"Intr-o legenda, se povesteste despre o pasare care traia intr-o padure alaturi de multe animale prietene. Toti o cunosteau datorita vitezei cu care putea zbura, si de aceea o numeau Cea-care-zboara-iute. Coloritul magnific al aripilor ei stralucea in lumina soarelui pe cand trecea ca o sageata printre ramuri. Intr-o zi, Cea-care-zboara-iute si-a rupt o aripa. Prabusindu-se la pamant, s-a tarat la radacina unui copac ca sa caute adapost. Dupa putin timp, Stapanul padurii a gasit-o si a ridicat-o cu blandete. Si-a trecut usor mana peste pasarea inspaimantata si apoi a asezat-o iar jos. Celelalte pasari erau incantate, gandindu-se ca prietena lor a fost vindecata si ca va putea iar sa zboare ca o sageata printre copaci. Dar Cea-care-zboara-iute tot nu putea zbura. S-a asezat in schimb sub un copac si, ridicand capul spre cer, a inceput un cantec de jale. Sunetele pline de melancolie au continuat zi si noapte, devenind tot mai puternice. Niciodata, pana atunci, padurea nu mai auzise ceva atat de frumos. L ceas de noapte, celelalte animale se potoleau si ascultau cantul ei care devenea tot mai frumos.Cea-care-zboara-iute invatase sa cante din adancul durerii si intristarii ei, iar muzica sa cucerea inimile tuturor celor care o ascultau. Desi n-a mai putut sa zboare niciodata, mangaierea vindecatoare a Stapanului padurii i-a daruit miracolul cantecului si un nou drum in viata." (K.J.Hermes - Depasind depresia- o abordare crestina)
Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.
Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.
Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza