O poveste adevarata

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "/Alo Centrala/" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. /Alo Centrala /putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "/Alo, Centrala!/", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "/Centrala/". - "/Mi-am ranit degetul.../" - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta. - "/Mamica ta nu este acasa?/"- urma intrebarea. - "/Nu este nimeni acasa in afara de mine.../"- am bolborosit. - "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.. - "/Nu /" - i-am raspuns. "/M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau.../" - "/Poti sa deschizi racitorul?"/ - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot. - "/Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel /" - spuse vocea. Dupa aceea am inceput sa chem "/Alo Centrala/" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "/Alo Centrala/" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "/De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? /" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "/Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta/". Alta data la telefon, "/Alo, Centrala!/" "/Centrala./" - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "/Cum se scrie cuvantul fix?/ " - am intrebat-o. Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "/Alo Centrala /" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, /Alo,Centrala/, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine. Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi *continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am* spus: "/Alo Centrala!/" Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "/Centrala/" Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "/Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? /" ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "/Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum/" Am ras, "/Deci tu esti, intr-adevar/" - i-am spus. "/Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea./" "/Iar eu ma-ntreb,/" - zise ea, "/daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi.../" I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "/Cu placere,/" - mi-a spus ea. "/Intreaba de Sally/" M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally. "/Santeti un prieten?/" - m-a intrebat. "/Da, un foarte vechi prieten... Wayne .../" "/Imi pare rau sa-ti spun asta,/" - mi-a spus ea. "/Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma./" Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "/Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?/" "/Da./" - i-am raspuns. "/Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc/" Mesajul ei era, /"Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer/" I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally... Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o astazi?

Primita prin email

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Povestea cescutei

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:
“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”
Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!”
EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.“
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

Preot Arsenie Boca

Preluat de pe Drumuri catre tine

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Ce ne face cu adevarat fericiti?

“În loc să aştepţi ceva anume de la viaţă, ar trebui să se depună eforturi pentru a satisface aşteptările vieţii.”  Dar ce să însemne a satisface aşteptările vieţii? Să însemne satisfacerea nevoilor personale? Să fie fericiţi şi împliniţi cei care reuşesc să trăiască o viaţă îmbelşugată şi lipsită de griji de orice fel? Acumularea de bogăţie este, credem noi, certificatul de garanţie pentru a trăi astăzi satisfăcându-ne dorinţele şi pentru a ne asigura o viaţă lipsită de grija zilei de mâine. Ne îndreptăm către cele mai noi tehnologii, cele mai noi apariţii vestimentare, către lucrurile mai noi şi mai grozave, în ideea că aceste lucruri materiale şi banii ar cumpăra fericirea. Un studiu efectuat de CNN arată că banii cumpără fericirea doar acolo unde este vorba de nevoi de bază. Odată ce ai depăşit un venit anual de 15.000 – 20.000$, mai mulţi bani nu cumpără mai multă fericire.
graal.ro
Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

O lectie de viata

Un orăşan primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul,

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor  "ştiri"  politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc... URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor etc 

Ni se induce FRICA!

 

Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre etc etc etc)

şi... NU ŞTIM DE UNDE... CÂND... ŞI CUM...

Răspunsul este:
UITE AŞA:  ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt OTRAVA în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană.   Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc   Şi în tot acest timp, 

greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi... nu le mai auzim!

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Din nou Andre Rieu...

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Fragmente din spectacolul: Confesiuni despre viaţă şi artă

Radu Beligan: Am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României.

   Sub titlul sugestiv "Confesiuni despre viaţă şi artă", destăinuirile omului de teatru Radu Beligan s-au concretizat luna aceasta, prin două spectacole ale maestrului. Cei prezenţi au putut asculta povestiri despre personalităţile care i-au marcat destinul, despre autografele primite de la Eugen Ionescu şi Salvador Dali, dar şi despre astrul care-i poartă numele. "De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea", a povestit maestrul.

