acestui fragment sa va fie utila si sa transforme relatiile voastre in ocazii minunate de a va cunoaste si de a va transforma.

damaideparte

"Suntem atat de preocupati sa numaram greselile altora incat uitam de barna din ochi.

Si totusi, exista un singur punct de vedere corect, o singura perspectiva corecta: de Sus, din Lumina. Eu cred sincer ca fiecare om care vrea cu adevarat o poate gasi, astfel incat sa vada cu proprii lui ochi toate lucrurile in Lumina Adevarului. Si sa nu se insele niciodata. Dar nu putem gasi acest punct de vedere corect, singurul intr-adevar valabil daca nu renuntam la barna din ochi. Si n-o sa reusim daca ne preocupam de paiele altora..."

Alina Rus

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Nu darui in scopul de a primi

  „Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate pentru ca ai daruit; aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb, n-ai oferit in realitate nimic. In schimb, retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva inainte ca tu sa-l eliberezi complet.” 

Inca o data, m-am simtit jenata in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat, am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii."

Doreen Virtue

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Cele zece adevăruri ale vieţii

 

Un adevarat cunoscator al naturii omenesti, Cherie Carter-Scott poate fi considerata un "guru" al vremurilor contemporane. Una din cartile care au consacrat-o in literatura motivationala este cartea "If Life Is A Game, These Are The Rules", o lectura extrem de interesanta pentru cei preocupati sa descopere detalii si adevaruri la fel de interesante despre personalitatea si comportamentul uman, despre interactiunea si comunicarea dintre oameni, despre relatiile pe care le stabilim cu ceilalti. Lecţia nr. 1: Vei primi un corp Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii. Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pamant. Iar ceea ce este cu adevarat important este ceea ce se afla inlauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.  Lecţia nr. 2: Ti se vor da lectii  Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii. Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data. Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti. Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau de fapt sens existentei tale. Lecţia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii  Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii. Greselile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge intelepciunea spirituala. Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora ca facand parte integranta din procesul de invatare. Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze - zambindu-ti tie, zambind celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune. Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus. Lecţia nr. 4: Lectia se repeta pana cand este invatata  Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, dar cel mult o lectie. Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat... Eliminarea probemelor inseamna de fapt acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele. Ca sa inveti o lectie trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei. Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla. Fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala. Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti Crezi ca la un moment dat vei termina de acumulat lectii si informatii. Crezi la un moment dat ca ai invatat tot ce putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. SE POATE. Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA. Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat. Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine. Lectia nr. 6: Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici”  Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” chiar daca asa pare. Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” daca vrei sa fii fericit “ACUM”. Ca sa fii fericit in acest moment trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment. Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insati, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut fara conditionari. "Ceea ce este" aduce mai rapid fericirea decat “ceea ce ar putea sa fie”, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta… Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati. Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei. Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine. Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata. Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine. Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc de fapt inlauntrul tau Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc de fapt inauntrul tau. Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine. Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata. Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la nastere.

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Iubirea pura - Marele Adevar

 Frecventele inalte care vin de la sursa Luminii aduc la suprafata blocaje interioare si emotii nevindecate - se spune in acest film. Ei vor incepe sa caute Adevarul si energia spirituala a existentei.  
Doar Adevarul te face liber!

"Avântaţi-vă spiritul în sus şi începeţi să gândiţi şi să vorbiţi într-un mod patrunzator şi atotcuprinzător! Acest lucru pretinde evident ca voi să nu lucraţi numai cu intelectul, care aparţine materialităţii cele mai dense, ci, de asemenea, să redaţi spiritului vostru posibilităţile de a conduce intelectul, care ar trebui să-i slujească acestuia aşa cum a fost hotărât de Creatorul vostru, Care a permis chiar de la început să luaţi fiinţă nedeformaţi aici pe Pământ." Abd-ru-shin

   "Mare este şi omul plasat ca atare în Creaţie, ca stăpân al propriului său destin! Prin voinţa sa el este capabil să se ridice din Lucrare, contribuind totodată la evoluţia mai înaltă a acesteia; sau poate să o tragă în jos şi să se încurce în ea, astfel încât să nu se mai desprindă şi să se îndrepte cu ea spre descompunere, fie în Lumea Material-Densă, fie în Lumea Material-Fină.

