Ce este spiritul?

“Spiritul nu este isteţime şi nici intelect! Spirit nu este nici cunoaşterea dobândită. Este greşit, prin urmare, să numim o persoană “spirituală”, dacă a studiat mult, a citit, a observat şi ştie să converseze bine despre aceste lucruri. Sau dacă el străluceşte prin idei bune şi isteţime intelectuală.
Spirit este cu totul altceva. Este o constituţie independentă, care vine din lumea speciei sale omogene, ce este diferită de partea căreia îi aparţine Pământul şi astfel corpul fizic. Lumea spirituală se află mai sus, ea formează partea de sus şi cea mai uşoară a Creaţiei. Această parte spirituală din om poartă în sine, prin constituţia sa, misiunea de a se întoarce în Ţinutul Spiritual de îndată ce toate învelişurile materiale s-au desprins de ea. Imboldul de a face acest lucru se declanşează la un grad de maturizare cu totul definit şi îl conduce apoi în sus la specia lui omogenă, prin a cărei forţă de atracţie este ridicat.
Spiritul nu are nimic de-a face cu intelectul, numai cu calitatea care este numită “fire”. A fi spiritual este, prin urmare, acelaşi lucru cu “a avea sentimente interioare profunde”, însă nu a fi înzestrat cu inteligenţă.” (Volumul I, conferinţa "A fost odată...!")

Această definiţie nu spune numai că spiritul nu face parte din trup (şi că nu este deci creierul), dar ea precizează şi originea celor două elemente: spiritul vine din planul spiritual, Paradisul, pe când corpul aparţine planului terestru. În consecinţă, această definiţie este în perfect acord cu învăţătura lui Hristos. Când Hristos spunea: ”Spiritul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”, aceasta nu însemna oare că, dacă spiritul nu este slab, neputincios cum este carnea, că el este de o altă natură decât ea? Cu alte cuvinte, spiritul nu este făcut din carne; nefăcând parte din trup, el nu face parte deci din creier.
Spiritul este ieşit din Paradis şi poate să se întoarcă în acesta după un drum evolutiv care îl conduce, printre altele, la a se încarna într un corp fizic. Spun printre altele, întrucât, între planul spiritual şi planul terestru există şi alte planuri, de naturi diferite, pe care Hristos le menţiona pe scurt făcând aluzie la numeroasele lăcaşuri (planuri) din casa Tatălui Său (Ioan 14,2).
Traversând aceste planuri diferite pentru a veni să se încarneze pe Pământ, spiritul îmbracă unele după altele mai multe învelişuri sau corpuri aparţinând diverselor planuri, ultimul fiind trupul material pe care îl cunoaştem. Cel mai cunoscut dintre învelişurile subtile respective este corpul astral. Acesta este cunoscut cel mai bine întrucât genul său este cel mai apropiat de corpul nostru fizic.
Necesitatea de a se încarna într un trup de carne având aceeaşi constituţie ca şi cea a planului în care a pătruns spiritul, se explică în mod logic. În fapt, spiritul are nevoie de acest corp pentru a percepe planul materiei dense, servindu i pentru a vedea, a simţi şi a se mişca. Fără trup, spiritul nu ar avea nici un contact cu acest plan şi nu ar putea acţiona aici, diferenţa de gen nepermiţându i. Scopul încarnării, care este de a face experienţe trăite pe Pământ în vederea maturizării spiritului, nu ar putea fi atins altfel.
Spiritul nu are un rol secundar, nu este un accesoriu pus la dispoziţia noastră. Spiritul, suntem noi. Corpul material, corpul astral şi corpurile subtile nu sunt decât învelişuri sau unelte pentru eul real, care este spiritul.
Abd ru shin precizează chiar:
“Spiritul este totul, el este esenţa, deci omul. Atunci când poartă, împreună cu alte învelişuri, şi învelişul pământesc, se numeşte pământean; când părăseşte învelişul pământesc este numit de oamenii de pe Pământ suflet ; părăsind apoi şi învelişurile delicate, el rămâne exclusiv spirit, aşa cum a fost dintotdeauna în specia sa.
Diferitele denumiri se formează, deci, numai după specia învelişurilor care, la rândul lor, n-ar putea exista fără spiritul care le animă, le înflăcărează.” (Volumul III, conferinţa "Suflet")
Totuşi, dacă trupul fizic este în afinitate cu planul materiei dense, spiritul nu mai este în afinitate cu acest corp, nefiind nici cu planul material. Cum se face însă că spiritul se poate încarna în trup, îl ia în posesie, îl animă şi îl dirijează? Ce este ceea ce îi permite să facă o punte peste diferenţa de constituţie?

Desigur, puntea este formată de diferitele corpuri cu care spiritul se înfăşoară în cursul coborârii sale, începând din planul spiritual până la planul terestru. Totuşi, să ne gândim bine, diferitele sale corpuri aparţin unor planuri distincte şi în consecinţă, sunt de constituţii diferite. Chestiunea rămâne deschisă: cum poate sufletul - adică spiritul înconjurat de diferitele sale învelişuri - cum poate el să se lege de corpul fizic? Răspunsul la această întrebare, ne revelează Mesajul Graalului, este în legătură cu sângele.

Text preluat din cartea "Misterul sangelui" de Christopher Vasey.

Copyright ©Toate drepturile rezervate.