   Sub semnătura maestrului Radu Beligan, ediţia limitată (900 exemplare) a manuscrisului "Note de insomniac" a fost lansată la sfârşitul anului trecut, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti, în prezenţa unui public ce a beneficiat de un spectacol intitulat Confesiuni despre artă şi viaţă. Spectacolul a fost reluat anul acesta şi a beneficiat, chiar în luna iunie, de două spectacole (pe 4 şi 5 iunie, la Sala Mică a Palatului).

 

     Fragmente din cadrul spectacolului

    "M-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României".

    "George Bernard Shaw a trăit până la vârsta de 94 de ani. Consecvent originalităţii lui, a avut grijă să-şi scrie singur epitaful. În locuinţa lui din Ayot Saint Lawrance [...], ghidul mi-a arătat în bibliotecă ciorna acestui epitaf. Sună aşa: "Am ştiut că dacă mă mai învârtesc mult pe aici, o să mi se întâmple şi aşa ceva".

    "Sceptic sunt împotriva tinerilor aspiranţi. Am constatat că nu prea le place să li se dea sfaturi bătrâneşti. Şi au dreptate. Oscar Wilde spunea că: "E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal".

    "Am avut prilejul să-l văd pe Laurence Olivier la premiera lui Othello. Succesul a fost fulminant. Pe tot parcursul reprezentaţiilor, întreaga trupă era vrăjită de interpretarea lui şi o spunea după fiecare spectacol. Într-o seară însă, interpretarea lui a fost atât de extraordinară - a jucat mai bine decât oricând - încât, la finalul spectacolului, întreg ansamblul se rânduise de-a lungul coridorului care ducea la cabina lui şi-l aplauda frenetic. Olivier a trecut pe lângă ei fără un cuvânt şi s-a încuiat în cabină. Stupoare! Ce-o fi cu el? Unul din apropiaţi bate la uşă. "Ei, ce s-a întâmplat? Deschide, te rog!" Uşa se deschide. "Nu înţeleg ce s-a întâmplat! Ai fost extraordinar, a fost cea mai mare seară a ta în acest rol!". "Ştiu, ştiu, dar tocmai de-asta sunt disperat. Fiindcă nu ştiu cum am făcut, ca să mai pot face şi altădată"..

    "Tolstoi i-a scris o dată lui Cehov: "Piesele lui Shakespeare sunt destul de proaste, dar ale dumitale sunt şi mai rele".

În 1933, Fred Astaire dădea prima lui probă în studiourile Metro-Goldwyn-Mayer. Directorul studioului şi-a notat: "Nu poate juca, cam chelios. Ştie puţin să danseze". Fred Astaire a păstrat toată viaţa aceasta notiţă deasupra şemineului din faimoasa lui locuinţă din Beverly Hills. Da, nu-i poţi convinge de valoarea ta în artă decât cu multă trudă!

    "De la Lucia Sturdza-Bulandra am învăţat că pentru a face meseria de actor, ai nevoie, în primul rând, de o mare sănătate fizică şi morală. Trebuie, vorba lui Maiorescu, "să-ţi reziste celula". Cât priveşte talentul, ea era de părerea lui Chateaubriand, care susţinea că: "Talentul nu este altceva decât o îndelungată răbdare".

   "Cum ziua de filmare era de opt ore, îşi aducea (n.r. Alexandru Giugaru) de acasă masa de prânz, din care nu lipseau două cepe mari. "Ce faci cu cepele astea, nene Sandu?". "Pe una o mănânc acuma, iar pe cealaltă o păstrez pentru diseară, ca să-mi fac loc în tramvai".

    "Sunt multe probleme care-i neliniştesc pe bieţii actori de pretutindeni. Se ştie, de pildă, că sunt foarte superstiţioşi. Românii nu vor cu nici un chip să le spui "Succes!" în seara premierei, ci "Baftă!". Francezilor trebuie să le spui "Merde!" În Anglia,  ca să îi urezi succes unui actor, trebuie să îi doreşti să-şi rupă un picior: "Break a leg!". Expresia e de pe vremea lui Shakespeare. Se pare că un actor şi-a rupt piciorul şi a jucat, în ciuda fracturii, atât de bine, că a rămas celebru."

