Arsenie Boca: cuvinte intelepte

Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.

Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.

Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.

Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţele­gem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noas­tre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.

Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.

Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.

Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.

In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.

Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.

Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…

Arsenie Boca

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Există Dumnezeu

Un bărbat a mers la frizer să se tundă.
În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
"Nu cred că Dumnezeu există."
"De ce spui asta?" a întrebat clientul.
"Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri."
Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
"Ştii ceva? Frizerii nu există!"
"Cum poţi spune asta?" a întrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!"
"Nu e aşa!" a spus clientul. "Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară."
"Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine."
"Exact!" a spus clientul plin de încântare."Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume."

Octavian Paler

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Grigorie Juravlev, iconarul fara maini si picioare

Grigorie Juravlev este un pictor bisericesc rus care a implinit in viata sa cuvantul Mantuitorului, care zice: "Cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu" (Luca 18, 27) si: "Pentru ca fapta lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor. Ci Dumnezeu si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari; Dumnezeu si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt, ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 25-29).
Grigorie Juravlev s-a nascut in anul 1858, in localitatea Utevka, din regiunea Samara, aflata in vestul Rusiei. El s-a nascut cu un sever handicap fizic, neavand maini si picioare, insa intreg la suflet. Tatal copilului nu s-a mai intors de pe front, iar mama lui s-a vazut singura inaintea unei greutati de neinchipuit.
La putin timp dupa nastere, din teama de a nu muri nebotezat, copilul a fost botezat la biserica din sat, acesta fiind numit Grigorie. Vazand copilul, preotul a incurajat-o pe mama, zicandu-i ca gura omului nu este facuta atat pentru a se hrani, cat pentru a da slava lui Dumnezeu, iar acest lucru copilul il va putea face, drept pentru care, nenumarate vor fi darurile primite de la Dumnezeu.

Vazand copilul, rudele au indemnat-o pe femeie sa dea copilul celor care se ocupa cu targurile si cu circul, putand astfel sa capete un ban, pentru nimic altceva pe lume nefiind bun acel copil. Punandu-si insa toata nadejde in Dumnezeu, femeia nu a putut sa-si lase copilul pe mana strainilor, drept pentru care l-a inconjurat cu toata dragostea si rugaciunea de care a fost in stare.
In asemenea conditii, credinta in Dumnezeu si multumirea adusa Lui intru toate se vor dovedi singurele care il vor intari pe copil sa creasca sanatos, ba chiar sa duca o viata normala. Astfel, in pofida handicapului sever, copilul era mai tot timpul vesel si luminos la chip, bucurandu-se de nenumarate lucruri trecute cu vederea de cei intregi la trup, dar nu si la suflet.
Inca de mic, lui Grigorie i-a placut din toata inima sa fie dus la biserica, bunicul fiind cel care il care mereu in spate. In fata icoanelor, copilul si-a marturisit dorinta fierbinte de a picta si el, dand slava lui Dumnezeu dupa putinta sa. De foarte multe ori, el cerea sa mai fie lasat in biserica, spre a cerceta cu multa atentie sfintele icoane, pe care nu se satura sa le priveasca.
La un moment dat, cand se juca, copilul a prins un betisor in gura si a inceput sa deseneze in nisip diverse lucruri, insa intr-un mod original, impresionant chiar. Vazand vointa copilului, bunicul l-a luat si l-a inscris la scoala din sat, unde a invatat sa scrie, tinand creionul in dinti. Grigorie a mers la scoala pana la moartea bunicului, cand, nemaiavand cine sa il duca la scoala, a inceput sa invete pe cont propriu, acasa.

Fiind foarte indragit de invatatorul satului, care era uimit de vointa si istetimea copilului, acesta a mers la administratia regiunii Samara si a cerut ajutor pentru ca tanarul sa-si continue studiile. Astfel, copilul va putea sa se inscrie la un ginmaziu din Samara.
In paralel cu scoala, tanarul Grigorie a petrecut nenumarate zile in atelierul unui pictor din localitate, unde a invatat mestesugul picturii si tainele zugravirii de icoane. Dupa cativa ani, el a trebuit sa treaca un examen, in atelierul pictorului. Zugravirea unei icoane l-a solicitat pe Grigorie mai bine de trei ore. Icoana a fost socotita minunata, insa muschii lui, suprasolicitati, au avut mult de suferit, dupa aceea. Fericirea lui era deplina: putea sa dea slava lui Dumnezeu, pictand.
La varsta de 22 de ani, dupa ce a terminat studiile, tanarul Grigorie s-a intors in satul natal si a inceput sa picteze icoane pentru credinciosii mai instariti, care ii plateau osteneala. Din ce in ce mai multi oameni au inceput sa vina la el, pentru a primi o asemenea icoana. Deoarece tanarul zugravea icoanele tinand pensula in gura, neavand maini, toti au vazut in aceasta o minune si un dar al lui Dumnezeu daruit unui suflet simplu si smerit, icoanele fiind vazute drept facatoare de minuni.

In anul 1884, cu ajutorul guvernatorului din Samara, pictorul Grigorie Juravlev a daruit viitorului tar Nicolae al Rusiei o icoana cu Sfantul Nicolae, insotita de o scrisoare, in care spunea: "Inaltimea voastra imperiala, va scrie Grigorie Juravlev, cu umilinta si smerenie. Doresc sa va aduc plocon o icoana a Sfantului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o, cu gura si nu cu mana, pentru ca din nastere nu am maini si picioare. Am zamislit aceasta icoana sub obladuirea Domnului care, in bunatatea Lui, mi-a permis intrarea in aceasta lume. Desi schilod, El m-a slobozit si m-a mantuit de la nefiinta. Si m-a inzestrat cu un dar. Prin miscarile gurii, savarsesc aceasta arta, potrivit poruncii Domnului."
Impresionat de viata si minunata lucrare a lui Grigorie, tarul Alexandru al III-lea l-a chemat pe acesta la palatul sau, unde a fost pus sa picteze un tablou al familiei imparatesti Romanov. Drept recompensa, tarul i-a daruit lui Grigorie o pensie lunara pe viata in valoare de 25 de ruble de aur si o trasura speciala, pentru deplasare, pe care acesta o va darui insa celor din satul natal.
In anul 1885, in satul natal s-a ridicat Biserica Sfanta Treime. Pictarea acesteia, in fresca, a fost lucrata dupa planurile intocmite de Grigorie, care a si zugravit peretii interiori si cupola bisericii. Foarte mult a muncit Grigorie la fresca in care Sfanta Treime i se infatiseaza lui Avraam, la stejarul lui Mamvri, aceasta fiind o copie fidela a celei zugraviete de Andrei Rubliov. Cea mai solicitanta a fost insa cupola bisericii, pe care a zugravit-o muceniceste: stand pe spate, vopseaua ii curgea pe fata si in ochi, vederea slabindu-i semnificativ, dintii il dureau, iar muschii spatelui ajungeau adesea zdrobiti. In anul 1892, biserica satului a fost terminata de zugravit si sfintita.

In anul 1916, odata cu Primul Razboi Mondial, zugravul Grigorie a fost cuprins de o tristete profunda pentru soarta atee a Rusiei, in care icoanele sale nu vor mai avea loc. Cu putin timp mai inainte de Revolutia Bolsevica (1917), zugravul cel minunat din Utevka a trecut la cele vesnice, ca un martir care si-a inchinat viata lui Dumnezeu si zugravirii icoanelor, fiind inmormantat in curtea bisericii. Pentru viata si lucrarea lui minunata, se vorbeste astazi chiar de o canonizare a acestuia.
Desi nenumarate biserici au fost demolate, biserica din Utevka a ramas in picioare, numai turnul-clopotnita fiind demolat. In anul 1934, cand icoanele bisericii au fost adunate in cimitir, spre a fi arse, satenii le-au luat pe ascuns si le-au ascuns in casele lor.
Unele dintre icoanele sale au trecut granitele, ajungand in diverse colturi ale lumii. Intr-o localitate din Kazahstan a fost gasita icoana cu Sfintii Chiril si Metodiu, iar in Moscova, icoana cu Sfantul Leon, Papa al Romei. In anul 1985, pe spatele unei icoane din Bosnia, a fost gasita urmatoarea inscriptie: "Aceasta icoana a fost zugravita in intregime cu dintii, de catre taranul fara maini si picioare, Grigorie Juravlev, din satul Utevka, regiunea Samara."
Teodor Danalache


Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

O poveste adevarata

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "/Alo Centrala/" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. /Alo Centrala /putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "/Alo, Centrala!/", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "/Centrala/". - "/Mi-am ranit degetul.../" - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta. - "/Mamica ta nu este acasa?/"- urma intrebarea. - "/Nu este nimeni acasa in afara de mine.../"- am bolborosit. - "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.. - "/Nu /" - i-am raspuns. "/M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau.../" - "/Poti sa deschizi racitorul?"/ - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot. - "/Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel /" - spuse vocea. Dupa aceea am inceput sa chem "/Alo Centrala/" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "/Alo Centrala/" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "/De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? /" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "/Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta/". Alta data la telefon, "/Alo, Centrala!/" "/Centrala./" - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "/Cum se scrie cuvantul fix?/ " - am intrebat-o. Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "/Alo Centrala /" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, /Alo,Centrala/, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine. Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi *continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am* spus: "/Alo Centrala!/" Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "/Centrala/" Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "/Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? /" ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "/Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum/" Am ras, "/Deci tu esti, intr-adevar/" - i-am spus. "/Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea./" "/Iar eu ma-ntreb,/" - zise ea, "/daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi.../" I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "/Cu placere,/" - mi-a spus ea. "/Intreaba de Sally/" M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally. "/Santeti un prieten?/" - m-a intrebat. "/Da, un foarte vechi prieten... Wayne .../" "/Imi pare rau sa-ti spun asta,/" - mi-a spus ea. "/Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma./" Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "/Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?/" "/Da./" - i-am raspuns. "/Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc/" Mesajul ei era, /"Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer/" I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally... Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o astazi?

Primita prin email

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

In cautarea fericirii

Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat, dar fericirea e aici, aproape.- Quintus Horatius Flaccus. Oare de cate ori ni s-a intamplat sa nu ne dam seama de lucrul asta? Mie personal de prea multe ori. Desi ne dorim si cautam intr-una fericirea care sa innobileze viata mult prea trecatoare. Si uite asa pornim la drum, nu inainte de a ne pune in rucsac un pic de curaj, credinta, dorinta si rabdare, pentru ca de cele mai multe ori drumul este lung si anevoios.


Pas cu pas, scriem paginile propriului destin. Pas cu pas in cautarea noastra ni se vor alatura persoane care vor face parte din intregul nostru. Incet si cu putina teama ne alegem coordonatele drumului si pornim. Si cate intalneste omul in drumul lui nu-i va ajunge o viata sa povesteasca si sa traiasca. Fiecare individ isi traieste calatoria in mod unic pentru ca niciodata doua drumuri nu vor semana.

Asa si cu aceasta particica ce ne revine si la care avem cu totii dreptul. Fericirea se dobandeste, se lupta pentru ea. Nu-ti pica din cer. O vrei, atunci dovedeste. Nu te opri la primul fir de nisip care-ti intra in ochi, sau la primul „nu exista asa ceva". Continua iar si iar pana cand reusesti sa simti prima pulsatie adevarata a inimii care va fi apoi din ce in mai intensa. Absolut nimic nu este intamplator pe lumea asta, nici ce primim si nici ce dam inapoi.

Si da, viata asta nu-i toata roz si cu puf mult pe ea, ci este exact asa cum vrem noi sa ne-o traim. Si poate ca in locul intrebarilor filosofice, ar trebui sa reflectammai mult asupra simplului fapt ca existam. Ca toata alergatura asta este inutila si nu face altceva decat sa ne oboseasca si mai tare simturile, fara de care din punctul meu de vedere nu am fi in stare de nimic. Toate astea ne sunt date cu un scop si anume sa le folosim pentru binele nostru, pentru maturizarea ca fiinte constiente si frumoase ce suntem.

Ce putem sa facem cu adevarat este sa ne hotaram asupra a ceea ce vrem, sa alegem, sa acceptam si sa multumim, atat. Fericirea faptului ca suntem se va materializa in timp cu intelepciune sufleteasca. Oricat de greu ar parea drumul catre adevarul si frumosul din noi, el trebuie parcurs.

Si de-ar fi sa ne impiedicam, vom gasi resurse sa ne ridicam, sa ne scuturam de praful neputintei si sa pornim din nou la drum. Ai timpul tau, nu te grabi....fericirea trebuie sa vina si nu-i putina.

Aimee

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Din lacrimi se nasc perlele

O scoica spunea vecinei sale: Simt intr-adevar o mare durere in mine. Este ceva greu si rotund si sunt extenuata.
Cealalta scoica raspunde cu o placere aroganta: Fie laudate cerul si marea, eu nu simt nicio durere. Ma simt bine si sunt sanatoasa atat pe dinafara cat si pe dinautru. Trecea in acel moment un crab si le auzi pe cele doua scoici si spuse celei care se simtea bine si era sanatoasa:

Da, tu te simti bine si esti sanatoasa, dar durerea pe care o poarta vecina ta in ea este o perla de-o frumusete extraordinara.>

Este darul cel mai mare atunci cand i se strecoara in interior un firicel de nisip, un graunte infim care o raneste, o face sa planga, sa strige, sa dispere. Zi dupa zi, transforma durerea ei intr-o perla: este lucrarea cea mai frumoasa a naturii.

Cand ai o durere in sufletul tau, un fir de nisip adus de vanturile vietii care iti provoaca in interior o suferinta, nu uita de pilda celor doua scoici: urmareste perla care va iesi din tine si sufletul tau ca urmare a acestei dureri, urmareste-ti cresterea. Numai prin incercari devenim valorosi cu adevarat.” Bruno Ferrero

Prin aceste randuri mi-am adus aminte de acele moment de tristete psihica si fizica, atunci cand nu reuseam sa ma adun de jos. Cum plangeam fara oprire de parca intreaga lume urma sa se evapore. Inima imi era atat de incorsetata incat atunci cand ii simteam bataile ramaneam fara aer.

Sunt momente in viata cand simplul “exist” nu-ti mai este de ajuns. Ne pierdem atat de mult in amagiri si dureri de tot felul, ca nu mai vedem acceptarea. Ne lasam culcati la pamant exact ca spicele de grau batute de vant. Induram iar si iar, ne framantam, ne intrebam vesnicul: De ce eu?

Schimbarile ce se produc in interiorul fiecarui om cred ca au ca scop acceptarea si cred ca trebuie sa fim constienti de faptul ca asa cum fericirea face parte din viata, asa se intampla si cu tristetea, iar una fara alta nu pot exista. Fiecare isi are rostul ei, ca ambele pana la urma creeaza un echilibru. Fiecare experienta traita isi are o cauza, un efect si un raspuns.

Cred ca daca incepem sa fim constienti de faptul ca “durerea trebuie stapanita fiindca indurereaza şi pe altii, bucuria prea mare trebuie si ea stapanita, fiindca poate fi rau inteleasa” (Marin Preda), atunci putem ajunge la linistea sufleteasca pe care cu totii ne-o dorim.

Incercarile ce ne sunt date au ca scop final, maturizarea noastra emotionala. Si cu cat aceste incercari sunt mai intense cu atat noi vom fi mai aproape de adevarul Divin. Depinde de noi spre ce inclinam talerele balantei si tot de noi depinde daca vrem si aceeptam ce ni se da. Daca avem destul curaj si intelepciune de a vedea mesajul real din fiecare sentiment, proba, traire etc. Felul in care alegem sa depasim momentele de apasare sufleteasca cred ca sunt printre putinele clipe de sinceritate pe care ni le permitem.

Articol scris de A.M, utilizator Aimee.ro

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Umanitatea si evolutia in conceptia lui Bruce Lipton

Un documentar revolutionar, in care Bruce Lipton, un cercetator de renume in Biologia celulara, ne furnizeaza "veriga lipsa dintre modul in care era inteleasa biomedicina in trecut si bazele vindecarii energetice din viitor. Perspectivele sale complexe sunt exprimate intr-o forma usor de inteles, cu un stil care se potriveste omului de stiinta si publicului larg, in aceeasi masura. Implicatiile perspectivelor subliniate au potentialul de a schimba lumea, asa cum o cunoastem noi. Concluziile lui Bruce Lipton - si modul concis in care le exprima - sunt dovada genialitatii sale absolute."
- Gerard W. Clum, D.C.
Presedinte, Colegiul de chiropractica Life, West



Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Permacultura in Austria

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Permacultura

V-ati gandit vreodata ca agricultura poate fi o activitate placuta, care sa nu implice nesfarsite activitati obositoare, precum sapatul, indepartarea buruienilor, fertilizare etc? Ei bine, filmuletul urmator poate fi raspunsul.


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Cele 7 „porunci" ale lui Ovidiu Bojor

Ovidiu Bojor spune că starea de bine depinde de forul interior al fiecărei persoane

Doctorul în farmacie Ovidiu Bojor ne învaţă cum să trăim mai mult şi mai bine prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare şi prin folosirea remediilor naturale.

La venerabila vârstă de 87 de ani, Ovidiu Bojor are o viaţă activă zi de zi. În fiecare dimineaţă, merge la sediul „Patronatului Planta Romanica" în calitate de preşedinte şi lucrează la diferite proiecte. Se mândreşte cu faptul că, recent, a scos pe piaţă zece ceaiuri medicinale pentru diferite afecţiuni.

Discuţia s-a axat pe cât de important este să ai un echilibru în tot ceea ce faci. De altfel, plecând de la această idee, Ovidiu Bojor a început să aplice, în urmă cu peste 30 de ani, regula celor trei de opt: opt ore de muncă, opt ore de odihnă activă şi opt ore de somn.

„Weekend Adevărul": Aveţi o viaţă activă şi transmiteţi multă energie pozitivă. Care este secretul dumneavoastră?

Ovidiu Bojor: Integrarea în natură şi respectarea legilor naturii. Cu alte cuvinte, cu cât vom fi mai aproape de natură, cu atât vom trăi mai mult şi mai bine. Asta înseamnă că trebuie să ne potrivim ceasul biologic în funcţie de cele patru anotimpuri. Primăvara şi vara reprezintă anotimpuri de dezvoltare maximă, iar toamna şi iarna sunt ideale pentru odihnă, pentru recuperare şi reflecţie.

Secretul constă în cumpătare. Poate o să vă mire, dar eu am devenit adeptul stilului de viaţă sănătos abia după vârsta de 50 de ani. Mai exact, am adoptat regula celor „trei de opt", ideal pentru a trăi cât mai mult şi mai bine.

Această regulă constă în respectarea celor opt ore de activitate, opt ore de odihnă activă (lectură, muzică, plimbări şi cât mai puţin stat în faţa televizorului sau a calculatorului) şi opt ore de somn. Chiar dacă uneori muncesc mai mult de opt ore, niciodată nu renunţ la cele opt ore de somn. Dar cel mai important lucru este să nu faci din excepţie o regulă de viaţă.

În ceea ce priveşte alimentaţia, se spune că suntem ceea ce mâncăm şi cum mâncăm. Metaforic vorbind, unii oameni mănâncă cu polonicul, iar alţii cu lingura. Repede şi pe fugă. Eu, în schimb, mănânc cu „linguriţa", adică mestec fiecare îmbucătură de cel puţin 20 de ori. Şi ştiţi de ce? Pentru că digestia începe în cavitatea bucală, sub acţiunea enzimelor şi, prin urmare, stomacul nu mai trebuie să muncească până la epuizare. Aşa se explică faptul că am o stare de sănătate bună la 87 de ani.  Nu am probleme de tranzit intestinal şi, în plus, îmi sunt protejaţi ficatul şi rinichii. Nu mai vorbesc de influenţa asupra psihicului. În plus, mănânc puţin şi des. Recomand cinci mese uşoare pe zi, în jurul orelor 9, 12, 16, 18, 21.

În prezent, oamenii fac tot ce le stă în putinţă pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Dumneavoastră aţi declarat la un moment dat că nu concepeţi noţiunea de bătrâneţe. De ce?

La prima vedere, obiectivul de a te menţine veşnic tânăr pare ceva imposibil de atins. Însă el poate deveni realitate! Cu o condiţie însă: să avem convingerea că din momentul în care a început să existe, spiritul nostru va dăinui pentru totdeauna. Aşa cum există legea perenităţii materiei, de ce să nu existe şi veşnicia sufletului? Iar în ceea ce priveşte transformările fizice, se ştie că procesul de îmbătrânire devine vizibil după vârsta de 40 de ani. Şi este lent şi permanent. Cu alte cuvinte, după această vârstă, capacitatea funcţională a organismului scade cu 1% în fiecare an.În ciuda acestui fapt, în ultima jumătate de secol, în România, speranţa de viaţă a crescut cu 15-20 de ani. Iar asta se datorează stilului de viaţă şi îndeosebi alimentaţiei.

Fenomenul îmbătrânirii poate fi încetinit prin alimentarea organismului cu acizi nucleici, respectiv cu ADN (acid dezoxiribonucleic) şi cu ARN (acid ribonucleic). Aceşti acizi au capacitatea de a reînnoi celulele apărute pe măsură ce înaintăm în vârstă. Să vă explic.

Studiile au arătat că celulele mor şi renasc la intervale cuprinse între unu şi doi ani. Cu alte cuvinte, înainte de moarte, celulele se reproduc, dar nu mai beneficiază de aceleaşi proprietăţi şi capacităţi specifice adolescenţei şi tinereţii. Iar acizii nucleici au capacitatea de a le „întineri". Ei se găsesc în grâu, în alege marine, în fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, spanac, mazăre, andive), în produse lactate şi în ouă. Aşadar, este vorba de un regim lacto-vegetarian, pe care l-am numit şi „regim de viaţă lungă". Acest tip de dietă cu caracter profilactic ar trebui adoptată de toţi cei care au trecut pragul de 40 de ani.

În opinia dumneavoastră, ce obiceiuri ne scurtează viaţa?

Există şapte elemente care îşi pun amprenta negativ asupra calităţii vieţii.

Pe primul loc, se află invidia. Trăim vremuri în care invidia a atins proporţii colosale, în sensul că roade dacă cei de lângă noi au mai mult sau sunt mai buni în ceea ce fac. Însă trebuie să se ştie că atunci când te bucuri de binele celui de lângă tine, acest bine se întoarce la tine.

Pe locul doi se situează lupta neloială pentru existenţă. Darwin a descris legea selecţiei naturale, dar nu  a prevăzut-o şi pe cea a selecţiei artificiale. Astăzi, indivizii cu înzestrare intelectuală şi morală modestă îi răpun pe cei dotaţi superior sub raport intelectual şi etic. Iar rezultatul selecţiei artificiale constă în faptul că cei răi se înmulţesc.

Pe locul trei se situează goana după bani, ce reprezintă şi un punct integrat al selecţiei artificiale. Însă această fugă după acumularea de bunuri materiale are un preţ: uzura fizică şi psihică. Pe locul patru, se situează schimbarea bruscă a modului de viaţă (muncim prea mult, suntem sedentari şi ne odihnim foarte puţin).

Pe locul cinci se află suprapoluarea (ne intoxicăm voit cu tutun, alcool, cafea, alimente produse prin mijloace chimice şi manipulate genetic), iar pe locul şase se află îndepărtarea de natură.

Locul şapte şi ultimul este ocupat de greşelile pe care le facem sub aspect moral şi religios. Să vă explic. Carnea animalelor pe care le ucidem şi le consumăm ascunde „moartea", deoarece proteinele şi grăsimile favorizează nenumărate boli. În plus, s-a constatat că animalele carnivore sunt mult mai agresive decât ierbivorele, după cum şi oamenii care consumă carne sunt mai violenţi decât cei care au o alimentaţie compusă din fructe, legume, cereale, seminţe, ouă şi produse lactate. Dacă totuşi nu se poate renunţa la carne, măcar să se prefere carnea slabă de pui şi de curcan (fără pieliţă) şi peştele.

De vorbă cu fitoterapeutul Ovidiu Bojor, în cabinetul său

„Imaginaţi-vă viaţa ca o oglindă în care vă reflectaţi"

Debordaţi de optimism. Cum reuşiţi?

Depinde de noi să ne cultivăm optimismul şi încrederea în cei din jur. Imagina-ţi-vă viaţa ca o oglindă în care vă reflectaţi: dacă zâmbim, zâmbetul se întoarce asupra noastră, dacă ne schimonosim, grimasa se întoarce tot asupra noastră. Cu alte cuvinte: dacă avem gânduri pozitive şi facem bine, la fel va fi şi viaţa noastră şi a celor din jur.

Rata depresiilor a crescut mult în ultimii ani. De ce ne este tot mai greu să ne bucurăm de lucrurile din jur?

Starea de bine depinde de forul interior al fiecărei persoane. Vestea bună este că acest for interior se poate autoeduca şi schimba, dacă există bunăvoinţă. Iar schimbarea forului interior este un lucru mare. Echilibrul interior înseamnă  stabilirea unei armonii între creier, sentiment şi reproducere şi alimentaţie. Acest echilibru se asociază cu dragostea celor din jur.

Obezitatea a atins cote alarmante. Dumneavoastră vă menţineţi suplu. Ce dietă aveţi?

De 60 de ani am cam aceeaşi greutate: între 54 şi 56 kg (n.r. - la înălţimea de
1,68 m). Trebuie să ştiti că profilaxia începe din primii ani de viaţă. Mulţi părinţi îşi îndoapă copiii cu mâncare şi cu dulciuri, însă ei nu ştiu că în primii doi ani ani de viaţă se formează ţesutul adipos. E drept că, în perioada adolescenţei, copilul respectiv poate să aibă o greutate normală, însă după 18 ani va începe să acumuleze kilograme din cauza fondului predispozant. Aşa se explică de ce unele persoane sunt supraponderale sau chiar obeze la vârsta adultă. Iar lupta cu kilogramele este anevoioasă.

Dumneavoastră aţi fost farmacist. Totuşi, la un anumit moment, aţi început să studiaţi plantele? De ce? Putem avea încredere în puterea lor de vindecare?

Tatăl meu a fost profesor de ştiinţe naturale, şi când eram mic, urcam împreună pe munte. Cunoşteam denumirea latină a tuturor plantelor. Am urmat cursurile Institutului de Medicină şi Farmacie. Erau doar 50 de locuri. Însă am fost farmacist numai opt luni. Ulterior s-a ivit ocazia de a face cercetare în botanică. Circa 37 de ani am lucrat la Naţiunile Unite ca expert în valorificarea resurselor naturale din ţările asiatice.

Din păcate, 40% din produsele industriei româneşti de prelucrare a plantelor sunt de proastă calitate, deoarece nu sunt atent controlate, mai ales că mediul este tot mai poluat. De aceea, trebuie să avem mare grijă atunci când cumpărăm un produs natural. Se recomandă ceaiul vărsat, deoarece cel la pliculeţ nu mai are proprietăţi terapeutice. Şi asta din trei motive: 1. calitatea pulberii este greu de controlat; 2. dacă o plantă are un grad mare de mărunţire, pe fondul oxidării, îşi pierde valabilitatea (de la un an la două luni); 3. pliculeţul este confecţionat din material plastic oxidabil.

Trăim vremuri stresante, iar stresul accelerează procesul de îmbătrânire. Ce leac natural cunoaşteţi pentru combaterea stresului?

Vă recomand un amestec de plante care este un excelent remediu de combatere a stresului. Combinaţi, în părţi egale (de exemplu, câte zece grame), flori şi frunze de păducel, flori de tei, flori de levănţică şi talpa-gâştei. După aceea, faceţi o infuzie dintr-o lingură rasă de amestec de plante şi din 250 ml de apă clocotită. Beţi o cană de ceai înainte de culcare. Rezultatele nu vor întârzia să apară. De curând am scos pe piaţă un remediu natural (capsule) care acţionează în sensul eliminării „stresului informaţional".

Cele 7 „porunci" ale lui Ovidiu Bojor

1 Nu fi invidios! Un filosof antic spunea că invidia roade pe invidios precum rugina roade fierul. Maxima aceasta spune tot despre efectul acestui sentiment.

2 Nu lupta neloial pentru existenţă! În prezent, indivizii mai puţin înzestraţi intelectual îi răpun pe cei dotaţi superior sub aspect intelectual.

3 Nu fugi după bani! În caz contrar, vei ajunge să ai un stil de viaţă alert care antrenează după sine o alimentaţie improvizată şi vei face exces de stimulente şi de excitante.

4 Nu-ţi schimba brusc modul de viaţă! Se pot produce dereglări cu repercursiuni majore asupra organismului.

5 Nu te otrăvi! Nu fuma, nu consuma alcool şi evită alimentele produse prin mijloace chimice. 

6 Nu te îndepărta de natură! Nesocotirea conceptelor de bază ale celor zece porunci înseamnă îndepărtarea creaţie de Creator.

