Confesiuni...

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
      Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o îndrageşte tare mult...
        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."
 
 Primit prin email

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Crăciunul – Sărbătoare a Iubirii Divine

Ce reprezină Crăciunul? Sărbătorirea naşterii lui Iisus sau mult mai mult?

Cert este că Sărbătoarea Crăciunului există cu mult înainte de venirea lui Christos pe pământ. Strămoşii noştrii, dacii, care trăiau într-o minunată armonie cu natura, sărbătoreau în noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie evenimentul solstiţiului de iarnă, când soarele se afla in cel mai de slab punct al său, când ziua este cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă. Crăciunul la daci simboliza revigorarea soarelui, victoria luminii şi a vieţii, victoria vieţii asupra morţii.

Aproximativ la aceeaşi dată a solstiţiului de iarnă, romanii îi celebrau pe Apollo şi Mitra, în Ţările Nordice se sărbătorea soarele, în Babylon naşterea fiului lui Isis (zeiţă a naturii), în Egipt ziua naşterii soarelui şi naşterea lui Osiris.

Doar din anul 354 en, când papa Iulius I a decretat 25 decembrie ca zi de naştere a lui Iisus, creştinii sărbătoresc Crăciunul ca naştere a Mântuitorului.

Crăciunul e considerat azi nu doar o mare sărbătoare în familie, ci şi o mare sursă de stres. Acum, când trăim într-o societate de consum, de Crăciun doar pe ici, pe colo se mai găseşte câte un om din a cărui suflet se ridică o mulţumire fierbinte pentru Graţia ce ne-a fost acordată odată cu naşterea lui Iisus, în rest este tot mai mult o… goană nebună după cadouri, mâncare şi băutură în exces. A face cadouri este axioma cea mai importantă a Crăciunului, o axiomă în care sufletul, singurul de preţ, nu-şi prea mai are locul.

Crăciunul a devenit dintr-o sărbătoare a bucuriei, a gratitudinii şi iubirii,  o agitaţie febrilă pentru material, care înnăbuşă orice aspiraţie către Înat.

            Ar fi interesant să aruncăm o privire la modul în care scandinavii sărbătoreau prin anii 700 sărbătoarea Crăciunului.

            Pe atunci scandinavii încă mai reuşeau să vadă Fiinţele naturii şi pe Moş Crăciun. Acest popor era încă pur pe vremea aceea, căci numai cei care au puritate sufletească pot vedea, auzi sau intui Fiinţele naturii.

            Moş Crăciun… astăzi nici cei mai mulţi dintre copii nu mai cred în el şi totuşi continuă să fascineze precum un nici un alt personaj. Are el o bază reală? Cine este el?

            In cartea Judecata de Apoi pe Pământ, Roselis von Saas spune că Moş Crăciun este conducătorul Fiinţelor naturii care se ocupă de zăpadă, gheaţă, ninsoare - tot ce înseamnă iarnă şi feeria ei. Mantia sa este albă ca zăpada, “întreaga sa fiinţă este precum zăpada învolburată de vânt sau ca o mantie albă ce flutură în bătaia unui vânt puternic. O mare forţă emană din el.” (Roselis von Saas)

            Deşi părul şi barba îi sunt de un alb imaculat, nu este bătrân. Ochii îi sunt strălucitori şi toată fiinţa sa emană iubire.

            E adevărat că împarte cadouri, însă cadourile pe care el le împarte sunt mult mai importante şi de altă natură decât cele ce se găsesc sub bradul de Crăciun.

            O dată pe an, la aproximativ acelaşi timp în care sărbătorim şi noi Crăciunul, fire de lumină ale Iubirii divine îşi găseau drumul către pământeni, aducând forţă şi ajutor.

            Cu mese pline de fructe proaspete şi uscate, grăunţe de cereale, seminţe şi două ulcioare, unul cu apă şi altul cu vin oamenii, curaţi la trup şi suflet, aprindeau în vetre focul, care trebuia să ţină 12 zile fără să se stingă, pe timpul “Sărbătorii a celor douăsprezece nopţi sacre” sau “Sărbătoarea Iubirii”, aşteptând pe timpul nopţii venirea musafirilor, şi anume a Fiinţelor naturii. Casele erau perfect curate şi decorate frumos cu ramuri şi ghirlande verzi.

            Din Înalt coborau fire de lumină, care uneau cu iubire creaturile vizibile sau invizibile.

            În acea epocă îndepărtată, mulţi oameni reuşeau încă să vadă micile şi marile Fiinţe ale naturii: gnomi, zâne ale pădurilor, silfide, fauni etc. Cu bucurie aşteptau oamenii fiecare vizitator invizibil. Aceştia aduceau întotdeauna câte un cadou pe care-l aşezua pe mesele frumos împodobite. Cadourile erau fie plante sau flori deosebite, ierburi aromate, pietre preţioase, toate de natură eterică. Toate aceste cadouri care erau aduse de Fiinţele naturii, urmau să fie găsite de oameni, în peregrinările lor, în decursul anului  următor, de data aceasta în formă material-densă, pământească.

            Aşa era odată... Dar timpul a trecut şi acele fire ale Iubirii Divine au încetat să existe. Căci oamenii au devenit “civilizaţi”, iar Fiinţele naturii au devenit personaje de poveste, în care nici copiii nu mai cred.

            Oamenii au devenit civilizaţi... Acest fapt ce constituie un motiv de mândrie pentru marea majoritate a omenirii, este poate cel mai rău lucru care ni s-a putut întâmpla în calitate de oameni, pentru că astfel ne-am îndepărtat de tot ce este natural, firesc şi de ajutor în dezvoltarea noastră şi am evoluat într-un materialism cras care nu lasă aproape deloc posibilitatea de a mai simţi, intui lucrurile care cu adevărat contează. Goana după achiziţii, după a avea, după realizări pământeşti şi după a fi sunt astăzi predominante şi de cele mai multe ori singurele care contează. Suntem prinşi într-o capcană, într-un vârtej, într-o închisoare fără gratii. Ne îngrijim doar de corp, pe când spiritul ne este în pragul inaniţiei.

            Crăciunul este o sărbătoare care se trăieşte cu sufletul (adevăr de altfel valabil pentru orice altă sărbătoare) şi se sfinţeşte în linişte, în chilia sufletului, într-o adorare a lui Dumnezeu, dătătorul tuturor graţiilor.

O pregătire pentru sărbătoare presupune în primul rând o pregătire interioară, care să permită o trăire adevărată, profundă a sărbătorii, o percepere a vibraţiilor deosebite care ne sunt dăruite în această perioadă. Doar o asemenea abordare face posibilă primirea radiaţiilor speciale ale Iubirii, care se revarsă pe Pământ în aceste zile. De Crăciun, odată cu naşterea lui Iisus, Pământului i-a fost dată dată o imensă Graţie. Iisus ne-a adus în dar Cuvântul, pe care l-a dat omenirii pentru a trăi după el pentru a fi în armonie cu Creaţia lui Dumnezeu.

            «Deveniţi precum copiii» - ne spune Iisus. Da, un copil al Creaţiei trebuie să devenim fiecare dintre noi dacă vrem să trăim cu adevărat Sărbătoarea Crăciunului - ne spune şi Abd-ru-shin în extraordinara carte “În Lumina Adevărului”, căci doar un suflet pur de copil are capacitatea de a se deschide plin de uimire către minunile mici şi mari ale lumii, înspre ceea ce este pur şi luminos, ceea ce aduce în efect reciproc posibilitatea de a primi ajutorul din Înalt. Căci ce suntem noi fără acest ajutor?

            Creatorul dăruieşte de fiecare dată o mare graţie cu ocazia Sărbătorii Crăciunului, prin Raza Iubirii Divine, care îşi poate găsi calea doar către acela care a absorbit în interiorul său Raza Purităţii – ne spune Abd-ru-shin. Să fim puri precum copiii. Fapt pentru care un adult care doreşte să trăiască cu adevărat Crăciunul trebuie să se transpună în copilărie.

            De Crăciun Cerul se deschide pentru noi, însă numai cel care, la rândul său, îşi deschide poarta inimii, cuprins de un dor aprins, de o mulţumire adevărată va fi în măsură să găsească o legătură cu Cerurile, cu Dumnezeu, cu Lumina, insuflându-i-se, în efect reciproc, un curent de pace, forţă şi iubire. Acesta este cadoul cel mai de preţ pe care îl primeşte omul în interior înspre înflorirea vieţii sale spirituale şi pământeşti.

            Acele fire ale Iubirii Divine despre care povestea Roselis von Saas, îşi găsesc şi astăzi drumul către noi, pământenii, ne înconjoară de Crăciun, ne scăldăm în ele, însă vor putea fi primite numai de cel care le caută în puritate interioară şi cu dorinţă puternică pentru a putea găsi un punct de legătură cu ele. Şi dacă am hotărî ca aceste daruri ce ne sunt oferite din preaplinul Iubirii lui Dumnezeu să nu se scurgă nefolosite, neacceptate de noi, oamenii, cât de multă frumuseţe, armonie şi lumină ar fi pe acest pământ! - ce dar de Crăciun ar putea fi mai minunat de oferit celor dragi?

Doina Olariu

Copyright © Toate drepturile rezervate.