   "În 1950, eram la o masă cu el (n.r. Dinu Ianculescu), cu Şerban Cioculescu şi Ion Barbu, la braseria de la Athenee Palace. Uşa se deschide brusc şi un june gazetar de la Scânteia se îndreaptă spre noi, debordând de entuziasm: "Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis!" "Da, dar cu ce preţ!", i-a răspuns Ianculescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie."

   "Mă duceam cu regularitate să-l văd pe Ianculescu, ca să mai învăţ câte ceva de la el. La o reprezentaţie cu piesa "Blestematele fantome", sala era arhiplină şi totuşi am rămas să văd spectacolul din picioare. Un actor care juca în piesă şi s-a uitat prin gaura cortinei, îi comunică maestrului: "E şi Beligan în sală. N-a găsit loc şi stă în picioare". "În picioare? În genunchi să stea când joc eu!"

    "La un moment dat, Ionesco (n.r. Eugene Ionesco) s-a retras cu mine într-un colţ al salonului şi mi-a spus: "O prietenie se leagă "a travers le travail". "Rinocerii" au fost prilejul de a ne cunoaşte şi împrieteni. Eşti un Belanger formidabil. Peste Jean-Louis Barrault şi peste Laurence Olivier. Din păcate, nu pot declara asta ziariştilor. Sunt artişti mari, dar susceptibili. Şi eu mai am relaţii de muncă cu ei". Am păstrat acest secret cât timp Ionesco şi cei doi mari actori au fost în viaţă."

   "Sunt mulţi oameni foarte bogaţi în România. Unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu banii. Am văzut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeţi sau nu, n-aş da pe toţi banii lor autograful pe care autorul "Rinocerilor" mi l-a scris în româneşte [...]: "Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie şi cu tot aşa de mare recunoştinţă". Şi nu aş da nici autograful [...] lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York, pe un superb album: "Păstrează-l bine", zice Dali. "După moartea mea, îl vei vinde la licitaţie". Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, l-am trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze."

    "Agamiţă Dandanache mi-a pus cele mai mari probleme. Mi-au trebuit 140 de spectacole până să pot intra bine în acest personaj."

   "În Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. "Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă". Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie."

    "De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea. Într-un colet sosit din Statele Unite, se afla documentul care atestă existenţa stelei care acum îmi poartă numele:

   "Domnule Beligan,

   Alături de cel al lui Elton John sau al Sophiei Loren, al Madonnei sau al lui Tom Cruise, numele dumneavoastră a fost dat unei stele prin intermediul Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor (International Star Registry). Numele stelei dumneavoastră precum şi coordonatele ei telescopice sunt înregistrate şi păstrate în arhivele Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor din Elveţia. Aceste date sunt identice cu cele care figurează pe certificatul oficial al Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor pe care îl veţi găsi în acest colet şi care atestă că o stea a fost botezată cu numele dumneavoastră, precizând exact coordonatele ei telescopice. De asemenea, aceste date vor fi transcrise şi în următoarea ediţie a anuarului cosmic "Locul tău în Cosmos" (volumul VIII - Copyright USA).

    Pentru a vă localiza, căutaţi-vă constelaţia pe harta cerului stilizată, situată la începutul livretului inclus aici. Apoi folosiţi harta cea mare, care este o copie mărită a constelaţiei dumneavoastră. Locul precis unde este situată steaua dumneavoastră este încercuit cu roşu. Aşa că, de acum înainte, veţi privi cerul cu alţi ochi. Căci, prin această stea care vă este dedicată, o părticică din dumneavoastră scânteiază pe bolta cerească.

   Felicitări,

   International Start Registry"

   Nu ştiu cât adevăr ştiinţific şi câtă fantezie se află în acest cadou mirobolant, dar nu pot să nu mă gândesc la unul dintre rolurile mele dragi, al profesorului Miroiu, cel care a găsit o stea căreia îi căuta un nume. O coincidenţă care mă aruncă pe o mare plajă de vis, hrana noastră cea de toate zilele".

