Aşezată pe patul ei de spital, cu un ziar alături, ea privea afară pe fereastră. O pasăre era sus, pe o ramură de copac. În ciuda frigului, trecătorii traversau strada cu grijă printre autoturismele în mişcare. Sa fi stiut ei oare cât de norocoşi sunt, în ciuda tuturor acelor relele despre care citise în ziar.
Cand, cu câteva luni mai înainte, îmbolnăvindu-se, a consultat un medic, diagnosticul acestuia a fost cancer. A început tratamentul, dar nici o veste bună nu îi fusese dată. Starea sa s-a înrăutaţit şi nu i-au fost date speranţe.
Sperând încă într-un miracol, ea se străduia să obţină rezultate pozitive. La început fu foarte supărată însă această stare i-a trecut demult. Avea credinţă în Dumnezeu şi credea că trebuie să existe un scop în tot ce i se întâmpla. Nu ştia cu exactitate care ar putea fi acest scop, dar viaţa ei s-a schimbat chiar mult din momentul în care doctorul i-a dat acea veste rea. Trăia acum fiecare zi ca şi cum ar fi un dar preţios. Îşi trăgea cât mai multă forţă din relaţiile cu rudele sale şi din sprijinul prietenilor săi. Chiar şi cea mai mică atenţie ce-i era uneori oferită de către cei străini, o întărea. Fie aceasta grija vreunei infirmiere adeseori extenuate, dar atente, sau a vreunui voluntar ce îi aducea ziarul sau vreun zâmbet ce-i este adresat de vreun trecător pe culuar. Aceste zâmbete şi căldura umană era ceea ce ea preţuia cel mai mult. Cât de ciudat este, se gândea ea, cum priorităţile şi tot ce este de preţ în viaţă se pot schimba rapid deîndată ce moartea ne bate la uşă.
De aceea i-a fost greu să înţeleagă actele desperate ale oamenilor care se zbat în greutăţi financiare, aşa cum citise într-un articol din acel ziar. Un bărbat şi-a ucis familia înainte de a-şi lua şi el viaţa. Durerea sa trebuie să fi fost adâncă, dar totuşi... Ea putea să înţeleagă ce înseamă să ţi se tragă covorul de sub picioare, aşa cum i s-a întâmplat şi ei la aflarea bolii de care suferă şi dificultăţile financiare la care era supusă familia sa, chiar dacă a beneficiat de o poliţă de asigurare pentru boală. Propria sa familie sa avea acum datorii. Şi cu economia aceasta instabilă, ei cu toţii aveau emoţii legate de slujba soţului ei. Cel puţin până acum au avut noroc în această privinţă.
Totuşi, oamenii aceştia puşi în faţa ruinii, a prăbuşirii economice aveau totuşi ceva ce ea îşi dorea cu ardoare. Ei aveau încontinuare şansa unei vieţi lungi şi totuşi în supărarile şi grijile lor ei nu puteau vedea bogăţia acestor vremuri prin care treceau pe pământ. Pierderile şi consecinţele cumplite ale acestor pierderi îi copleşeau.
Îşi dorea să îi poată ajuta, să îi facă să înţeleagă ceea ce bunica ei îi povestise despre oamenii care au supravieţuit Marii Crize din anii de început al secolului XX. Timp de mulţi ani oamenii s-au luptat să supravieţuiască şi să iasă din criză, aşa cum a fost şi în cazul familiei sale. Mătuşile şi unchii ei au prosperat apoi şi s-au bucurat de o viaţă însorită alături de numeroşii lor copii, pe care bunica ei i-a iubit atât de mult, până a trecut în lumea de dincolo. În ciuda tuturor dificultăţilor, ei au supraviaţuit şi au avut o viaţă fericită.
Aceşti oameni, au, cu siguranţă, o viaţă întreagă înaintea lor. Şi există speranţă dincolo de criza vieţilor lor prezente şi a stilului lor de viaţă. Oricum, ei trebuie să privească mai departe de aspectele materiale ale vieţii şi de sentimente lor de pierdere. Ei trebuie să se deschidă in interior, înspre spiritul lor şi din tot ce a mai rămas de trăit şi de învăţat din aceste experienţe amare. Însă înainte de toate, ei au o viaţă întreagă de trăit înaintea lor. Totul poate fi reconstruit, deoarece atâta timp cât există viaţă, există şi speranţă. Ea işi dorea cu ardoare să le poată spune cât de mare preţ are această viaţă. Este ceva ce nu poţi cumpăra. Şi când o ai, eşti bogat dincolo de orice imaginaţie. Trebuie să priveşti doar soarele de după furtună, ziua de după noapte, curcubeul de după ploaie. Trebuie să te ridici deasupra greutăţilor şi a mâhnirii şi să sapi adânc în interiorul tău până la acea parte de neînfrânt din om, spiritul său.
Ce mult îşi dorea să poată împărtăşi cu ei că adevărata putere nu stă decât în viaţa spirituală. Dumnezeu este atotputernic şi ne putem oricând întoarce la El atât în vremuri bune cât şi în vremuri de restrişte atîta timp cât suntem puri în interiorul nostru. El ne iubeşte cu o iubire curată şi dreaptă şi ne va da întotdeauna numai ceea ce ne va ajuta să ne înălţăm şi ceea ce foloseşte spiritului. Dumnezeu de asemenea ne iartă necondiţionat atunci când noi, oamenii, avem aspiraţia de a ne îndreapta şi începem să urmăm Voinţa Sa.
Din acest motiv, în vremuri de restrişte, ne putem întotdeauna bizui pe Dumnezeu în a răzbi, aşa cum bine se zice: „Domnul îi ajută pe cei care se ajută singuri.”
Şi, aşa, privind pasărea din copac, trecătorii de pe stradă, ea speră ca o rază de Lumină să le lumineze zilele tuturor celor care se confruntă cu greutăţi, şi să le permită să vadă chiar şi pentru un moment, că fiecare secundă a vieţii lor este un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu.
Diane Labrosse
Copyright ©Toate drepturile rezervate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza