Daca ai vazut o data "Cezar si cainii" - emisiune pe National Geografic vinerea intre 21-23, probabil ca vei vrea sa o vezi inca o data si inca o data...
Aici poti invata ce impact are energia ta umana asupra cainelui tau de companie. Cainele este oglinda stapanului. Cainii traiesc in prezent si reactioneaza la energia pe care o simt.
Atunci cand tu schimbi, ca prin minune, si atitudinea cainelui tau se schimba.
"Reabilitez cainii si educ oamenii." - spune Cezar. "Cu cainii e mai usor, cu oamenii e mai greu."
Copyright © Toate drepturile rezervate.
duminică, octombrie 31, 2010
sâmbătă, octombrie 30, 2010
Un nou drum
"Intr-o legenda, se povesteste despre o pasare care traia intr-o padure alaturi de multe animale prietene. Toti o cunosteau datorita vitezei cu care putea zbura, si de aceea o numeau Cea-care-zboara-iute. Coloritul magnific al aripilor ei stralucea in lumina soarelui pe cand trecea ca o sageata printre ramuri. Intr-o zi, Cea-care-zboara-iute si-a rupt o aripa. Prabusindu-se la pamant, s-a tarat la radacina unui copac ca sa caute adapost. Dupa putin timp, Stapanul padurii a gasit-o si a ridicat-o cu blandete. Si-a trecut usor mana peste pasarea inspaimantata si apoi a asezat-o iar jos. Celelalte pasari erau incantate, gandindu-se ca prietena lor a fost vindecata si ca va putea iar sa zboare ca o sageata printre copaci. Dar Cea-care-zboara-iute tot nu putea zbura. S-a asezat in schimb sub un copac si, ridicand capul spre cer, a inceput un cantec de jale. Sunetele pline de melancolie au continuat zi si noapte, devenind tot mai puternice. Niciodata, pana atunci, padurea nu mai auzise ceva atat de frumos. L ceas de noapte, celelalte animale se potoleau si ascultau cantul ei care devenea tot mai frumos.Cea-care-zboara-iute invatase sa cante din adancul durerii si intristarii ei, iar muzica sa cucerea inimile tuturor celor care o ascultau. Desi n-a mai putut sa zboare niciodata, mangaierea vindecatoare a Stapanului padurii i-a daruit miracolul cantecului si un nou drum in viata." (K.J.Hermes - Depasind depresia- o abordare crestina)
Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.
Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.
Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Poate cea mai mare durere pe care o traim in viata nu face decat sa ne duca pe un alt drum...un drum in care descoperim ca...nu exista doar o singura cale, un drum in care descoperim ca putem fi de folos celorlalti, indiferent ce facem atata timp cat e din iubire, un drum in care realizam ca, chiar de suntem la pamant....Cel ce ne iubeste....ne mangaie. Un drum in care vedem ca...trecutul nu conteaza indiferent cine am fost si ce am facut, un drum in care vedem ca, chiar de la inceput ceea ce facem credem ca e mic si nefolositor in comparatie cu ce faceam inainte...se poate transforma in ceva mare si folositor noua insine si oamenilor, dar nu pentru ca e schimbat ceea ce facem, ci pentru ca, realizam ca, putem face din iubire, iar ceea ce e facut din iubire e maret si aduce mereu foloase chiar de nu le vedem pe moment.
Sa privim spre cer cand facem ceva, indiferent ce....Iubirea ne mangaie si ne tine in brate chiar atunci cand credem ca am pierdut tot. Nu e nimic pierdut...totul e doar o trecere....spre un nou drum. Putem pierde Mana Domnului? Nu....ea ne tine strans mai ales in momente grele, totul depinde de noi, sa nu-i dam drumul indiferent ce se intampla. Nu putem pierde Iubirea ce ne inconjoara mereu. Putem pierde doar o privire clara si increderea...Dar...ca si copiii mici, atunci cand ceva ii doare tare, cand sufera, se prind de mana parintelui si mai tare, inconstient, ....asa vom vedea ca, in aceste momente sufletul nostru a apucat inconstient si mai tare Mana Iubirii, astfel ca, cele doua maini se tin strans de tot. Astfel...suferinta ne ajuta sa ne apropiem de Iubire.
Nu e nevoie de suferinta, normal, dar....cand o avem...sa ne tinem strans de Mana. Doar o sa crestem in iubire. Iar cand suntem fericiti...pentru ca avem mai multa putere....sa apucam cu si mai mare forta Mana.
Intrezaresc senzatia de a fi ocrotit...ce e dincolo de suferinta sau bucurie....atunci cand ma tin de Mana.
Andra B.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
marți, octombrie 26, 2010
Iluzie si realitate
"Poti intra intr-o camera neagra ca smoala, plina de intuneric, poti aprinde o mica lumanare si, instantaneu, intunecimea aceea se evapora.
Dar nu poti face contrariul. Poti intra intr-o camera luminata, abundand de adevar si intelepciune, dreptate si bucurie, sanatate si armonie cu putere universala. Poti aduce in acea camera luminata cata intunecime vrei si nu are nici cel mai mic efect.
Aceasta este diferenta dintre puterea Creatorului si orice alta putere."
Un film despre iluzie si realitate, despre temeri si schimbare.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Dar nu poti face contrariul. Poti intra intr-o camera luminata, abundand de adevar si intelepciune, dreptate si bucurie, sanatate si armonie cu putere universala. Poti aduce in acea camera luminata cata intunecime vrei si nu are nici cel mai mic efect.
Aceasta este diferenta dintre puterea Creatorului si orice alta putere."
Un film despre iluzie si realitate, despre temeri si schimbare.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Rostul
Rostul
de Dan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
de Dan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Copyright © Toate drepturile rezervate.
vineri, octombrie 22, 2010
Principiul 90-10
Am observat ca cei mai multi oameni prefera sa se concentreze pe ce nu le place, pe ce le produce durere, deranj, neplacere... Si incearca sa inlature aceste neplaceri actionand asupra lor printr-o presiune, pentru a le corija, a le transforma in ceva bun, placut sau sa le faca sa dispara din viata lor.
Dar orice lucru pe care te concentrezi, il intaresti si produce seminte de acelasi fel.
Atunci cand educi folosind violenta, vei recolta si mai multa violenta: semeni vant, vei culege furtuna.
De ce toate filmele ce se vor educative, vorbesc mai intai si mai mult despre rau?
De ce din toate intamplarile zilnice, cele mai multe despre care se vorbeste sunt cele negative? (Vezi stirile TV). Chiar atat de putine lucruri si lucrari frumoase exista in aceasta lume?
Cum poti sa educi inspre lumina si frumos, cand te folosesti de urat si de rau?
Daca am reusi sa alegem dintre tot ceea ce ni se intampla partea buna a lucrurilor si sa ne concentram pe ea, am avea parte pe acest pamant de mult mai multa lumina si frumusete.
Stephen Covey ne arata in filmuletul urmator cat de important este modul in care reactionam la ceea ce ni se intampla.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Dar orice lucru pe care te concentrezi, il intaresti si produce seminte de acelasi fel.
Atunci cand educi folosind violenta, vei recolta si mai multa violenta: semeni vant, vei culege furtuna.
De ce toate filmele ce se vor educative, vorbesc mai intai si mai mult despre rau?
De ce din toate intamplarile zilnice, cele mai multe despre care se vorbeste sunt cele negative? (Vezi stirile TV). Chiar atat de putine lucruri si lucrari frumoase exista in aceasta lume?
Cum poti sa educi inspre lumina si frumos, cand te folosesti de urat si de rau?
Daca am reusi sa alegem dintre tot ceea ce ni se intampla partea buna a lucrurilor si sa ne concentram pe ea, am avea parte pe acest pamant de mult mai multa lumina si frumusete.
Stephen Covey ne arata in filmuletul urmator cat de important este modul in care reactionam la ceea ce ni se intampla.
Principiul 90 10
View more presentations from adrianchisu.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
miercuri, octombrie 20, 2010
Legea echilibrului dintre a da si a primi
Fiecare alegere ne schimba viata. Cum ar fi viata pe pamant daca fiecare ar dori binele aproapelui sau? Ne purtam noi insine cu semenii nostri asa cum ne-am dori ca ei sa se poarte cu noi? Le acordam respectul cuvenit prin fiecare gest, gand si fapta? Ai putea spune ca cei mai multi nu merita nici un respect. Da, probabil ca asa e, dar hai sa urmarim putin care este mecanismul Legii echilibrului dintre a da si a primi - lege care guverneaza totul in Creatie.
Toate procesele din Creatie sunt supuse acestei Legi. Fie ca ne referim la miscarea corpurilor ceresti sau simtul echilibrului corpurilor pamantesti. Zi de zi o urmam in cea mai mare parte in mod inconstient, in expiratie si inspiratie. Sau atunci cand ne straduim sa aducem ceva "in echilibru".
Pe de alta parte suferim o paguba cand aducem ceva inafara de echilibru, in mare sau mic. Atunci nerespectarea acestei Legi cauzeaza blocaje si perturbari, pana chiar la decadere si prabusire.
Sa ne gandim putin la interventia omului in natura. Acolo unde a introdus sau a scos ceva din lantul trofic, mai devreme sau mai tarziu, s-au constatat dezechilibre.
Sau la raportul dintre lucru si odihna. Exagerari inutile si de o parte si de cealalta aduc boala si moarte prematura. Numai in schimbul corect se afla echilibru.
Doar permanentul echilibru dintre a da si a primi creaza miscarea sanatoasa, singura care aduce edificare si dezvoltare, iar spiritului insufletire si invigorare. Unde a da nu este in echilibru cu a lua, armonia si pacea sunt retrase.
A da sta, astfel, pe primul loc, deci doar "a da" conditioneaza pe "a lua", asa cum noi prin expiratie corecta trebuie mai intai sa dam, prin aceasta se creaza loc pentru inspiratia profunda, care insufleteste materia.
De aceea si Iisus spune: "Mai fericit este cel care da, decat cel care primeste." Cel care da dezinteresat, fie ca e vorba de valori pamantesti sau spirituale, in definitiv da pentru el insusi, deoarece fructele bune ale semanaturilor sale, bune sau rele, le va primi insutite!
Si atunci, cand eu incep sa ma port cu cei din jur asa cum imi doresc ca ei sa se poarte cu mine (chiar daca ei merita sau nu), deja am daruit ceva: samanta unei lumi mai bune. Pe care, daca voi continua sa o ingrijesc prin gand, vorba si fapta, roadele acesteia vor fi bogate si de aceeasi natura cu samanta, roade care se intorc prin Legea echilibrului, la cel care a sadit.
Acelasi lucru l-a spus si Ghandi prin cuvintele: "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." Este primul pas inspre mai bine!
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
joi, octombrie 14, 2010
Citind din viata lui Lao-Tze despre infumurare
Citind despre moartea lui Miang-Tse, lama superior care-a abuzat de puterea lui, am gandit:
Cum sa ne pazim sufletele de infumurare?
Oricat de multe am putea face, oricate abilitati am avea, putem deveni infumurati tocmai din aceasta cauza.
Daca insa facem totul in Onoarea lui Dumnezeu, niciodata infumurarea nu ne va lega sufletele, de-ar fi sa infaptuim minune dupa minune.
Faptele noastre cele mai mari nu marturisesc maretia noastra, ci Maretia Lui.
Sa nu uitam niciodata acest lucru...mai ales la sfarsitul Imparatiei de-o Mie de Ani, cand insusi tatal infumurarii va fi dezlegat.
Alina Rus
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link
miercuri, octombrie 13, 2010
Gandurile si fericirea
În Creaţie sunt ferm ancorate Legile Creatorului, aceleaşi de la începutul Lumii. Legile sunt pilonii care stau la baza oricarei lucrări durabile. Tot aşa cum o casă construită pe o fundaţie solidă este trainică şi poate rezista adversitaţilor naturii, atunci când respectăm aceste Legi, păşim pe un drum care ne duce la fericire.
Este uşor de înţeles că tulburarea armoniei Creaţiei nu poate aduce decât suferinţă. Astăzi, ca urmare a atâtor mii de ani de acţiuni nechibzuite, suferinţa se găseşte cu prisosinţă pretutindeni. Este rezultatul alegerilor greşite de până acum. Conform Legilor Creaţiei, care acţionează automat, fiecare creatură primeşte pe măsura faptelor sale. Ceea ce semănăm, aceea vom culege! – ne spune Iisus. Suferinţa este deci răspuns la propria noastră faptă, tot aşa cum este şi bucuria.
Tot aşa cum în vizită trebuie să ne adaptăm regulilor casei dacă nu dorim să stricăm armonia, omul, ca musafir al Creaţiei, trebuie, pentru propriul său bine, să se încadreze în bunul mers al acesteia, promovând-o conştient. Dar el o poate promova conştient numai atunci când cunoaşte Legile după care se ghidează Creaţia. Persoana care nu cunoaşte Legile este ca aceea care s-ar urca la volanul unei maşini şi ar vrea să o conducă într-un oraş aglomerat fără a avea vreo idee de regulile de circulaţie, considerând a fi suficient faptul că este un as al volanului. Am numi acea persoană, în cel mai bun caz, drept inconştientă. Ceea ce n-o face cu nimic mai puţin vinovată în faţa legii.
O mare forţă ce ne stă la dispoziţie o reprezintă gândurile. Funcţie de cum avem sau nu grijă de gândurile noastre şi de lumea pe care acestea o formează, tot aşa recoltăm în jurul nostru bine, fericire, pace sau dimpotrivă. Gândurile pure, pline de iubire, pătrunse de voinţa spiritului, pot fi de mare ajutor, ele formează o cale luminoasă, pe care retroacţiunile întunecate sunt mult atenuate.
Lumea de gânduri este răspunzătoare de starea noastră, de drumul nostru prin Lume.
Atunci când cultivăm gânduri curate dintr-un imbold interior spre nobil şi puritate, recolta care ni se pregăteşte nu poate fi decât una de pace şi fericire.
Orice schimbare începe întotdeauna in propriul nostru eu. Să punem astăzi piatra ce delimitează noul de vechi, punând la baza oricărei acţiuni gândirea curată. Să ne îndreptăm gândurile către noţiuni înalte, de puritate şi iubire.
Însă noi, în calitate de oameni, putem exista doar prin Forţa ce vine de la Dumnezeu şi doar cu aceasta ne putem clădi drumul şi fericirea noastră în aceasta lume.
Fericirea nu ţine de material – este o stare de plenitudine interioară, o conexiune cu Forţa ce dă viaţă, ce pătrunde întreaga Creaţie, întregul Univers.
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
marți, octombrie 12, 2010
Indexul planetei fericite
Am fost invatati sa ne concentram pe probleme, pe variantele cele mai pesimiste ale viitorului, pe scenarii de cosmar. Si nu ne gandim suficient de mult la solutii. Am folosit frica pentru a atrage atentia oamenilor.
Ne concentram pe productie si nu pe lucrurile care fac cu adevarat ca viata sa merite traita.
Un studiu la nivel mondial arata ce vor de fapt oamenii: peste tot in lume, oamenii vor fericire pentru ei si cei apropiati lor. De ce nu ne gandim la progresul omenirii, zice Nic Marks in termeni de fericire - sanatate - iubire, in loc de a ne gandi la cat de multe lucruri avem.
De ce masuram succesul unei natiuni dupa productivitate - in loc sa il masuram după fericirea si bunastarea oamenilor ei? Nic Marks prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmareste bunastarea nationala in functie de resursele folosite (pentru ca o viata fericita nu trebuie sa coste cat lumea). Care tari au cel mai mare IPF? S-ar putea sa fiti surprinsi.
Un Talk care trebuie vazut:
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Ne concentram pe productie si nu pe lucrurile care fac cu adevarat ca viata sa merite traita.
Un studiu la nivel mondial arata ce vor de fapt oamenii: peste tot in lume, oamenii vor fericire pentru ei si cei apropiati lor. De ce nu ne gandim la progresul omenirii, zice Nic Marks in termeni de fericire - sanatate - iubire, in loc de a ne gandi la cat de multe lucruri avem.
De ce masuram succesul unei natiuni dupa productivitate - in loc sa il masuram după fericirea si bunastarea oamenilor ei? Nic Marks prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmareste bunastarea nationala in functie de resursele folosite (pentru ca o viata fericita nu trebuie sa coste cat lumea). Care tari au cel mai mare IPF? S-ar putea sa fiti surprinsi.
Un Talk care trebuie vazut:
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
sâmbătă, octombrie 09, 2010
Toamna, pe varf de munte, la Chiril...
Ploua. Cerul e ca un caier de nori fumurii ce se rostogolesc in inaltul cerului. Ploaia cerne mocanesc, marunt si des. Aerul proaspat si tare al diminetii imbujoreaza obrajii. Vantul mai da din cand in cand cate o pala invioratoare.
