Cele zece adevăruri ale vieţii

 

Un adevarat cunoscator al naturii omenesti, Cherie Carter-Scott poate fi considerata un "guru" al vremurilor contemporane. Una din cartile care au consacrat-o in literatura motivationala este cartea "If Life Is A Game, These Are The Rules", o lectura extrem de interesanta pentru cei preocupati sa descopere detalii si adevaruri la fel de interesante despre personalitatea si comportamentul uman, despre interactiunea si comunicarea dintre oameni, despre relatiile pe care le stabilim cu ceilalti. Lecţia nr. 1: Vei primi un corp Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii. Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pamant. Iar ceea ce este cu adevarat important este ceea ce se afla inlauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.  Lecţia nr. 2: Ti se vor da lectii  Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii. Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data. Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti. Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau de fapt sens existentei tale. Lecţia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii  Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii. Greselile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge intelepciunea spirituala. Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora ca facand parte integranta din procesul de invatare. Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze - zambindu-ti tie, zambind celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune. Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus. Lecţia nr. 4: Lectia se repeta pana cand este invatata  Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, dar cel mult o lectie. Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat... Eliminarea probemelor inseamna de fapt acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele. Ca sa inveti o lectie trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei. Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla. Fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala. Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti Crezi ca la un moment dat vei termina de acumulat lectii si informatii. Crezi la un moment dat ca ai invatat tot ce putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. SE POATE. Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA. Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat. Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine. Lectia nr. 6: Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici”  Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” chiar daca asa pare. Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” daca vrei sa fii fericit “ACUM”. Ca sa fii fericit in acest moment trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment. Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insati, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut fara conditionari. "Ceea ce este" aduce mai rapid fericirea decat “ceea ce ar putea sa fie”, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta… Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati. Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei. Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine. Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata. Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine. Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc de fapt inlauntrul tau Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc de fapt inauntrul tau. Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine. Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata. Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la nastere.

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Întâlnirea cu o altă Lume

Margot Ruis şi soţul ei Gerhard Kogoj au capacitatea de a vedea şi de a comunica cu fiinţele naturii. Ei explorează lumea acestora şi le caută sfatul. Într-un interviu cu Lumea  Graalului, ei vorbesc despre experienţele pe care le-au trăit. O întâlnire cu o altă lume...

GRAILWORLD: Dnă Ruis, dvs. puteţi vedea şi puteţi comunica cu fiinţele naturii. Majoritatea oamenilor nu îşi pot probabil imagina că este posibil să vezi lucrurile care se presupune că există, dar pe care alţii nu le pot vedea. Cum se manifestă această vedere? Cum o experimentaţi? Este ca şi cum mă vedeţi pe mine şezând în faţa dvs.?

RUIS: Modul în care văd fiinţele naturii nu este exact ca şi cum vă văd pe dvs. Nu în felul în care aş putea examina fiecare fir de păr sau să văd întocmai forma sprâncenelor dvs. Cu fiinţele naturii nu am impresia că văd corpuri solide. Fiinţele naturii au forme transparente, pot vedea prin ele - de exemplu, pot vedea şi copacul din spatele lor, dacă ele se află în faţa unuia. Fiinţele naturii îşi pot de ademenea schimba relativ uşor forma, precum şi modul în care îşi fac apariţia. Pot deveni mai mult sau mai puţin transparente în funcţie de cum îşi doresc sau nu să fie văzute. La seminariile noastre am observant adeseori cum acestea literalmente se "luminează" pentru a  ajuta oamenii să le vadă în mod clar. De asemenea, ele pot deveni din nou tot mai transparente atunci când nu doresc să fie văzute. Nu este doar a vedea cu ochii, este o vedere multi-dimensională. Ochii joacă un rol care  variază de la o persoană la alta. Există oameni care spun că ei văd, spre exemplu, fiinţele naturii doar cu colţul ochiului, atunci când nu privesc direct la ele. Şi deşi presupun că le văd cu ochii mei, ochii mei fizici sunt probabil meniţi să se concentreze pe zona pe care apoi o văd cu ochii mei eterici. Este puţin probabil să vezi fiinţele naturii cu ochii corpului fizic.

GRAILWORLD: Puteţi de asemenea conversa cu fiinţele naturii. Cum le auziţi? Este aşa cum conversăm noi într-o limbă?

RUIS: Nu aş folosi chiar cuvântul "a auzi" în acest sens. Să spunem că, de exemplu, ceva mai încolo există un mic spirit al apei, stând în picioare, şi că ea îmi spune mie ceva. O aud, adică primesc semnalul de acolo, dar eu nu pot spune că aud vocea ei exact în acelaşi mod în care o aud pe a dvs., de exemplu. Eu chiar aud voci, pentru că vocile diferitelor fiinţe ale naturii au un sunet diferit; vocea unui spirit al apei sună diferit de cea a unui elf, de exemplu. Se poate ca şi concepţie, energia care vine peste, este preluată de către urechea eterică şi apoi este transformată din nou în limbaj, prin care fiecare îşi păstrează specificul, fiind caracteristic acesteia şi, prin urmare, se exprimă în mod diferit . Şi, uneori, am auzit o voce foarte clar, ca un tunet...

KOGOJ: Când fiinţele doresc să comunice ceva important, noi o percepem acest lucru ca pe un strigăt din interior. În special în cazul în care este vorba de ceva ce are de-a face cu poluarea mediului, cu modul în care oamenii acţionează în această lume. Când fiinţele naturii vor să ne mustre: Ce faceţi? Ce faceţi cu habitatul nostru comun? - Apoi tonul sau strigătul poate deveni atât de puternic încât că aproape ai vrea să-ţi închizi urechile.

GRAILWORLD: Vă referiţi la o "altă lume" a fiinţelor naturii şi aţi scris despre marea diversitate a acestora - altfel de fiinţe trăiesc şi lucrează în fiecare ţară şi în fiecare regiune Acestea sunt la fel de diverse precum flora. Aveţi o privire de ansamblu asupra acestei lumi? Există un fel de ierarhie?

RUIS: În planul în care cunoaştem anumite entităţi care lucrează în mod constructiv în natură şi care transmit energia ce permite pământului să înverzească şi să înflorească, apei să curgă şi vântului să bată, judecând după ceea ce am văzut, există o structură ierarhică. În acest context, cuvântul "ierarhie" poate fi înţeles în sensul său original de "dominaţie sfântă". Acest lucru se datorează faptului că în teritoriul fiinţelor naturii numai cei care ar ocupa funcţii de conducere care aparţin într-adevăr există în virtutea dezvoltării lor interioare, înţelepciunea lor şi dăruire totală şi fidelitate faţă de misiunea lor. În plus, aceste fiinţe lider emit radiaţii covârşitoare - acestea sunt creaturi sublime, ale căror radiaţii luminoase ne pot inspira şi ne pot transforma.

GRAILWORLD: "Mesajul Graalului" de asemenea descrie o astfel de ierarhie, prin care conducătorii entităţilor animistice sunt caracterizate ca fiind cele care au fost odată adorate ca "zei şi zeiţe" de vechile popoare...

RUIS: Da, perfect adevărat. Desigur, eu pot vorbi numai de acele fiinţe care ne-a fost permis a le cunoaşte, dar asta nu înseamnă că nu ar ar putea exista şi altele, de asemenea.

KOGOJ: Imi amintesc, la un seminar de cazul în care mai multe femei au reuşit în mod independent să contacteze prinţesa elf, să o perceapă conştient - fără să ştie la ce să se aştepte în prealabil în acel loc. Gnomi şi alte fiinţe elementale de pământ ne-au condus printr-un pasaj îngust în munte, care apoi a devenit strălucitor - şi am văzut o figură feminină  mare, ca şi cum ar sta pe un tron. Asta ne-a impresionat pe toţi.

GRAILWORLD: Din moment ce aţi menţionat cuvântul "seminar", cum  poate fi cineva învăţat să vină în contact cu fiinţele naturii? Poate oricine să înveţe acest lucru - sau există condiţii pentru a deschide calea, cum ar fi dragostea de natură, disponibilitatea de a fi implicat cu plante sau cu viaţa în general?

RUIS: Aceste condiţii sunt desigur importante şi cred că fiecare participant la un asemenea seminar le posedă într-o oarecare măsură; altfel nu s-ar deranja să participe (râde). Apoi mai este nevoie de a practica deschiderea într-un grad mai mare. Creştem, de asemenea, sensibilitatea, şi încercăm să trezim un pic simţurile fine, pentru a îmbunătăţi disponibilitatea lor într-o oarecare măsură. Destul de multă lume reuşeşte să perceapă ceva într-un fel sau altul...

GRAILWORLD: Ceea ce nu înseamnă însă că fiecare participant devine "văzător".

RUIS: Se pare că partea cea mai dificilă este "vederea" - dar se întâmplă din nou şi din nou.. Accentuăm faptul ca oamenii să nu se concentreze exclusiv pe a vedea. Dacă tot ce îşi doresc este să vadă, acesta ruinează şansele mele de a atinge alte tipuri de perceptie, care sunt la fel de valoroase şi importante. Nu toată lumea are darul de a vedea şi nici nu este absolut esenţial. Există oameni care spun: Nu văd nimic, dar cumva ştiu că acolo, în picioare stă o fiinţă a naturii de gen feminin, care are 160 cm înălţime şi părul blond. Acest tip de percepţie este foarte precis, deoarece detaliile sunt corecte.

GRAILWORLD: Încercaţi apoi să le explicaţi că aceasta nu este doar o născocire a imaginaţiei?

RUIS: La început, oamenii spun întotdeauna: Ei bine, tocmai mi-am imaginat toate astea pentru că am vrut să experimentez în acest fel. La seminar ei pot învăţa că alte persoane au avut exact aceleaşi experienţe şi această confirmare are un efect salutar.

GRAILWORLD: Ce fac, în opinia dvs., fiinţele naturii referitor la stadiul actual al lumii noastre globale? Sunt indicii că ar exista o deschidere a unei părţi a omenirii înspre a învăţa, a deveni mai conştientă, şi înspre a deveni mai bună, sau sunt lucruri încă pe drumul în jos?

RUIS: Din ceea ce am auzit, se pare că relativ puţinii oameni care sunt mai mult pe calea spirituală sunt, din păcate, mai mult deviaţi de pe cale de alte procese de dezvoltare. În ultimii ani, mesajele de la fiinţete naturii, chemările lor, au devenit tot mai dramatice. Preocuparea principală este în primul rând legată de starea densă a majorităţii radiaţiilor din atmosferă. Când se consideră că toate lucrurile care sunt "disponibile" in aceste zile, toată tehnologia telefoniei mobile cu extinderea continuă a acesteia pe reţea, precum şi toate celelalte lucruri deja disponibile, este pur şi simplu colosala! Această dezvoltare este extrem de deranjantă pentru fiinţele naturii, mai ales pentru fiinţe ale aerului, apei şi plantelor. Pe oriunde am fost, am auzit declaraţii detaliate, puternice,  care nu au fost deloc optimiste - dimpotrivă!

GRAILWORLD: Şi care va fi rezultatul final al acestei evoluţii?

RUIS: Fiinţele naturii sunt mereu în căutarea de soluţii; este în natura lor, să continue, atâta timp cât pot. Chiar dacă lucrurile se înrăutăţesc în mod progresiv, ele vor incerca tot posibilul pentru a lua contramăsuri pentru a creşte radiaţia pe cât de mult vor putea. Aceasta înseamnă că nu este în natura lor, pur şi simplu să renunţe - ele nu ar face asta. Dar există, de asemenea, unele fiinţe, în sferele superioare ale ierarhiei lor, care pot alege - după ce acestea şi-au îndeplinit misiunea lor - fie de a părăsi pământul fie de a rămâne. Legat de aceasta, un mesaj pe care l-am primit cu destul timp în urmă, există unele fiinţe care părăsesc acest pământ să se dedice altor sarcini în altă parte. Poate că socotesc că pământul este dincolo de orice remediu. Nu am intrebat care va fi sfârşitul acestei dezvoltări. Eu nu consider previziunile a fi de folos. Totul depinde de dorinţa noastră de a produce modificări aici şi acum. În orice caz, mesajele şi avertismente de la fiinţele naturii că noi oamenii trebuie să ne schimbăm comportamentul sunt tot mai crescute în ton.

KOGOJ: Boom-ul telefonului mobil este deosebit de dăunător pentru fiinţele naturii şi, după toate probabilităţile, şi pentru noi, oamenii. Doar suntem atât de inerţi încât va dura probabil zeci de ani până când cercetarea ştiinţifică va demasca pericolele la care generaţia telefoniei mobile a fi expusă.

RUIS: A devenit principalul obiectiv al muncii noastre difuzarea îndemnurilor fiinţelor naturii în ceea ce priveşte "vindecarea pământului". Fraza cheie este: vindecarea Pământului începe în inima fiinţelor umane! Tot acolo este de asemenea locul în care devastarea ecologică a început, o, cu mult, mult timp în urmă... Vreau să conving oamenii să asculte din nou la înţelepciunea naturii şi să acţioneze în consecinţă, şi, de asemenea, să facă modificări în comportamentul de zi cu zi din viaţa lor.

GRAILWORLD: Ce înseamnă practic termenul de "vindecare a Pământului"?

Ruis: Vindecarea Pamantului este un concept  deosebit de vast. Este adeseori o surpriză să realizezi că acesta acoperă totul pentru fiinţele naturii. Cu toate acestea, diversele ramificaţii se pot reduce la un punct comun: creşterea, precum şi prevenirea diminuării calităţii radiaţiilor. De exemplu este, de asemenea, întotdeauna necesar a accepta responsabilitatea pentru tot ceea ce iese din noi. Nu este nimic nou în acest lucru - dar cine-l păstrează în memorie? Responsabilitatea cuprinde întreaga noastră personalitate, inclusiv ceea ce spunem, şi mai ales, ceea ce gândim. Dacă oamenii ar şti că gândurile sunt de fapt energii care au efect asupra mediului lor, ei ar fi mult mai atenţi la ceea ce eliberează. Noi, oamenii, suntem dotaţi cu această mare putere spiritual creativă pe care o folosim doar într-o mică parte - şi într-un mod greşit!

Ar trebui de asemenea să fim atenţi la ceea ce facem cu aparatura ce ne-a fost încredinţată înspre grija noastră. Noi suntem răspunzători pentru tot ceea ce este emis de acestă aparatură, cum este spre exemplu,  televiziunea. Când mai multe mii de oameni privesc la un thriller violent sau la un film de groază, energia rezultată nu se limitează la cameră, ci radiază afară, în împrejurimi şi este eliberată în lume. Pe de altă parte, atunci când cineva citeşte o carte bună, radiaţiile trimise înafară sunt foarte diferite. Doar dacă mai mulţi oameni ar putea să gândească şi să acţioneze în mod responsabil şi să spună nu la anumite tehnologii, chiar dacă alţii le folosesc, ar ajuta foarte mult fiinţele naturii în activitatea lor.

Interviu de Werner Huemer preluat de pe graal.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Regresia sub hipnoza in vietile anterioare

În primele etape de regresie sub hipnoza în vietile anterioare, descrierile subiectilor care trec mental prin aceste vieti nu contrazic relatarile persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în aceasta viata. Diferenta dintre aceste doua grupuri de persoane este ca subiectii sub hipnoza nu-si amintesc experientele mortii lor temporare. Persoanele aflate în transa profunda sunt capabile sa descrie cum este viata dupa moartea fizica permanenta.
Care sunt similaritatile amintirilor despre viata de apoi între persoanele care povestesc despre experientele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare si un subiect care-si aminteste sub hipnoza moartea într-o viata anterioara? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând sa atinga obiecte solide care se dematerializeaza în fata lor. Ambele tipuri de raportori spun ca se simt frustrati în încercarile lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le raspund. Ambii afirma ca se simt trasi din locul în care au murit si ca experimenteaza relaxare si curiozitate mai degraba decât frica.
Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate si de stralucire în jurul lor. Unii dintre subiectii mei vad un alb stralucitor, înconjurându-i complet în momentul mortii, în timp ce altii vad lumina stralucitoare mai departe, în continuarea unui spatiu mai întunecat prin care sunt trasi. La aceasta ultima varianta se fac adesea referiri - este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Dr.N: Te doare rau de la sageata?
S: Da... vârful mi-a sfâsiat gâtul... sunt pe moarte (subiectul începe sa sopteasca în timp ce-si tine mâinile la gât). Ma sufoc... Îmi curge sânge... Will (sotul) ma tine în brate... durerea... Îngrozitoare... acum ies... oricum, s-a sfârsit.
Nota: Sufletele îsi parasesc adesea gazdele umane cu câteva clipe înainte de moartea propriu-zisa, când trupurile sunt în dureri mari. Cine le poate învinovati? Cu toate acestea, ele ramân aproape de trupul în agonie. Dupa tehnicile de calmare, ridic acest subiect din subconstient la nivelul supraconstientului pentru trecerea la amintirile spirituale.
Dr.N: Bine, Sally, ai acceptat sa fii ucisa de acesti indieni. Ai putea sa-mi descrii, te rog, senzatia exacta pe care o simti în momentul mortii?
S: Este ca... un fel de... o forta... care ma împinge în sus, afara din corp.
Dr.N: Te împinge? Unde afara?
S: Ma arunca afara prin crestetul capului.
Dr.N: Si ce împinge afara?
S: Pai, pe mine!
Dr.N: Descrie-mi ce înseamna acest „mine”. Cum arata lucrul care esti tu iesind din trup prin cap?
S: (pauza) Ca un... punct de lumina... radiind...
Dr.N: Cum radiezi tu lumina?
S: De la... energia mea. Este de un alb transparent... sufletul meu...
Dr.N: Si aceasta lumina energetica ramâne aceeasi dupa ce-ti parasesti trupul?
S: Se pare ca ma maresc un pic... pe masura ce ma misc.
Dr.N: Daca lumina ta se intensifica, atunci cum arati acum?
S: O coarda... ca o suvita... atârnând...
Dr.N: Si cum simti, cum ti se pare miscarea de iesire din trup?
S: Este ca si cum mi-as scoate pielea... ca si cum as coji o banana. Îmi parasesc trupul într-o clipire!
Dr.N: Încerci un sentiment neplacut?
S: O, nu! Este minunat sa te simti atât de liber, fara nici o durere, dar... sunt... dezorientata... nu m-am asteptat sa mor... (tristetea se strecoara în vocea clientului meu si vreau sa-l mentin concentrat asupra sufletului sau pentru înca un minut, decât asupra a ceea ce se întâmpla cu trupul lui pe Pamânt).
Dr.N: Înteleg, Sally. În momentul de fata simti o usoara dislocare a sufletului. Acest lucru este normal, în situatia ta, dupa momentele prin care tocmai ai trecut. Asculta-ma si raspunde-mi la întrebari. Ai spus ca pluteai. Esti în stare sa te misti liber imediat dupa moarte?
S: Este ciudat... parca as fi suspendata în aer, dar care nu este aer... nu exista nici o limita... nici gravitatie... nu am greutate.
Dr.N: Vrei sa spui ca este ca si cum ai fi într-un fel de vid?
S: Da... nimic din jurul meu nu este masa solida. Nu exista nici un obstacol de care sa ma lovesc... plutesc în deriva...
Dr.N: Poti sa-ti controlezi miscarile? încotro te îndrepti?
S: Da... pot... dar ceva... ma împinge spre o forma de un alb stralucitor... este atât de luminos!
Dr.N: Intensitatea albului este la fel peste tot?
S: Mai luminoasa... departe de mine... este un alb putin mai întunecat... gri... În directia trupului meu... (începe sa plânga) oh, bietul meu corp... nu sunt înca pregatita sa-l parasesc (subiectul se lasa înapoi în scaun ca si când ar opune rezistenta la ceva).
Dr.N: E-n regula, Sally, sunt lânga tine. Vreau sa te relaxezi si sa-mi spui daca forta care te-a scos prin crestetul capului când mureai te mai trage înca si daca o poti opri.
S: (pauza) Dupa ce am scapat de trup forta a mai slabit. Acum simt ca un ghiont... care ma trage din trup... nu vreau sa plec înca... dar este ceva care vrea sa plec repede...
Dr.N: Înteleg, Sally, dar banuiesc ca afli ca ai un element de control. Cum ai descrie acest lucru care te trage?
S:... un fel de forta... magnetica... dar... vreau sa mai stau un pic...
Dr.N: Sufletul tau poate sa reziste acestei forte care te trage, oricât doresti?
S: (pauza lunga în timp ce subiectul pare sa continue o dezbatere interna cu el însusi în viata anterioara, când era Sally) Da, pot, daca chiar vreau sa ramân. (Subiectul începe sa plânga.) Oh, este cumplit ce-au facut salbaticii astia cu corpul meu. Rochia mea albastra este toata acoperita cu sânge... sotul meu, Will, încearca sa ma tina în brate si sa se lupte alaturi de prietenii nostri cu indienii Kiowa.
Nota: Întaresc imaginea unui scut protector în jurul acestui subiect, ceea ce este foarte important ca baza în procedurile de calmare. Sufletul subiectului Sally înca pluteste deasupra trupului sau dupa ce mut scena mai departe în timp, când indienii sunt alungati de focurile de arma din tren.
Dr.N: Sally, ce face sotul tau imediat dupa atac?
S: Oh, e bine... nu este ranit... dar... (cu tristete) tine în brate trupul meu... si plânge dupa  mine... nu poate sa ma ajute cu nimic, dar se pare ca nu-si da seama înca. Sunt rece, dar îmi tine fata în mâini... si ma saruta.
Dr.N: Si ce faci în clipa aceasta?
S: Sunt deasupra capului lui Will. Încerc sa-L consolez, vreau sa simta ca dragostea mea nu s-a  stins de fapt... vreau sa stie ca nu m-a pierdut pentru totdeauna si ca o sa-l revad.
Dr.N: Mesajele tale ajung la el?
S: Este asa de multa durere, dar el... Îmi simte esenta... stiu lucrul asta. Prietenii nostri sunt în jurul lui... si ne despart într-un sfârsit... vor sa aranjeze vagoanele si sa porneasca din nou.
Dr.N: Si ce se întâmpla acum cu sufletul tau?
S: Înca rezist în fata senzatiei care ma trage... vreau sa ramân.
Dr.N: De ce?
S: Stiu ca sunt moarta... dar nu sunt pregatita sa-l parasesc pe Will si ... vreau sa-i vad cum ma îngroapa.
Dr.N: Vezi sau simti vreo alta entitate spirituala în jurul tau în momentul acesta?
S: (pauza) Sunt aproape... o sa le vad curând... percep dragostea lor asa cum as vrea s-o simta Will pe a mea... ma asteapta pâna când voi fi gata.
Dr.N: Esti în stare sa-L consolezi pe Will pe masura ce timpul trece?
S: Încerc sa patrund în mintea lui.
Dr.N: Si reusesti?
S: (pauza) Cred ca... un pic... ma simte... Îsi da seama... dragostea...
Dr.N: Bine, Sally, acum o sa avansam din nou în timpul relativ. Îti vezi prietenii din tren
punându-ti trupul în vreun fel de mormânt?
S: (glasul este mai încrezator) Da(...)