   "În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: "Care este secretul longevităţii dumneavoastră?" Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii."

"Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună. Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette, "Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi".

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Cantecul greierilor

"Cine ar fi crezut ca greierii canta ca oamenii ?! Corul angelic pe care il auziti acomaniind sunetul greierilor NU este un sintetizator sau un cor cantand. Sunt chiar greierii ( am incetinit cantecul lor)  si am creat astfel un efect. Aceasta inregistrare este o versiune extinsa digital remixata si masterizata, luata din originalul inregistrat in 1992,numit " Ballad of Twisted Hair" de pe albumul " Medicine Songs" de David Carson si Little Wolf Band......"
Frederic Delarue



Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Cele zece adevăruri ale vieţii

 

Un adevarat cunoscator al naturii omenesti, Cherie Carter-Scott poate fi considerata un "guru" al vremurilor contemporane. Una din cartile care au consacrat-o in literatura motivationala este cartea "If Life Is A Game, These Are The Rules", o lectura extrem de interesanta pentru cei preocupati sa descopere detalii si adevaruri la fel de interesante despre personalitatea si comportamentul uman, despre interactiunea si comunicarea dintre oameni, despre relatiile pe care le stabilim cu ceilalti. Lecţia nr. 1: Vei primi un corp Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii. Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pamant. Iar ceea ce este cu adevarat important este ceea ce se afla inlauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.  Lecţia nr. 2: Ti se vor da lectii  Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii. Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data. Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti. Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau de fapt sens existentei tale. Lecţia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii  Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii. Greselile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge intelepciunea spirituala. Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora ca facand parte integranta din procesul de invatare. Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze - zambindu-ti tie, zambind celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune. Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus. Lecţia nr. 4: Lectia se repeta pana cand este invatata  Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, dar cel mult o lectie. Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat... Eliminarea probemelor inseamna de fapt acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele. Ca sa inveti o lectie trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei. Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla. Fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala. Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti Crezi ca la un moment dat vei termina de acumulat lectii si informatii. Crezi la un moment dat ca ai invatat tot ce putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. SE POATE. Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA. Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat. Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine. Lectia nr. 6: Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici”  Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” chiar daca asa pare. Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” daca vrei sa fii fericit “ACUM”. Ca sa fii fericit in acest moment trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment. Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insati, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut fara conditionari. "Ceea ce este" aduce mai rapid fericirea decat “ceea ce ar putea sa fie”, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta… Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati. Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei. Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine. Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata. Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine. Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc de fapt inlauntrul tau Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc de fapt inauntrul tau. Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine. Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata. Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la nastere.

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Drumul viselor

Un filmulet minunat despre viata, speranta, sens al vietii:
"Omul poarta in sine toate darurile vietii, numai ca in loc sa le cultive, le risipeste in zarile sperantelor desarte."
"Inainte de a deveni fluture, omida trebuie sa-si doreasca aripi, sa fie pregatita pentru maretia zborului si, mai ales, sa deteste suficient de mult faptul de a se tari mereu."



Primit de la www.ozibuna.net


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Piatra albastra

"Bijutierul era asezat la biroul sau privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

'E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?'

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba: 'Cati bani ai?'

Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazura cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.

'Ajung?', intreba ea cu mandrie. 'Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care ii tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.'

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

'Ia-o', spuse el fetitei. 'Si du-o cu grija.'

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastrii minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:

'Colierul acesta a fost cumparat de aici?'

'Da, domnisoara.'

'Si cat a costat?'

'Preturile practicate in acest magazin sunt confidentiale: nu  privesc decat pe client si pe mine.'

'Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!'

Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.

'Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.'

(Bruno Ferrero)

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Fiecare este artizanul propriei fericiri

Aceste cuvinte semnifică înainte de toate că fiecare este dator să-şi clădească propria fericire, nimeni altcineva nu o poate face în locul său. Oricine aspiră să cunoască într-o bună zi adevărata fericire, trebuie să treacă mai întâi prin trăirea şi înţelegerea evenimentelor spirituale.