7 Nu greşi sub aspect etic şi religios! Aceste greşeli se răsfrâng asupra noastră şi ne scurtează viaţa.

Remediu antiastenie

Astenia de primăvară se manifestă prin stări de oboseală fizică şi psihică  sau, mai grav, prin depresie. Pentru a preveni astfel de stări trebuie să ne întărim sistemul imunitar. Iar cel mai bun remediu este tinctura de echinacea. Se recomandă cure de şapte zile, câte 25-30 de picături de două ori pe zi, cu pauză de şapte zile. În plus, consumaţi fructe şi legume care conţin vitamina C, un puternic antioxidant, şi luaţi suplimente cu Omega 3 şi cu Omega 6.

"Procesul de îmbătrânire devine vizibil după vârsta de 40 de ani. Şi este lent şi permanent. Cu alte cuvinte, după această vârstă, capacitatea funcţională a organismului scade cu 1% în fiecare an."

"Mulţi părinţi îşi îndoapă copiii cu mâncare şi cu dulciuri, însă ei nu ştiu că în primii doi ani ani de viaţă se formează ţesutul adipos."

CV

- Numele: Ovidiu Bojor

- Data şi locul naşterii: 1 noiembrie 1924, Reghin
- Starea civilă: Este căsătorit de 52 de ani, are doi copii
- Studiile şi cariera: l Institutul de Medicină şi Farmacie
- Preşedinte Patronatul Planta Romanica
- Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale
- Doctor în Ştiinţe Naturale
- Oferă consultaţii gratuite în fiecare joi, între orele 11.00şi 14.00. - Pentru programări, sunaţi la numărul de telefon 021.315.47.83.
- Locuieşte în: Bucureşti

Sursa: adevarul.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Mancarea conteaza

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

CINE MOARE?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Pablo Neruda

Primit prin email 

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Jill Bolte Taylor: cercetari asupra emisferelor cerebrale

Jill Bolte Yaylor a beneficiat de o sansa de cercetare pe care putini cercetatori ai creierului si-ar dori-o: a avut un puternic accident vascular cerebral si a observat cum functiile creierului sau – miscare, vorbire, constiinta sinelui – s-au oprit una cate una. O poveste extraordinara.


Transcript:
M-am orientat spre studiul creierului deoarece am un frate care a fost diagnosticat cu o boala mintala: schizofrenie. Intai ca sora si apoi ca om de stiinta, am vrut sa inteleg de ceeste posibil ca eu sa pot sa-mi urmez visele, sa le conectez la realitate si sa le fac sa se indeplineasca. Ce e in neregula cu creierul fratelui meu si cu schizofrenia astfel ca el nu poate sa-si lege visele de o realitate comuna pe care o impartasim cu totii, si se transforma in schimb in halucinatii?
Asa ca mi-am dedicat cariera cercetarii bolilor mintale grave. Si m-am mutat din statul meu de origine, care e Indiana, la Boston, unde am ajuns sa lucrez in laboratorul doctorului Francine Benes, la Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Si in laborator, ne puneam urmatoarea intrebare: Care sunt diferentele biologice dintre creierele unor persoane care ar fi diagnosticate ca avand un control normal al creierului in comparatie cu creierele unor persoane diagnosticate cu schizofrenie, tulburare schizoafectiva sau tulburare bipolara?
Asa ca ceea ce faceam de fapt era o harta a microcircuitelor creierului: care celule comunica cu care celule, prin intermediul caror substante chimice, si apoi in ce cantitati sunt acele substante? Asadar, viata mea era plina de semnificatie, deoarece desfasuram acest tip de cercetare in timpul programului de zi. Dar, serile si in weekend-uri, calatoream ca purtator de cuvant pentru ANBM, Alianta Nationala pentru Boli Mintale.Dar in dimineata zilei de 10 decembrie 1996, m-am trezit decoperind ca am si eu propria mea dereglare a creierului. Un vas de sange se sparsese in emisfera stanga a creierului. Si pe parcursul a patru ore, am putut observa cum creierul meu isi pierde capacitatea de a procesa informatiile. In dimineata in care am avut hemoragia, nu am putut umbla, vorbi, citi, scrie sau aminti detalii despre viata mea. Am devenit un copil in corpul unei femei.
Daca ati vazut vreodata creierul unui om e evident ca cele doua emisfere sunt in intregime separate una de cealalta. Si v-am adus un creier uman adevarat. Asadar acesta este un creier uman veritabil.
Aceasta este partea frontala a creierului, partea din spate cu maduva spinarii atarnand si acesta este modul in care ar fi pozitionat in interiorul capului meu. Si daca va uitati la creier, este evident ca cele doua cortexuri cerebrale sunt absolut delimitate unul de celalalt. Pentru aceia dintre voi care inteleg computerele, emisfera noastra dreapta functioneaza ca un procesor paralel in timp ce emisfera stanga are o functionalitate similara unuia in serie. Cele doua emisfere comunica intre ele prin corpul calos, care este alcatuit din aproximativ 300 de milioane de axoni. Dar in afara de aceasta, cele doua emisfere sunt complet separate. Deoarece ele proceseaza informatiile in moduri diferitefiecare dintre emisferele noastre se gandeste la lucruri diferite, le pasa de lucruri diferite, si, indraznesc sa afirm ca au personalitati foarte diferite.
Scuzati-ma. Multumesc. Mi-a facut placere. (Asistentul: Si mie.)
Emisfera noastra dreapta este dedicata momentului prezent. Totul este „aici si acum”.Emisfera noastra dreapta gandeste in imagini si are un mod de a invata kinestezic prin miscarea corpurilor noastre. Informatia, in forma de energie, izvoraste simultan prin toate sistemele noastre senzoriale si apoi explodeaza in acest imens colaj despre cum arata momentul prezent despre cum miroase prezentul si ce gust are, cum il simtim si cum suna. Sunt o fiinta de energie conectata la energia care ma inconjoara prin constiinta emisferei mele drepte. Suntem fiinte de energie, conectati unul la celalalt prin constiinta emisferelor noastre drepte, formand o singura familie: umanitatea. Si aici, acum, suntem frati si surori pe aceasta planeta aflandu-ne aici pentru a face lumea un loc mai bun. Si in acest moment suntem perfecti, suntem completi si frumosi.
In schimb emisfera mea stanga – emisfera noastra stanga – este un loc cu totul diferit.Emisfera noastra stanga gandeste liniar si metodic. Emisfera noastra stanga se axeaza pe trecut si pe viitor. Emisfera noastra stanga este conceputa de asa natura incat sa preiaacel imens colaj care constituie momentul prezent si sa aleaga detalii, alte detalii si mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le asaza pe categorii si organizeaza toate aceste informatii, le asociaza cu tot ceea ce am invatat in trecut si proiecteaza in viitor toate posibilitatile. Si emisfera noastra stanga gandeste in termeni lingvistici. Este acel taifas neintrerupt care ma conecteaza pe mine si lumea mea interioara cu cea exterioara. Este acea voce micuta care imi spune „Hei, sa-ti aduci aminte sa cumperi banane cand te intorci acasa. Am nevoie de ele maine dimineata.”
Este acea inteligenta calculata care-mi aminteste cand trebuie sa-mi spal rufele. Dar probabil cel mai important aspect este ca e acea voce marunta care-mi spune „Eu sunt. Eu sunt.” Si imediat ce emisfera mea stanga imi spune „Eu sunt” ma izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu si desprins de voi. Si aceasta a fost portiunea din creier pe care am pierdut-o in dimineata in care am avut accidentul cerebral.
In dimineata accidentului, m-am trezit cu o durere puternica dinapoia ochiului stang. Si era acel gen de durere - o durere intepatoare – pe care o simti atunci cand musti dintr-o inghetata. Si ma apuca - si apoi ma lasa. Si iarasi ma apuca - si din nou ma lasa. Si era ceva foarte neobisnuit pentru mine sa simt orice fel de durere, asa ca m-am gandit: foarte bine, o sa-mi incep programul obisnuit.
Asadar m-am ridicat din pat si am sarit pe aparatul de exercitii cardio care este un aparat complet de exercitii pentru intreg corpul. Si exersand la aceasta masinarie, realizez ca mainile mele arata ca niste ghiare primitive inclestate de bara aparatului. Si m-am gandit „Asta-i foarte ciudat.” Si am privit in jos spre corpul meu si m-am gandit ”Uau, sunt o chestie care arata bizar.” Si era de parca constiinta mea alunecase din starea normala de percepere a realitatii, in care sunt persoana de pe aparat care traieste experienta, intr-un spatiu ezoteric in care ma privesc pe mine avand aceasta experienta.
Si totul era foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu facea altceva decat sa se inrautateasca. Asa ca am coborat de pe aparat si pasesc pe podeaua camerei de zi, siconstientizez ca totul in interiorul corpului meu s-a incetinit. Si fiecare pas este foarte rigid si foarte calculat. Ritmul meu nu este deloc fluid si exista o constrangere in spatiul perceptiilor, asa ca sunt concentrata doar pe sistemele interne. Si stau in baie, pregatita sa intru la dus si chiar aud dialogul din interiorul trupului meu. Aud o voce subtirespunand „Bun, voi, muschii, trebuie sa va contractati. Voi, muschilor, relaxati-va”
Si apoi imi pierd echilibrul si ma sprijin de perete. Si privind in jos la mana mea imi dau seama ca nu mai sunt in stare sa stabilesc cu precizie care sunt limitele corpului meu.Nu mai pot preciza de unde incep si unde ma termin, deoarece atomii si moleculele mainii mele s-au intrepatruns cu atomii si moleculele peretelui. Si tot ce mai puteam percepe era aceasta energie – energie.
Si m-am intrebat „Ce-i in neregula cu mine? Ce se intampla?” Si in acea clipa, trancaneala din creier - taifasul din emisfera stanga a creierului meu – s-a oprit cu totul.De parca cineva ar fi luat o telecomanda si ar fi apasat butonul ‘mut’. Liniste absoluta. Si in prima faza am fost socata, gasindu-ma in interiorul unei minti tacute. Dar am fost imediatfermecata de grandoarea energiei care ma inconjura. Si deoarece nu mai puteam identifica frontierele corpului meu, m-am simtit imensa si in expansiune. M-am simtit unita cu toata energia aceea si era frumos acolo.
Apoi dintr-o data emisfera mea stanga revine pe fir si imi spune „Hei! Avem o problema!Avem o problema! Trebuie sa primim ajutor.” Si eu „Aah! Am o problema. Am o problema.” Si e ceva de genul „Bun. OK. Am o problema.”
Dar imediat sunt trasa inapoi in exterior in constientizare – si cu drag ma refer la acest spatiu ca la ?ara Tra La La. Dar era frumos acolo. Imaginati-va cum ar fi sa va deconectati cu totul de la vorbaraia propriului creier, cea care va conecteaza cu lumea exterioara.
Asa ca iata-ma in acest spatiu iar slujba mea – si orice stres in legatura cu ea – nu mai exista. M-am simtit usoara. Imaginati-va: toate legaturile cu lumea exterioara si oricefactori de stres legati de ea – nu mai existau. Am simtit o senzatie de pace interioara.Imaginati-va cum ar fi sa pierdeti 37 de ani de bagaj emotional! (Rasete) O! Am simtit euforie. Euforia. Era minunat.
Si apoi, din nou, emisfera stanga intra pe fir si zice „Hei! Trebuie sa te concentrezi. Trebuie sa cerem ajutor.” Si eu ma gandesc „Trebuie sa cer ajutor. Trebuie sa ma concentrez.”Asa ca ies de la dus si in mod mecanic ma imbrac si umblu prin apartament, gandindu-ma „Trebuie sa ajung la serviciu. Trebuie sa ajung la serviciu Pot sa conduc? Pot sa conduc?
Si in acel moment bratul drept mi-a paralizat de tot. Atunci am inteles „O, doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!”
Si urmatorul lucru pe care mi-l spune creierul e „Uau! Asta e foarte tare.” (Rasete) „Asta-i foarte tare! Cati cercetatori ai creierului au ocazia sa-si studieze creierul din interior spre exterior?” (Rasete)
Si apoi imi trece prin minte: „Dar eu sunt o femeie foarte ocupata!” (Rasete) „N-am timp acum pentru un atac cerebral!”
Asa ca imi zic „Bun, nu pot sa opresc desfasurarea accidentului cerebral asa c-o sa-i aloc o saptamana sau doua si apoi ma intorc la programul meu normal. Trebuie sa sun dupa ajutor. Trebuie sa sun la serviciu.” Nu-mi puteam aminti numarul de la serviciu. dar mi-am adus aminte ca in birou aveam o carte de vizita cu numarul meu pe ea. Asa ca m-am dus in birou si am scos un teanc de carti de vizita gros de 8 centimetri. Si ma uit la cartea de vizita de deasupra si desi pot sa vad clar cu ochii mintii cum arata cartea mea de vizitanu pot sa spun daca e aceea sau nu pentru ca tot ceea ce vedeam erau pixeli. Si pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului si cu pixelii simbolurilor, si chiar nu puteam sa fac diferenta. Si apoi am asteptat pana ce a venit ceea ce numesc un val de luciditate.Iar in acel moment, am fost capabila sa ma lipesc la loc de realitatea normala si sa spunnu-i asta cartea de vizita… nu-i asta… nu-i asta. Si mi-a luat 45 de minute ca sa parcurg 2 centimetri in interiorul teancului de carti de vizita. In acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia devine din ce in ce mai mare in emisfera mea stanga. Nu inteleg numerele. Nu inteleg telefonul dar e singurul plan pe care il am. Asa ca iau telefonul si-l pun aici. Iau cartea de vizita si o pun aici si incerc sa potrivesc forma imbarligaturii de pe cartea de vizita cu forma imbarligaturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec inapoi in ?ara Tra La La si cand ma intorc nu mai tin minte daca formasem deja acele cifre. Asa ca a trebuit sa-mi controlez bratul paralizat ca pe un bustean si sa acopar cifrele pe masura ce le apasam astfel ca atunci cand ma intorceam la realitatea normala sa pot sa spun „Da, am format deja aceasta cifra.”
Pana la urma am reusit sa formez intreg numarul si ascult la telefon si colegul meu ridica receptorul si imi spune „Ham ham ham ham.” (Rasete) Si ma gandesc ”O, doamne, asta parca-i un Golden Retriever!”
Asa ca ii zic – foarte clar la mine in cap, ii zic: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!” Si ce iese pe gura este „Ham ham ham ham.” Ma gandesc „O, doamne, parca-s un Golden Retriever!”Asa ca nu puteam sti – nu aveam de unde sti ca nu puteam vorbi sau intelege un limbaj pana ce am incercat. Insa el intelege ca am nevoie de ajutor si imi trimite ajutor.
Si putin mai tarziu, sunt plimbata intr-o ambulanta de la un spital prin tot Bostonul pana la General Hospital Si m-am strans in pozitie fetala intr-un mic glob. Si ca un balon din care iese ultima gura de aer, intocmai ca dintr-un balon am simtit cum se ridica energia din mine – am simtit ca spiritul meu se preda.
Si in acel moment am stiu ca nu mai sunt eu coregrafa vietii mele. Si fie doctorii imi salveaza trupul si imi acorda o a doua sansa la viata, fie acesta era poate momentul trecerii mele.
Cand m-am trezit ceva mai tarziu in aceeasi dupa-masa, am fost mirata sa descopar ca inca sunt in viata. Cand am simtit spiritul predandu-se mi-am luat ramas-bun de la viata.Si acum mintea mea era suspendata intre doua planuri ale realitatii foarte diferite. Stimulii care soseau prin sistemele mele senzoriale ii simteam ca pe o durere pura.Lumina imi ardea creierul ca un foc iar sunetele erau atat de puternice si haotice incat nu puteam sa separ o voce de zgomotul de fundal, si nu-mi doream altceva decat sa evadez. Deoarece nu-mi puteam identifica pozitia corpului in spatiu, ma simteam imensa si in expansiune ca un duh care tocmai fusese eliberat din sticla. Si spiritul meu se inalta liber, ca o balena uriasa plutind intr-o mare de euforie tacuta. Nirvana. Gasisem Nirvana. Si imi amintesc ca ma gandeam ca nu exista nici o cale prin care sa fiu in stare sa strangsinele meu imens inapoi in acest corp minuscul.
Dar am constientizat „Sunt vie! Inca sunt vie si am descoperit Nirvana. Si daca amdescoperit Nirvana si inca sunt vie, atunci oricine care este viu poate descoperi Nirvana.” Si mi-am inchipuit o lume plina cu oameni frumosi, pasnici, plini de compasiune si iubitori care stiu ca pot patrunde in acest spatiu in orice clipa. Si ca ei pot alege in mod deliberat sa paseasca in emisfera dreapta sau in cea stanga si sa gaseasca aceasta pace. Si apoiam inteles ce cadou urias ar putea fi aceasta experienta, ce atac de iluminare ar putea reprezenta in legatura cu modul in care ne traim vietile. Si asta m-a motivat sa-mi revin.
La doua saptamani si jumatate dupa hemoragie, chirurgii m-au operat si mi-au inlaturat un cheag de sange de marimea unei mingi de golf care apasa pe centrii lingvistici. Aici sunt impreuna cu mama mea care este un adevarat inger in viata mea. Mi-au trebuit opt ani ca sa-mi revin in totalitate.
Asadar cine suntem noi? Suntem forta vitala a universului, cu dexteritate manuala si doua minti cognitive. Si avem puterea de a alege, clipa de clipa, cine suntem si cum vrem sa ne pozitionam in lume. Aici si acum, pot pasi in constiinta emisferei mele drepte, unde suntem. Sunt forta vitala a universului. Sunt forta vitala a 50 de miliarde de frumoase genii moleculare care imi dau forma, impreuna cu tot ceea ce exista. Sau, pot alege sa pasesc in constiinta emisferei mele stangi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor: intelectuala, specialista in neuroanatomie. Acestea sunt „noi” din interiorul meu. Ce ati alege voi? Pe care alegeti? Si in ce moment? Cred ca cu cat petrecem mai mult timp alegand sa rulam circuitele unei paci interioare adanci oferite de emisfera dreapta, cu atat vom proiecta mai multa pace in lume si cu atat mai pasnica va deveni planeta noastra.
Si m-am gandit ca aceasta e o idee care merita raspandita.

Preluat de pe Viata in Verde Viu


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Fiinte de lumina

Bunã, sunt Frederic Delarue si sunt aici astãzi ca sã vã vorbesc despre prima mea experientã de moarte clinicã, pe care am avut-o la vârsta de 12 ani.

Era în Franta, în orasul Charterey, în care am crescut, situat între Paris si regiunea Normandiei. Eram împreunã cu familia, tata era la volan mama era lângã el, fratele meu în spatele lui tata, iar eu în spatele mamei mele. La acea vreme, centurile de sigurantã pentru scaunele din spate nu erau obligatorii. În timp ce noi traversam soseua nationalã în Charterey, am vãzut o masinã venind spre partea în care mã aflam cu o vitezã mult prea mare si bineînteles cã înainte de a avea timp sã spun ceva, si înainte sã-mi dau seama de ceva, masina a lovit usa din dreptul meu.

Atât eu cât si fratele meu am fost aruncati în aer, si spre norocul fratelui meu, care se datora si faptului cã avea corpul foarte flexibil fiind la vârsta de 5 ani, el s-a rostogolit pe o suprafatã cu iarba, pe marginea soselei. Nici mama si nici tata nu au suferit leziuni.

Din cele povestite de martori, eu am fost aruncat în aer la o înãltime foarte mare dupã care corpul meu a cãzut ca o stâncã, pe sosea. Bineînteles cã fata si corpul mi-au fost grav afectate, a fost mizerabil. Sã vã dau un exemplu: ochiul stâng mi-a iesit din orbitã. Dupã ce mi-am revenit, chirurgul mi-a spus cã s-a petrecut efectiv un miracol, cã el nu a înteles ce anume s-a petrecut... S-a petrecut un miracol din ce spunea, mai exact ”a fost ceva... ceva care a legat toate ligamentele mici...” Ochiul nu mai era vital, astfel el a putut sã remedieze problema. El a spus cã s-a petrecut un miracol într-adevãr, nu avea nici un sens; din momentul în care a iesit, practic a fost distrus.

Sunt foarte recunoscãtor, pentru cã în sufletul meu stiu cã îngerii au intervenit asupra acelor ligamente. Nu mã mai întreb cum s-a petrecut aceasta, stiu cã îngerii au realizat aceasta. Deci mã aflam acolo, pe pãmânt, pe sosea, în comã profundã. Sufletul meu a pãrãsit corpul care se afla într-o suferintã profundã si cred cã sufletul, în acest caz pãrãseste corpul.

Deci mã aflam între douã lumi, în acea comã profundã. Între lumea în care totul este iubire infinitã, libertate infinitã, nicio limitare fizicã, lipsa materiei fizice lipsa atasametelor planului fizic. Deci ai putea strãbate în zbor pereti, ai putea zbura oriunde într-o secundã. Dacã de exemplu îti imaginezi ca esti în Statele Unite ale Americii, cã trãiesti în SUA, apoi te gândesti cã "mi-as dori sã fiu acum în Hong-Kong", chiar înainte sã termini aceastã propozitie, esti deja în Hong-Kong! Totul se petrece la secundã, instantaneu. Auzul a fost foarte important în comã. Puteam sã aud orice, amplificat de o sutã de ori puteam chiar sã aud o senzatie, un senzatie interioarã de durere se transpunea sub forma unui sunet. Deci a fost de-a dreptul insuportabil pentru mine pentru cã nu puteam sã înteleg de ce oamenii de pe pãmânt suferã atât de mult, nu puteam sã înteleg de ce nu puteau sã simtã cã eu sunt foarte de bine acum! Pentru cã nu am limitãri, cã sunt în luminã, asa cum am descris în cartea "Ochii inimii tale" pe care tocmai am scris-o. Mã simteam ca o luminã în luminã, acesta este adevãrul simplu si minunat! A venit ambulanta, si, a propos, am fãcut un film despre oamenii aflati în comã pentru cã eu cred cã existã o mare neîntelegere legatã de cum ar trebui sã ne comportãm fatã de oamenii aflati în comã. Astfel existã si o înregistrare video pe care o puteti gãsi. Ambulanta a sosit, iar asistenta era "una cu Dumnezeu" . Dupã ce l-a rugat pe tata sã plece, mi-a spus, "esti bine acum", si apoi "bum", am intrat în acel tunel întunecos imens.

