Confesiuni...

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
      Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o îndrageşte tare mult...
        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."
 
 Primit prin email

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.