Dorinte

Cuvantul "hedonism" l-am auzit ieri, pentru ca nu am stiut ce inseamna, am cautat in dictionar. Acest cuvant m-a facut sa privesc si sa inteleg unele lucruri. Nu toate, dar macar unele.
Ceea ce scriu sunt trairile mele pe drumul pe care-l doresc: acel drum care ma face incetul cu incetul sa traiesc Cuvantul Domnului prin experiente, experiente proprii si personale.
Ma gadeam la dorinte. Ma gandeam la placeri. Ma gandeam la fericire. Ma gandeam la suferinta.
Nu doar m-am gandit, imagini ale trairilor mele, amintiri mi-au aparut. Dar mai ales in ultimul timp, acestea se accentueaza (dorintele si implinirea lor). Cand am realizat toate cate mi s-au intamplat in ultimul timp, privite dintr-o alta perspectiva....m-am ingrozit. De ce? Poate ...pentru ca, am realizat ca, absolut orice dorinta ti se implineste, chiar de ai uitat-o, dar in ultimul timp, ele se implineau...foarte repede. M-am speriat poate la realizarea faptului ca...orice cochetare in ganduri sau o secunda de gandire spre implinirea unui capriciu...l-a infaptuit. Am realizat ca...mi se implinesc toate dorintele, absolut toate, fie exprimate verbal de multe sau de putine ori, fie gandite de multe ori sau...intr-o secunda.
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, mereu mi se implineau dorintele, dar nu vedeam asa de evident ca acum.
Ar trebui sa ma bucure acest lucru...daca l-as folosi corect. Daca as folosi corect acest dar al liberei decizii de a alege.
Pana nu de mult, credeam ca, orice implinire a unei dorinte e dovada ca dorinta mea e buna, e conforma Legii. Asa credeam. Nu ma gandeam cand imi doream ceva daca dorinta e conform Legii, ci doar exprimam la implinirea dorintei mele: multumesc Doamne. Dar am vazut ca, nu toate dorintele mele sunt pure, iar implinirea lor ma nelinisteste. Defapt, chiar atunci cand imi doresc ceva...uneori ma avertizeaza constiinta sau anumite mesaje...dar nu tin cont de ele.
Am realizat cata responsabilitate avem fata de noi insine, am realizat ca, daca doar ne-am dori sa fim mai buni, deja suntem pe drumul cel bun.
Mi-e greu sa recunosc fata de mine insumi ca nu pot gasi alti vinovati (e mai usor sa fie altii).
Dar am realizat si cat de fericiti putem fi daca ne dorim doar binele...
Atunci, noi, oamenii....de ce ne plangem cand avem mereu tot ce ne dorim? Absolut tot.Cand suferim si plangem ca, dorintele noastre nu sunt indeplinite...ar trebui sa multumim din tot sufletul.
Ma gandesc...primul lucru la care ar trebui sa aspir e sa inteleg corect ceea ce am de facut. Sa inteleg corect Cuvantul Domnului.
Mereu avem cate o dorinta care, spunem noi, implinirea ei ne-ar face fericiti. Dar nu e asa neaparat (depinde de dorinta). Cu cat e mai evidenta implinirea dorintelor si mai repede, cu atat vin altele. Niciodata nu se goloste sacul cu dorinte, pentru ca, nu suntem multumiti cu  prezentul, cu ceea ce ni s-a dat. Nu valorificam ceea ce avem, ceea ce suntem acum si cu ceea ce avem acum. Mi-am adus amite ce Domnul spune "cei nemultumiti vor fi secerati fara mila". Pai cum ar putea fi altfel din moment ce, se intampla absolut mereu ceea ce dorim, dar orice am avea, tot nu suntem multumiti. E drept ceea ce se intampla. Vrem mereu si mereu altceva. Gasim scuze mereu pentru "nefericirea" noastra.
Nu demult exclamam pentru ceva: "mi-am dorit toata viata sa fac asta si acum am ocazia"....fericita ca dorinta mea se implineste. Implinind-o....aveam mustrari de constiinta micute dar le aveam undeva acolo. Nu era ceea ce spiritul meu dorea. Sau asa cred. Inca nu stiu foarte bine sa-mi ascult intuitia. Implinirea dorintei mi-a facut placere, dar...m-a facut sa ma simt mai apasata si un pic nefericita. Incet incet, prin trairi...voi ajunge sa stiu ce sa aleg folosind intuitia, astfel ca, daca ceva imi produce placere, sa-mi aduca si fericire. Mai ales linistea interioara.
Daca imi doresc sa fiu intr-adevar un om bun, sa iubesc mai mult, sa inteleg corect Legea...voi fi asa. Daca nu voi fi...nu am nici o scuza. Si ma bucur pentru asta. Nu cred ca mai e vremea scuzelor sau lamentarilor. Daca vreau, bine, daca nu....nici o suparare, doar am ce-mi doresc!
Culmea....mama mea imi spunea mereu cand eram mica "ai grija ce-ti doresti!".....
P.S. Acestea sunt trairi personale si poate altcineva intelege altfel. Nu consider ca asa e neaparat, pentru ca...sunt sa invat.
Daca dorintele sunt pure....implinirea lor aduce fericire. Dar oare e nevoie de atatea dorinte? Oare nu ne da Domnul tot ce avem nevoie?

Andra B.

De un timp si eu am inceput sa observ lucrurile astea - nu neaparat ca mi se implinesc dorintele ad-hoc, dar mi-am dat seama ce important este sa alegi din noianul de dorinte pe cele care sa te ajute sa evoluezi. Altfel, te pierzi pe drum... Desi unele pot fi ok ca si implinire, dar nu si pentru tine sau nu la momentul respectiv. Chiar daca sunt in acord cu Legea, in anumite momente implinirea lor iti poate dauna, pe cand la un alt timp ar fi fost o binecuvantare.

Acum cativa ani imi puneam intrebari de genul: cum sa imi stabilesc telurile, ce ar trebui sa imi doresc (am eu dreptul sa imi doresc o casa, de ex) - incepusem sa inteleg ca telurile si dorintele le stabileam cu mintea si mi-am dat seama ca nu e ok, dar nu reuseam sa inteleg foarte clar ce trebuie sa fac.
Pana cand intr-o zi am recitit conferinta "Primul pas", in care Abd-ru-shin scrie: "Goliti-va de ganduri si lasati libera in voi pornirea spre nobil, spre bine, atunci veti avea acea baza pentru gandire, care provine din vointa spiritului vostru si ce rezulta din aceasta, puteti lasa atunci in liniste pe seama muncii intelectuale spre realizare in materialitatea densa cea mai grosiera. Nu se poate forma niciodata ceva nedrept."
Doina Olariu

Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.