    De aceea, luptaţi-vă să vă eliberaţi de toate lanţurile sentimentelor josnice; căci nu este timp de pierdut! Se apropie ceasul în care răgazul acordat pentru acest lucru s-a terminat! Treziţi în voi dorul după ceea ce este pur, adevărat şi nobil! –" Abd-ru-shin

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

O lectie de viata

Mi-am adus aminte de o intamplare.

Intr-o zi frumoasa, am iesit cu Tasha, catelusa mea, la o plimbare pe malul apei, ce e, pot spune, la doi pasi de casa mea. Ii place sa se bucure de apa curgatoare. Pe malul apei mai era un catel, cu cercelus in ureche, astfel am recunoscut in acel catel ca fiind unul dintre acei abandonati. Cei doi catei au inceput sa se joace.

Nu mai era nimeni in zona cand am vazut coborand, "pe sapte carari" un barbat. Mirosea ingrozitor, arata ingrozitor si in sinea mea, ma gandeam sa plec cat mai repede, imi era teama ca se ia de mine. L-am incadrat, in gand, intr-o anumita categorie nefavorabila, iar atitudinea mea era, din pacate...dispretuitoare.

Strigand-o pe Tasha, in timp ce ma departam, am observat ca, acel om s-a apropiat de caini. M-a intrebat de la distanta, abia inteligibil, daca, e catelusa mea. Am raspuns un repezit "da".

S-a apropiat de celalalt catelus, l-a chemat "cutu-cutu" si i-a intins ceva de mancare, clatinandu-se. Apoi il mangaia si-i spunea cuvinte de alint. Cainele nu s-a ferit deloc de el. 

Gestul acelui om, m-a facut, inconstient, sa ma opresc din mers, din ganduri, din...tot. Am vazut iubire in acel gest. Un gest plin de puritate si iubire. O vibratie ce te poarta, si-ti aduce aminte-in caz ca ai uitat- de alte meleaguri: de cele bune si frumoase. Atat de mult m-a "hranit" acel gest incat, m-am intors la acel om, m-am apropiat de el si l-am intrebat (poate parea stupid gestul meu, dar asa mi-a venit): "aveti un suflet bun, nu-i asa?". El mi-a spus, asa cum putea, fara sa-si ia mana de pe catelus ca, el iubeste foarte mult animalele. Foate mult. Si ca le da mereu sa manance celor abandonate.

Am privit un om abandonat si un catel abandonat. Un om abandonat de el insusi, de noi ceilalti...pentru ca, ne repezim sa judecam.

Oare eu facut vreodata un asemenea gest pur, plin de vibratia iubirii? 

Acest gest, al acestui om mi-a dat forta, mi-a facut sa-mi doresc sa fiu mai buna, mi-a dat speranta, incredere.

Mi-as dori sa deschid ochii mai mult, sa fiu atenta la oameni, sa privesc dincolo de aparentele bune sau rele...sa vad esenta.

De multe ori judecam, criticam oameni de acest gen, adica un gen pe care noi il numim "depravat". Ce stim noi dspre ei? Ce stim noi despre sufletul lor? 

Nu doresc sa gasesc scuza viciilor sau pacatelor de orice fel! Ele nu sunt justificate. Dar, decat sa fim dispretuitori-asa cum a fost atitudinea mea-ceea ce trage un om si mai jos, putem arata putina incredere sau macar sa ne abtinem. Oare suntem mai buni ca ei? In exterior poate...Dupa judecata omeneasca...

Deseori vedem mai ales cand un om decade, dar nu prea vedem cand un om se schimba in bine. 

Deseori vedem mai ales cand facem noi ceva bun, dar nu prea vedem cand facem ceva rau. 

Fiecare dintre noi se poate schimba, fie in bine, fie in rau, in fiecare clipa.

Un fost talhar e in Paradis...

Noi, buni sau rai - in viziunea noastra despre aceste notiuni- inca suntem pe Pamant si nu se stie pana in ultima clipa...

"...Dar inainte de toate, speram ca cel sarman si cei in nevoie vor avea in voi niste aparatori ai lor, caci si voi insiva erati sarmani si in nevoie atunci cand ai venit la Mine."

 Andra Balan


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Drumul viselor

Un filmulet minunat despre viata, speranta, sens al vietii:
"Omul poarta in sine toate darurile vietii, numai ca in loc sa le cultive, le risipeste in zarile sperantelor desarte."
"Inainte de a deveni fluture, omida trebuie sa-si doreasca aripi, sa fie pregatita pentru maretia zborului si, mai ales, sa deteste suficient de mult faptul de a se tari mereu."



Primit de la www.ozibuna.net


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Zoe Dumitrescu Busulenga - CONFESIUNI

Zoe Dumitrescu Busulenga  alaturi de Parintele Iustin Parvu (Arhimandrit la Sf. Man. Negru Voda-Poiana Marului Jud. Neamt)
(Maica Benedicta de la Varatec)

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine. ...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale. ...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu. ....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati. ...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta... ...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste. ...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim. ...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach? ...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar. ...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar. ...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. ...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie." 

Zoe Dumitrescu Busulenga 

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui  opere ale tuturor
marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile
și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând
minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El
a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva
viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund
îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar
cu un pachet mare în brațe...El a spus:

- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul
dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale
celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc
sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc...Deseori ne vorbea
 de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat  pachetul.

-Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt
convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său,
pictat de tânăr. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care
tânărul pictor a reușit să surprindă  chipul, dar și personalitatea
fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a
mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.

-O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața  nu voi putea să
plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta
este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea
vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  și numai
după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecționate.

După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui
colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să
vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor
colecții.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată
să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu
ciocănelul:

-Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniștea....Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce
a strigat:

-Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...

 Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:

-Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...

Din sală, cineva a stigat iritat:

-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui
Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți
maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...

Netulburat, adjudecătorul a continuat:

-Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce
timidă:

-Dau eu 10 pentru acest portret...

Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind
un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

-Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...

Sala era în fierbere.

-Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...

Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să  profite de ocazie și să cumpere
opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:

-10, odată!...10, de două ori!...

Și, lovind cu ciocănelul în masă:

-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!

Din față, cineva a zbucnit:

-În sfârșit, putem trece la marea colecție!...

Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:

-Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.

Rumoare în sală:

-Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...

-Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această
licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu
am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se
referă numai la potretul fiului !Cine il  ia moștenește întreaga avere,
care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește
pe fiul obține TOT!...

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe
cruce.

La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este:

-Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!

Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul...

Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel
Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu
piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).

Aceasta este adevărata dragoste...


Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Confesiuni...

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
      Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o îndrageşte tare mult...
        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."
 
 Primit prin email

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Rupere

    Exista unii oameni care pleaca si nu se mai intorc. 

Nu vorbim de moartea fizica. Vorbim de viata de pe Pamant. Exista oameni care simt in interiorul lor ca trebuie sa plece, sa se indeparteze de anumite locuri sau persoane. Majoritatea suntem obisnuiti sa traim o viata langa aceleasi persoane sau in aceleasi locuri. 

Se zice ca, atunci cand te schimbi in interior, se schimba si exteriorul. Mi-as dori sa inteleg. Probabil ca, astfel de oameni se schimba in interior...si simt ca trebuie sa se rupa de exteriorul pamantesc in care se afla, pentru ca...nimeni nu poate trai in locul lor. Apar alte situatii, alti oameni. Daca acesti oameni se impotrivesc intuitiei lor, nu fac decat sa-si dauneze, sa-si oprime vointa spiritului si astfel devin nefericiti...de dragul persoanelor langa care traiesc, de dragul locurilor in care sunt. 

Deseori se duce o lupta in ei insisi...pentru ca...aceste persoane iubesc. Iubesc locul in care se afla si persoanele langa care se afla. Pare un paradox, dar nu cred ca e. Pentru ca...cu cat simti ca doresti sa te eliberezi de acele persoane sau locuri...incepi sa le vezi cu si mai multa iubire, incepi sa pretuiesti si sa fi recunoscator pentru tot ceea ce ti-au daruit in experienta ta alaturi de ei. 

Dar un om matur, ne zice Domnul, iubeste intreaga omenire. Deseori ii consideram egoisti pe acesti oameni care pleaca si lasa totul in urma, deseori ii consideram egoisti pe oamenii care "ne parasesc" cum zicem noi....dar ce stim noi ca e in sufletul lor? Poate au mai multa iubire pentru noi decat putem sti, dar a fi altruism nu inseamna sa-ti oprimi fericirea spiritului ascultandu-ti intuitia pentru a face altora pe plac oricat de mult ii iubesti. 

Intr-o lume normala...exista doar iubire, dar o altfel de iubire, diferita de cea care o intelegem noi. O iubire fara dependente, o iubire ce respecta libertatea si intimitatea celuilalt si mai ales deciziile sale, vointa sa libera. Pentru ca...fiecare are nevoie de alte experiente pe drumul sau: daca un om e fericit intr-un loc si cu aceleasi persoane toata viata lui pe acest Pamant, altul nu e. Daca un om e fericit sa cunoasca oameni si mereu sa comunice cu ei, altul e mai retras. Nu inseamna ca nu iubeste oamenii, poate mai mult decat primul. Intr-o lume normala...nu am sti ce inseamna sa judeci un om dupa propriile tale vederi inguste. 

Suntem pe Pamant sa ne gasim fericirea: cred ca acest lucru inseamna sa ne ascultam intuitia. Atunci orice se intampla, orice zice lumea, indiferent cat de egoist pari in ochii lor...exista liniste in sufletul tau.

Andra Balan

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Renuntati la nevoia de a avea mai mult

 Mantra egolului este – mai mult. El nu este niciodata satisfacut. Nu conteaza cat de mult ati realizat sau ati castigat, egoul vostru insista ca nu este destul. Voi va veti gasi intr-o perpetua stare de lupta si de eliminare a posibilitatii de a ajunge vreodata. 

Totusi, in realitate voi deja ati ajuns si cum alegeti sa folositi acest moment prezent in viata voastra este alegerea voastra. In mod ironic, cand va opriti din nevoia de a avea mai mult, mai mult din ceea ce doriti, pare ca soseste in viata voastra. De cand va detasati de nevoia pentru acele lucruri, gasiti ca este mai usor sa le dati altora deoarece realizati cat de putin aveti nevoie pentru a fi satisfacuti si in pace.  

Sursa universala este multumita cu ea insasi, expandandu-se constant si creand noua viata, neincercand niciodata sa mentina creatiile pentru ea insasi, in mod egoist. Ea le creaza si le da drumul. 

Asa cum voi renuntati la nevoia egoului de a avea mai mult, voi va unificati cu Sursa. Voi creati, atrageti catre voi si dati drumul, fara a cere vreodata ca mai mult sa vina pe calea voastra. Ca un apreciator al tuturor lucrurilor care vi se arata, voi invatati lectii puternice. 

 St. Francisc de Assisi spunea : ” In daruire sta ceea ce primim”. 


Wayne Dyer


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Ai grija ce iti doresti

 

  Ne facem adeseori griji pentru ce va fi sau nu să ni se întâmple? Ne pot fi grijile de folos? Ajută ele la împlinirea sau neîmplinirea a ceea ce dorim sau ne temem?

        Ieri seară am urmărit două filme documentare. Unul dezbătea despre oameni perfect sănătoși din punct de vedere fizic, dar care cereau cu încăpățânare să fie mutilați: să li se amputeze unul sau ambele picioare, pentru că ei aveau sentimentul că acel/acele membre nu  le-ar aparține. Viața lor întreagă se învârtea în jurul acestui punct: dorința lor profundă de a fi așa cum doresc, adică mutilaţi! O adevărată dramă însemna pentru ei actuala lor stare de sănătate. Oricâte tratamente au încercat, nimic nu a reușit să le ajute să își schimbe opinia.