Sunt la Chiril, o localitate pe un varf de munte, la jumatate de ora de Vatra Dornei, unde fratele meu si-a incropit un loc de vis. In departare se vad Pietrele Doamnei iesind si apoi intrand in norii cenusii, ce se misca cu o viteza ametitoare.
Nu se aude decat zgomotul ploii si al paraului ce curge la cativa metri departare.
Departe de galagia orasului, in vecinatatea tinutului caprioarelor si lupilor...
Se vad adeseori pe versantul apropiat al muntelui caprioare... Cerbul boncaluieste in serile de toamna...
De jur imprejur strajuiesc munti, invesmantati de verdele brazilor si al ierbii grase de munte... Ici colo cativa copaci parca pictati in culorile multicolore ale toamnei...
Observ in ultimul timp dorinta tot mai multor oameni de a se reintoarce catre natura, catre simplitate si natural - o urmare de altfel fireasca intr-o lume tot mai complicata, mai plina de agitatie, de materialism...
...Un loc in care sa-ti "incarci bateriile" la sfarsit de saptamana. Un loc in care sa te regasesti pe tine insuti, pe cel adevarat. Un loc in care sa iti cladesti linistea interioara, in care sinele sa-si poate face auzit glasul.
E dificil sau uneori chiar imposibil sa fii intr-un astfel de loc, indiferent cat de mult ti-ai dori. Dar starea de liniste interioara trebuie neaparat regasita cat mai des. Si o tehnica care poate ajuta si pe care o putem aplica in orice loc, este respiratia profunda: inspira profund pe nari si expira pe gura, relaxand partea din spate a gatului si scotand sunetul "Ahh" pe timpul expiratiei. Imediat vibratia interioara creste si iti poti schimba in bine starea interioara. Te racordezi astfel la sinele tau cel adevarat. Dispar gandurile negre, ingrijorarea, viata apare imediat mai frumoasa, mai luminoasa.
Si asa cum zicea Buddha, ajungem mai aproape de acele momente in care "Viata noastra trebuie sa atinga acel punct in care sa lasam puterea de sus sa actioneze in noi si sa facem numai ceea ce izbucneste atunci din noi."
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Sunt la Chiril, o localitate pe un varf de munte, la jumatate de ora de Vatra Dornei, unde fratele meu si-a incropit un loc de vis. In departare se vad Pietrele Doamnei iesind si apoi intrand in norii cenusii, ce se misca cu o viteza ametitoare.
Nu se aude decat zgomotul ploii si al paraului ce curge la cativa metri departare.
Departe de galagia orasului, in vecinatatea tinutului caprioarelor si lupilor...
Se vad adeseori pe versantul apropiat al muntelui caprioare... Cerbul boncaluieste in serile de toamna...
De jur imprejur strajuiesc munti, invesmantati de verdele brazilor si al ierbii grase de munte... Ici colo cativa copaci parca pictati in culorile multicolore ale toamnei...
Observ in ultimul timp dorinta tot mai multor oameni de a se reintoarce catre natura, catre simplitate si natural - o urmare de altfel fireasca intr-o lume tot mai complicata, mai plina de agitatie, de materialism...
...Un loc in care sa-ti "incarci bateriile" la sfarsit de saptamana. Un loc in care sa te regasesti pe tine insuti, pe cel adevarat. Un loc in care sa iti cladesti linistea interioara, in care sinele sa-si poate face auzit glasul.
E dificil sau uneori chiar imposibil sa fii intr-un astfel de loc, indiferent cat de mult ti-ai dori. Dar starea de liniste interioara trebuie neaparat regasita cat mai des. Si o tehnica care poate ajuta si pe care o putem aplica in orice loc, este respiratia profunda: inspira profund pe nari si expira pe gura, relaxand partea din spate a gatului si scotand sunetul "Ahh" pe timpul expiratiei. Imediat vibratia interioara creste si iti poti schimba in bine starea interioara. Te racordezi astfel la sinele tau cel adevarat. Dispar gandurile negre, ingrijorarea, viata apare imediat mai frumoasa, mai luminoasa.
Si asa cum zicea Buddha, ajungem mai aproape de acele momente in care "Viata noastra trebuie sa atinga acel punct in care sa lasam puterea de sus sa actioneze in noi si sa facem numai ceea ce izbucneste atunci din noi."
Doina Olariu
Copyright © Toate drepturile rezervate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)