Însă cunoaşterea fericirii de origine spirituală nu este rezultatul nici a unei conduceri intelectuale, nici a autosugestiei.

Este într-adevăr greşit a se crede că forţa este în om şi acesta este astfel în măsură să se vindece  prin mijloace proprii şi să-şi făurească propria fericire. Fiecare este, desigur, un artizan al propriei sale fericiri, dar de unde îşi procură materialele necesare pentru aceasta?

Noţiunea de autosugestie este contrară noţiunii de Dumnezeu, unica Sursă de origine a forţei, din a cărei radiaţie s-a născut Creaţia, şi, de asemenea, omul. Odată creată, “creatura om” poate continua să existe numai datorită acestei forţe care vine de la Dumnezeu. Odată ce aceasta a fost recunoscută, nu mai pot exista alte întrebări despre autosugestie, care poate rezulta dintr-o forţă personală! Omul este, din contră, total dependent de forţa spirituală care provine din Dumnezeu şi care curge prin Creaţie. El trebuie să i se supună, ceea ce se manifestă printr-o voinţă fermă spre bine; în caz contrar, aceasta se întoarce împotriva lui şi-i poate aduce grave prejudicii.

Ori, forţa spirituală este materialul de care omul are nevoie pentru a fi artizanul propriei sale fericiri!

În orice moment, el poate stabili conştient legătura cu aceasta. Cheia pentru aceasta o reprezintă aspiraţia arzândă de a se lăsa complet pătruns de această forţă, de a i se abandona, a-i deschide inima larg, fără vreo rezervă, fără vreo dorinţă personală în aceasta. Aceasta îl va pătrunde în cel mai simplu mod, fără a fi necesar vreun efort suplimentar. Când va recunoaşte că doar legătura cu forţa reprezintă pentru el cea mai mare fericire – şi oriunde s-ar afla în imensa Creaţiei – nu va dori pentru nimic altceva în lume să se lipsească de la a primi în mod conştient această forţă.

Fiecare a simţit, desigur, această forţă când inima sa a fost zguduită de o emoţie intensă cauzată de o durere adâncă sau de o mare bucurie. În aceste circumstanţe, sufletul simte intuitiv timp de câteva secunde apropierea unei forţe care străbate totul, însă de care nu este nicicum conştient în viaţa de toate zilele.

Ştim acum că contactul cu forţa spirituală ne aduce un autentic sentiment de fericire de fiecare dată când dorul de a primi prinde viaţă în noi în toată puritatea.

Însă o trăire de această natură contribuie de asemenea la “fericirea pământească” încât să ne putem bucura de viaţa pe Pământ în activitate bucuroasă.

Herbert Vollmann

Din “O privire asupra celeilalte lumi”

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

De Craciun: Dorinta mea pentru tine

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã albã stând în fata casei.
Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.
"Sotul tãu este acasã?" – întreabã ei.

"Nu, este iesit."
"Atunci nu putem intra" – replicarã ei.
Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi povesteste despre cei trei mosnegi.
"Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru."
Femeia se duce si îi invitã.
'Nu putem intra toti în casã', replicã ei.



'Cum asa?' întreabã ea.
Unul dintre mosnegi îi explicã. 'Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE.
Acum du-te si întreabã-l pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã.'



Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã. 'Ce bine!! In acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!'

Sotia nu a fost de acord. "De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?"

Nora îi asculta dintr-un colt al casei. 'N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!' – a sugerat nora.

'Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei' îi zice sotul sotiei.
'Du-te afarã si invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete.'
Femeia iese afarã si întreabã: "Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete.."
IUBIRE porneste înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi. Surprinsã femeia întreabã: "L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniþi si voi cu el?"
Cei trei mosnegi replicarã: 'Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi. Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!!!!'


DORINTA MEA PENTRU TINE….

Unde este durere, îti doresc pace si fericire.
Unde sunt îndoieli personale, îti doresc reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutãti.
Unde este obosealã sau blazare, îti doresc întelegere, rãbdare si puteri reînnoite..
Unde este fricã, îti doresc iubire si curaj.