      Cum poate activa sănătos în Creație o asemenea persoană, cu astfel de aspirații? Nu este corpul uman un înveliş pe care să-l îngrijeşti pentru a funcţiona în cele mai bune condiţii, la capacitate maximă? Nu trebuie omul sănătos să îi dea corpului său ceea ce acesta are nevoie?

Corpul pământesc este unealta de care trebuie să ne folosim cât suntem aici, pe pământ.  “Corpul este cel mai preţios bun pe care l-a obţinut fiecare om  pentru timpul său pe pământ.” (Abd-ru-shin)

      Apoi, în cel de-al doilea documentar a apărut Marty, un bărbat care s-a născut fără brațe dar care toată viața s-a străduit să nu devină o povară pentru cei din jur: “Nu am vrut să fiu slujit, ci eu să slujesc!”, a mărturisit el în acest reportaj.

       O persoană pe care oricare dintre noi ar considera-o handicapată, incapabilă să facă o mulțime de lucruri, a dovedit că e în stare să facă orice și-ar fi propus: să scrie, să mănânce, să se-mbrace, dar și să întrețină spațiile verzi, să planteze pomi și flori, chiar să taie arbori, să pescuiască, să pună râma în undiță, să șofeze etc.

      “Faptul că m-am născut fără brațe a fost cel mai mare dar pentru mine” – nu pentru a aduce o ofrandă handicapului său, ci pentru că în acest mod a putut să-și adune din interior forțele și să se ridice la nivelul unui om perfect normal. Să arate că acolo unde spiritul este viu, omul poate face lucruri care par extraordinare. Nu a așteptat nicicând să fie încurajat, ci el însuși încuraja și insufla putere și dorință de viață celor asemenea lui sau chiar celor perfect sănătoși.

      Un om care nu a așteptat să i se dea, să i se facă, să i se ridice o ofrandă incapacității sale, un om care a vrut să fie considerat un om normal și să trăiască perfect normal.

      Un exemplu pentru oricare om care vrea să trăiască pe pământ frumos, demn, nu neapărat realizând ceva extraordinar, ci perfect omenesc, împletind în existența sa într-un echilibru perfect natura sa spirituală cu cea materială.

      Ce atitudine și mod de viață total diferite la persoanele din cele două exemple, una bonavă și una sănătoasă – și stau acum să mă întreb care să fie cea sănătoasă și care cea bolnavă?

      Nu ne regăsim fiecare dintre noi într-o anumită măsură într-unul din cele două exemple? Dorim de cele mai multe ori altceva decât avem şi prea puţini sunt cei care reuşesc să accepte ceea ce li s-a dat şi să-l vadă ca pe un dar, chiar dacă este vorba de lucruri atât de normale, fireşti, cum sunt, de exemplu: a fi întreg, sănătos, a merge, a vorbi, a auzi, a vedea. Sau şi mai rău, nu numai că nu suntem recunoscători, dar toate aceste daruri le folosim în scopuri rele, distructive, ajungând să ne facem rău şi nouă şi celor din jur. Dacă oamenii ar înţelege că gândurile şi vorbirea acţionează, modelează şi afectează mediul înconjurător, ar avea, probabil mai multă grijă la ce iese din ei.

      Aspirațiile, temerile sau grijile ne dirijează viața. Acestea fiind de natură spirituală, vor atrage, în virtutea Legii atracției speciilor omogene, nimic  altceva decât forme de  același fel, ducând în direcția dorită sau temută...

      Greutăţile şi problemele de care ne lovim pe parcursul vieţii ne sunt date pentru a ne clădi pe noi înşine, de a ne întări spiritul şi nu pentru a distruge.

      Vom culege roadele semănăturilor noastre, fie că vorbim de valori pământești sau spirituale; ceea ce semănăm, vom primi înapoi, înmulțit.

      “Ai grija ce-ți dorești, aspirațiile se împlinesc!”

Doina Olariu

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.