Fragment din Calatoria sufletelor de M. Newton Ph. D


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Iubirea pura - Marele Adevar

 Frecventele inalte care vin de la sursa Luminii aduc la suprafata blocaje interioare si emotii nevindecate - se spune in acest film. Ei vor incepe sa caute Adevarul si energia spirituala a existentei.  
Doar Adevarul te face liber!

"Avântaţi-vă spiritul în sus şi începeţi să gândiţi şi să vorbiţi într-un mod patrunzator şi atotcuprinzător! Acest lucru pretinde evident ca voi să nu lucraţi numai cu intelectul, care aparţine materialităţii cele mai dense, ci, de asemenea, să redaţi spiritului vostru posibilităţile de a conduce intelectul, care ar trebui să-i slujească acestuia aşa cum a fost hotărât de Creatorul vostru, Care a permis chiar de la început să luaţi fiinţă nedeformaţi aici pe Pământ." Abd-ru-shin

   "Mare este şi omul plasat ca atare în Creaţie, ca stăpân al propriului său destin! Prin voinţa sa el este capabil să se ridice din Lucrare, contribuind totodată la evoluţia mai înaltă a acesteia; sau poate să o tragă în jos şi să se încurce în ea, astfel încât să nu se mai desprindă şi să se îndrepte cu ea spre descompunere, fie în Lumea Material-Densă, fie în Lumea Material-Fină.

    De aceea, luptaţi-vă să vă eliberaţi de toate lanţurile sentimentelor josnice; căci nu este timp de pierdut! Se apropie ceasul în care răgazul acordat pentru acest lucru s-a terminat! Treziţi în voi dorul după ceea ce este pur, adevărat şi nobil! –" Abd-ru-shin

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Suferinta

Am visat ca eram mai multe persoane. Persoane cu care am avut de-a face zilnic ani de zile. Printre acestea o pesoana antipatica. In toti acei ani antipatia era reciproca si mai e si acum cred, doar ca nu ne-am mai revazut. Pur si simplu se simtea. Nu ne uram, nu ne cream probleme, dar incercam sa ne evitam reciproc. In vis, acelasi lucru: aceasi antipatie reciproca. La un moment dat, in vis, cineva imi spune despre acea persoana ca e bolnava, ca e pe moarte si ca sufera foarte tare. M-am oprit, in interiorul meu declansandu-se instantaneu o durere imensa pentru acea persoana, o dorinta de alinare, de ajutor. Am stiu in acel moment ca, dincolo de toate...ale mele si ale acelei persoane...imi pasa. Ii pasa. Ne pasa. Tuturor de pasa.

Dar doar..., dar numai....dincolo de.....

Poate chiar oamenii care sunt fericiti, senini si traiesc  in recunostinta catre Domnul poarte in suflet suferinte si dureri, drame mai mari decat cei care se plang. Asemenea oameni, in durerea  lor profunda, au reusit sa traiasca starea de umilinta care ne face sa presimtim Iubirea si astfel acesti oameni inteleg, prin traire proprie, ca totul, absolut totul ne este de folos! Inteleg ca totul, absolut totul e Iubire. Iubirea si intelegerea pe care o dobandesc astfel ii fac sa dobandeasca o alta atitudine in fata suferintei, o atitudine...recunoscatoare. Senina. 

Am intalnit cel putin doua astfel de persoane....si daca nu as fi stiut ce durere poarta in suflet...gandeam ca...nu au cunoscut suferinta. Ma gandesc deseori la aceste persoane atunci cand....ma plang de ceva.

Andra Balan
Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

O lectie de viata

Mi-am adus aminte de o intamplare.

Intr-o zi frumoasa, am iesit cu Tasha, catelusa mea, la o plimbare pe malul apei, ce e, pot spune, la doi pasi de casa mea. Ii place sa se bucure de apa curgatoare. Pe malul apei mai era un catel, cu cercelus in ureche, astfel am recunoscut in acel catel ca fiind unul dintre acei abandonati. Cei doi catei au inceput sa se joace.

Nu mai era nimeni in zona cand am vazut coborand, "pe sapte carari" un barbat. Mirosea ingrozitor, arata ingrozitor si in sinea mea, ma gandeam sa plec cat mai repede, imi era teama ca se ia de mine. L-am incadrat, in gand, intr-o anumita categorie nefavorabila, iar atitudinea mea era, din pacate...dispretuitoare.

Strigand-o pe Tasha, in timp ce ma departam, am observat ca, acel om s-a apropiat de caini. M-a intrebat de la distanta, abia inteligibil, daca, e catelusa mea. Am raspuns un repezit "da".

S-a apropiat de celalalt catelus, l-a chemat "cutu-cutu" si i-a intins ceva de mancare, clatinandu-se. Apoi il mangaia si-i spunea cuvinte de alint. Cainele nu s-a ferit deloc de el. 

Gestul acelui om, m-a facut, inconstient, sa ma opresc din mers, din ganduri, din...tot. Am vazut iubire in acel gest. Un gest plin de puritate si iubire. O vibratie ce te poarta, si-ti aduce aminte-in caz ca ai uitat- de alte meleaguri: de cele bune si frumoase. Atat de mult m-a "hranit" acel gest incat, m-am intors la acel om, m-am apropiat de el si l-am intrebat (poate parea stupid gestul meu, dar asa mi-a venit): "aveti un suflet bun, nu-i asa?". El mi-a spus, asa cum putea, fara sa-si ia mana de pe catelus ca, el iubeste foarte mult animalele. Foate mult. Si ca le da mereu sa manance celor abandonate.

Am privit un om abandonat si un catel abandonat. Un om abandonat de el insusi, de noi ceilalti...pentru ca, ne repezim sa judecam.

Oare eu facut vreodata un asemenea gest pur, plin de vibratia iubirii? 

Acest gest, al acestui om mi-a dat forta, mi-a facut sa-mi doresc sa fiu mai buna, mi-a dat speranta, incredere.

Mi-as dori sa deschid ochii mai mult, sa fiu atenta la oameni, sa privesc dincolo de aparentele bune sau rele...sa vad esenta.

De multe ori judecam, criticam oameni de acest gen, adica un gen pe care noi il numim "depravat". Ce stim noi dspre ei? Ce stim noi despre sufletul lor? 

Nu doresc sa gasesc scuza viciilor sau pacatelor de orice fel! Ele nu sunt justificate. Dar, decat sa fim dispretuitori-asa cum a fost atitudinea mea-ceea ce trage un om si mai jos, putem arata putina incredere sau macar sa ne abtinem. Oare suntem mai buni ca ei? In exterior poate...Dupa judecata omeneasca...

Deseori vedem mai ales cand un om decade, dar nu prea vedem cand un om se schimba in bine. 

Deseori vedem mai ales cand facem noi ceva bun, dar nu prea vedem cand facem ceva rau. 

Fiecare dintre noi se poate schimba, fie in bine, fie in rau, in fiecare clipa.

Un fost talhar e in Paradis...

Noi, buni sau rai - in viziunea noastra despre aceste notiuni- inca suntem pe Pamant si nu se stie pana in ultima clipa...

"...Dar inainte de toate, speram ca cel sarman si cei in nevoie vor avea in voi niste aparatori ai lor, caci si voi insiva erati sarmani si in nevoie atunci cand ai venit la Mine."

 Andra Balan


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Drumul viselor

Un filmulet minunat despre viata, speranta, sens al vietii:
"Omul poarta in sine toate darurile vietii, numai ca in loc sa le cultive, le risipeste in zarile sperantelor desarte."
"Inainte de a deveni fluture, omida trebuie sa-si doreasca aripi, sa fie pregatita pentru maretia zborului si, mai ales, sa deteste suficient de mult faptul de a se tari mereu."



Primit de la www.ozibuna.net


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Mesaje din lumea de dincolo...

La un timp după dispariţia copilului meu, eram în staţiune, la Soveja. Spre seară, cerul s-a întunecat dintr-o dată şi a început să tune şi să fulgere năprasnic. Stropi mari de ploaie cădeau cu putere şi vântul urla prin pădurea din faţa hotelului precum o haită de lupi flămânzi. Am citit până târziu pentru că nu îmi era somn. De fapt, simţeam şi eu, în toată fiinţa mea, acelaşi zbucium şi aceeaşi nelinişte, ca şi natura detlănţuită de-afară. Într-un târziu, am stins televizorul şi lampa de pe noptierţ şi m-am "obligat" să dorm. Auzeam tot ce se întâmplă afară şi, totuşi, dormeam sau aşa credeam...
Mult după miezul nopţii, am aprins lampa, am luat pixul şi notes-ul, pe care le ţin întotdeauna la îndemână, am scris ceva, apoi am adormit liniştită până dimineaţă, deşi afară era prăpăd.
Dimineaţa, 15 august, zi de sfântă sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, am rupt din notes foile pe care scrisesem noaptea şi, fără să citesc, le-am pus în mapă. Au rămas acolo...
Vara următoare, mă pregăteam să plec din nou în staţiune. Am scos ce iau de obicei cu mine şi, când să pun în mapă pixurile, hîrtia, caietele am dat peste foile scrise în noaptea aceea zbuciumată de august... Am inceput să citesc. Erau două poezii, nu ale mele, nu compuse de mine, ci dictate de băiatul meu... Sau cel puţin aşa cred eu. Sunt total diferite de ceea ce am scris sau scriu eu câteodată... Iată-le!

AICI

Tu, iartă-mă mamă,
C-atunci am plecat.
Aşa a fost scris
De când m-am format
În pântecul tău
Cel cald, primitor
Să fiu pentru tine
Speranţă şi dor.

Eu nu sunt departe,
Ţi-am spus: sunt AICI...
De-ntinzi doar o mână
Tu poţi să atingi
Steluţa aceea ce-ades o priveşti
Când în noapte n-ai somn
Şi-amar tu jeleşti...

Nu plânge, o mamă,
Eu sunt fericit,
AICI am de toate,
De sfinţi sunt iubit
Şi Maica cea Sfântă
La pieptu-I mă strânge.

Şi-AICI, sus, la mine
Nimic nu m-atinge,
Nici ură, nici lacrimi, nici răutate.
Nu plânge o mamă,
Eu nu sunt departe.
Zâmbeşte steluţei
Şi nu mai ofta,
Mă doare o, mamă,
Lacrima ta...

Titlu indescifrabil

Acolo sus, din înălţimi,
La pieptul unei stele
Adesea stau şi curios
Privesc ce se întâmplă jos
În casa mamei mele...

Ea nu mă vede,
Eu o văd,
Şi-n noaptea ce se-ntinde
Tip-til cobor la geamul ei
Când becu-n casă-aprinde...

Ce tristă e mama...
Deschide o carte
Atentă citeşte
Şi uită de toate...

(câteva rânduri indescifrabile)

O clipă m-apropii,
N-am voie mai mult,
O mângâi pe frunte,
Cu dor o sărut
Şi mama zâmbeşte,
Mă vede în vis,
Ar vrea să m-atingă,
Dar e interzis...

Jucăuş precum vântul -
Ca să o distrez
Alerg printre stele,
M-ascund printre nori
Şi mă pierd în îngeri
Când se lasă-n flori
Noaptea cea neagră,
Obosită şi grea...
Îmi pare rău, mamă,
Nu mai pot sta...  


Mesaje din Lumea de dincolo

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Zoe Dumitrescu Busulenga - CONFESIUNI

Zoe Dumitrescu Busulenga  alaturi de Parintele Iustin Parvu (Arhimandrit la Sf. Man. Negru Voda-Poiana Marului Jud. Neamt)
(Maica Benedicta de la Varatec)

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine. ...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale. ...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu. ....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati. ...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta... ...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste. ...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim. ...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach? ...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar. ...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar. ...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. ...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie." 

Zoe Dumitrescu Busulenga 

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui  opere ale tuturor
marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile
și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând
minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El
a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva
viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund
îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar
cu un pachet mare în brațe...El a spus:

- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul
dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale
celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc
sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc...Deseori ne vorbea
 de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat  pachetul.

-Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt
convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său,
pictat de tânăr. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care
tânărul pictor a reușit să surprindă  chipul, dar și personalitatea
fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a
mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.

-O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața  nu voi putea să
plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta
este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea
vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  și numai
după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecționate.

După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui
colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să
vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor
colecții.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată
să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu
ciocănelul:

-Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniștea....Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce
a strigat:

-Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...

 Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:

-Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...

Din sală, cineva a stigat iritat:

-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui
Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți
maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...

Netulburat, adjudecătorul a continuat:

-Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce
timidă:

-Dau eu 10 pentru acest portret...

Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind
un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

-Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...

Sala era în fierbere.

-Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...

Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să  profite de ocazie și să cumpere
opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:

-10, odată!...10, de două ori!...

Și, lovind cu ciocănelul în masă:

-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!

Din față, cineva a zbucnit:

-În sfârșit, putem trece la marea colecție!...

Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:

-Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.

Rumoare în sală:

-Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...

-Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această
licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu
am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se
referă numai la potretul fiului !Cine il  ia moștenește întreaga avere,
care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește
pe fiul obține TOT!...

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe
cruce.

La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este:

-Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!

Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul...

Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel
Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu
piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).

Aceasta este adevărata dragoste...


Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Confesiuni...

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
      Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o îndrageşte tare mult...
        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."
 
 Primit prin email

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Piatra albastra

"Bijutierul era asezat la biroul sau privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

'E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?'

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba: 'Cati bani ai?'

Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazura cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.

'Ajung?', intreba ea cu mandrie. 'Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care ii tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.'

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

'Ia-o', spuse el fetitei. 'Si du-o cu grija.'

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastrii minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:

'Colierul acesta a fost cumparat de aici?'

'Da, domnisoara.'

'Si cat a costat?'

'Preturile practicate in acest magazin sunt confidentiale: nu  privesc decat pe client si pe mine.'

'Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!'

Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.

'Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.'

(Bruno Ferrero)

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.