Copyright © Toate drepturile rezervate.

Un nou drum

"Intr-o legenda, se povesteste despre o pasare care traia intr-o padure alaturi de multe animale prietene. Toti o cunosteau datorita vitezei cu care putea zbura, si de aceea o numeau Cea-care-zboara-iute. Coloritul magnific al aripilor ei stralucea in lumina soarelui pe cand trecea ca o sageata printre ramuri. Intr-o zi, Cea-care-zboara-iute si-a rupt o aripa. Prabusindu-se la pamant, s-a tarat la radacina unui copac ca sa caute adapost. Dupa putin timp, Stapanul padurii a gasit-o si a ridicat-o cu blandete. Si-a trecut usor mana peste pasarea inspaimantata si apoi a asezat-o iar jos. Celelalte pasari erau incantate, gandindu-se ca prietena lor a fost vindecata si ca va putea iar sa zboare ca o sageata printre copaci. Dar Cea-care-zboara-iute tot nu putea zbura. S-a asezat in schimb sub un copac si, ridicand capul spre cer, a inceput un cantec de jale. Sunetele pline de melancolie au continuat zi si noapte, devenind tot mai puternice. Niciodata, pana atunci, padurea nu mai auzise ceva atat de frumos. L ceas de noapte, celelalte animale se potoleau si ascultau cantul ei care devenea tot mai frumos.Cea-care-zboara-iute invatase sa cante din adancul durerii si intristarii ei, iar muzica sa cucerea inimile tuturor celor care o ascultau. Desi n-a mai putut sa zboare niciodata, mangaierea vindecatoare a Stapanului padurii i-a daruit miracolul cantecului si un nou drum in viata." (K.J.Hermes - Depasind depresia- o abordare crestina)

Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.

Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.

Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.

Andra B.

Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Gandurile si fericirea

În Creaţie sunt ferm ancorate Legile Creatorului, aceleaşi de la începutul Lumii. Legile sunt pilonii care stau la baza oricarei lucrări durabile. Tot aşa cum o casă construită pe o fundaţie solidă este trainică şi poate rezista adversitaţilor naturii, atunci când respectăm aceste Legi, păşim pe un drum care ne duce la fericire.

Este uşor de înţeles că tulburarea armoniei Creaţiei nu poate aduce decât suferinţă.

Astăzi, ca urmare a atâtor mii de ani de acţiuni nechibzuite, suferinţa se găseşte cu prisosinţă pretutindeni. Este rezultatul alegerilor greşite de până acum. Conform Legilor Creaţiei, care acţionează automat, fiecare creatură primeşte pe măsura faptelor sale. Ceea ce semănăm, aceea vom culege! – ne spune Iisus. Suferinţa este deci răspuns la propria noastră faptă, tot aşa cum este şi bucuria.

Fericirea sau nefericirea sunt urmări fireşti ale acţiunilor noastre. A respecta Legile Creaţiei vibrând şi acţionând în acelaşi sens cu ele într-o activitate plină de bucurie, înseamnă a promova Creaţia. Această activitate este una aducătoare de binecuvântare, de fericire.

Tot aşa cum în vizită trebuie să ne adaptăm regulilor casei dacă nu dorim să stricăm armonia, omul, ca musafir al Creaţiei, trebuie, pentru propriul său bine, să se încadreze în bunul mers al acesteia, promovând-o conştient. Dar el o poate promova conştient numai atunci când cunoaşte Legile după care se ghidează Creaţia. Persoana care nu cunoaşte Legile este ca aceea care s-ar urca la volanul unei maşini şi ar vrea să o conducă într-un oraş aglomerat fără a avea vreo idee de regulile de circulaţie, considerând a fi suficient faptul că este un as al volanului. Am numi acea persoană, în cel mai bun caz, drept inconştientă. Ceea ce n-o face cu nimic mai puţin vinovată în faţa legii.

O mare forţă ce ne stă la dispoziţie o reprezintă gândurile. Funcţie de cum avem sau nu grijă de gândurile noastre şi de lumea pe care acestea o formează, tot aşa recoltăm în jurul nostru bine, fericire, pace sau dimpotrivă. Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor, ele formează o cale luminoasă, pe care retroacţiunile întunecate sunt mult atenuate.

Lumea de gânduri este răspunzătoare de starea noastră, de drumul nostru prin Lume.

Atunci când cultivăm gânduri curate dintr-un imbold interior spre nobil şi puritate, recolta care ni se pregăteşte nu poate fi decât una de pace şi fericire.

Orice schimbare începe întotdeauna in propriul nostru eu. Să punem astăzi piatra ce delimitează noul de vechi, punând la baza oricărei acţiuni gândirea curată.  Să ne îndreptăm gândurile către noţiuni înalte, de puritate şi iubire.

Poţi fi fericit fără a avea ceva sau poţi fi foarte nefericit posedând tot aurul din lume sau atingându-ţi ţelurile. Fericirea este starea spre care conştient sau nu, tindem cu toţii.

Însă noi, în calitate de oameni, putem exista doar prin Forţa ce vine de la Dumnezeu şi doar cu aceasta ne putem clădi drumul şi fericirea noastră în aceasta lume.

Fericirea nu ţine de material – este o stare de plenitudine interioară, o conexiune cu Forţa ce dă viaţă, ce pătrunde întreaga Creaţie, întregul Univers.

Doina Olariu

Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Indexul planetei fericite

Am fost invatati sa ne concentram pe probleme, pe variantele cele mai pesimiste ale viitorului, pe scenarii de cosmar. Si nu ne gandim suficient de mult la solutii. Am folosit frica pentru a atrage atentia oamenilor.
Ne concentram pe productie si nu pe lucrurile care fac cu adevarat ca viata sa merite traita.

Un studiu la nivel mondial arata ce vor de fapt oamenii: peste tot in lume, oamenii vor fericire pentru ei si cei apropiati lor. De ce nu ne gandim la progresul omenirii, zice Nic Marks in termeni de fericire - sanatate - iubire, in loc de a ne gandi la cat de multe lucruri avem.

De ce masuram succesul unei natiuni dupa productivitate - in loc sa il masuram după fericirea si bunastarea oamenilor ei? Nic Marks prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmareste bunastarea nationala in functie de resursele folosite (pentru ca o viata fericita nu trebuie sa coste cat lumea). Care tari au cel mai mare IPF? S-ar putea sa fiti surprinsi.

Un Talk care trebuie vazut:




Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Face parte fericirea din viata ta?

Să reprezinte fericirea împlinirea dorinţelor noastre? Suntem noi mai fericiţi atunci când ajungem să avem parte de ceea ce ne-am dorit? Depinde. Depinde de dorinţă.

Fericirea este o stare interioară, profund ancorată în sufletul nostru, şi de aceea, continuu căutată.

Preponderent în ziua de azi, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, ne asteaptăm a ne găsi fericirea într-o casă, maşină, în bani sau într-un alt lucru material, fie in partenerul de viaţă, în copii, sănătate sau în dezvoltarea profesională. Asa ne-a învăţat societatea... Se consideră că atunci când acel scop va fi atins, când acel lucru va exista în posesia noastră, vom găsi fericirea si, desigur, de atunci înainte totul va fi mult mai uşor şi mai frumos. Dar atingându-ne scopurile, ne dăm adeseori seama că nu suntem nici mai fericiţi, nici mai împliniţi sufleteşte.

Pe de altă parte, atunci când am descoperit ceva valoros, şi fiecare acţiune a noastră este de a impartasi acea valoare si de a dărui dintr-un impuls interior, rezultatul duce la o fericire trainică, autentică, pe care o simţim în fiecare fibră a fiinţei noastre.

Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor.

Fericirea nu trebuie să o căutăm în alţii sau în întâmplări exterioare, ci numai în noi înşine.

Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce porţi în inima ta.

Doina Olariu

Copyright © Toate drepturile rezervate.