Corpul meu era, stiti, eu pluteam... picioarele mele... eram cu picioarele înainte si asa, mergeam cu vitezã atât de mare si vedeam lumina de la capãtul tunelului, era atât de strãlucitoare, atât de strãlucitoare, atât de vie, atât de radiantã, luminoasã si clarã. Totusi chiar dacã era puternicã, nu era deranjantã. Este greu de descris, pentru cã aceastã luminã nu existã în aceastã lume pãmânteanã. Era coplesitor de plinã de iubire purã, te îmbrãtisa, cu atâta dragoste, cu cea mai mare dragoste pe care ai întâlnit-o vreodatã, pe care o poti întâlni vreodatã, pe care ai fi putut-o întâlni. Cam la jumãtatea cãlãtoriei din interiorul tunelului, înainte de a ajunge la luminã, au venit doi îngeri de fiecare parte: erau imensi, foarte albi, foarte înalti, ajungeau la înãltimea tunelului. Ei doar mi-au spus: "Nu-ti face griji, esti bine si asa esti mereu. Suntem aici cu tine, si te iubim." Si se simtea multã pace nici o senzatie de control, era doar senzatia de "a fi" doar aceasta minunata senzatie de abandon... În acelasi timp au venit si niste fiinte de luminã, eu le numesc fiinte de luminã, nimeni nu mi-a spus cã sunt fiinte de luminã, dar eu le numesc fiinte de luminã, pentru cã eu într-adevãr cred cã asta sunt. Ele sunt un fel de fiinte care au textura bumbacului. Unii sunt mai grosi decât altii, unii sunt mai albi decât altii, unii se deplaseazã mai repede, si ei mi-au spus, am simtit cã mi-au spus cã era un decalaj pe care-l foloseau în aceastã viatã ca pe un decalaj... Ei ne absorb emotiile negative. Bineînteles cã ei sunt pretutindeni în viata cotidianã. Fie cã noi suntem sau nu constienti, fie cã ne place sau nu, fac parte din sistemul nostru. Sunt foarte diferiti fatã de îngeri, vin doar când îi chemi, sau când apare o situatie de urgentã, aceste fiinte vin sã-ti salveze viata. Asa cum au procedat si în cazul meu.

Bineînteles, îndatã ce am pãrãsit tunelul adicã odatã ce am ajuns în final în acea luminã puternicã, m-am trezit la spital... Vreau sã spun, am fost adus la spital, ambulanta a ajuns la spital si puteam sã vãd asistenta panicându-se în incinta spitalului si spunând: "E mort, e mort, e mort, e mort", iar eu îmi spuneam, "Sunt mort?" Nu puteam sã cred asta pentru cã eu mã simteam excelent si dacã asta înseamnã sã fii mort, de-abia astept! Este minunat! Sã zbori în orice loc fãrã a avea limite, fãrã sã fii sub control, este o libertate totalã, purã libertate! pe care nu am s-o uit niciodatã. ... dupã care mi-au injectat ceva... Îmi amintesc doar am intrat din nou în corp, si era groaznic, am revenit secvential, pentru cã pe mãsurã ce intri în corp, simti gravitatia, greutatea, si bineînteles durerea si aceasta nu era deloc plãcut. Dar ceea ce am primit de la acea experienta de moarte clinica... este un dar minunat, o muzicã frumoasã... Dumnezeu si îngerii mi-au dat darul de a crea aceastã minunatã muzicã. Am cãpãtat de asemenea o nouã viziune asupra vietii. Ochii fizici percep între 5 si 15% din ceea ce existã. imaginati-vã restul, toate celelalte 85% rãmase pe care le poti percepe doar prin "Ochii inimii" tale. Cred cã dacã cu totii am face aceasta în permanentã, am trãi într-o lume mult mai bunã si mult mai iubitoare.


Preluat de pe angelinspir.ro
Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Apa

 
Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Povestea cescutei

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:
“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”
Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!”
EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.“
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

Preot Arsenie Boca

Preluat de pe Drumuri catre tine

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Omul care planta copaci

Omul Care Planta Copaci | The Man Who Planted Trees | RO from alt tu on Vimeo.

Film preluat de pe zing.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Legenda celor 8 minute

Legenda spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:
- Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important!
Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis. Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăţia a durat puţin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se întâmplă de multe ori şi cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu: Nu uita ce e cel mai important!
Şi cele mai importante sunt valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educaţia, bunul simţ, dragostea, adevărul şi demnitatea de om.  În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important.
Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esențialul: bogăția sufletului.
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine când ne aşteptăm mai puţin. Iar când poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi, şi toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: bogăția sufletului!

 

 didactic.ro

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Impamantarea

V-ati intrebat vreodata de ce simtim o placere aparte atunci cand ne plimbam in picioarele goale prin iarba udata de roua diminetii ? sau atunci cand ne plimbam desculti pe malul marii ? …ei bine se pare ca raspunsul la aceste intrebari este unul care s-ar putea sa schimbe nu numai felul in care facem aceste lucruri dar mai ales frecventa in care o facem.

Daca esti ca majoritatea oamenilor, probabil ca mai tot timpul porti incaltari cu talpi din cauciuc sau din plastic . Si probabil ca nu-ti trece prin minte ca acest simplu lucru poate fi cel mai mare rau pe care il poti face sanatatii tale.

In 1998 Clint Ober,un fost director executiv la o companie TV, pensionat, statea pe o banca intr-un parc in orasul sau natal. In timp ce se uita la turistii care treceau prin fata lui, si-a dat seama ca toti , inclusiv el purtau incaltaminte cu talpa de cauciuc sau de plastic si s-a gandit daca nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sanatatii. Intrebarea a venit in capul sau datorita experientei avute in meseria sa in care obisnuia sa izoleze cablurile, avand in minte notiunea ca toate sistemele electrice din casele si birourile noastre sunt stabilizate si protejate de pamant prin impamantare.

Ober s-a intrebat daca nu cumva acest camp energetic ar putea sa protejeze si sanatatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a banuit atunci a fost faptul ca aceasta intrebare a sa va pune in miscare ani si ani de experimente si studii iar acestea vor scoate la iveala rezultate incredibile
Desi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare scoala moderna de medicina alternativa vorbeste despre “energie. Dar ce este aceasta “energie” fundamentala despre care tot auzim?
Pielea ta, in general, este un conductor foarte bun. Poti conecta orice parte a pielii tale la pamant, dar daca vei compara diferite parti exista una care este deosebit de puternica, si care este chiar in mijlocul talpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturisti ca Rinichi 1 (K1) .

Este un punct bine-cunoscut pentru faptul ca din punct de vedere conductiv se conecteaza la toate meridianele de acupunctura si in esenta, se conecteaza la fiecare coltisor al corpului tau.
Interesant este ca impamantarea sau mai degraba lipsa acesteia, are mult de a face cu inmultirea bolilor moderne.
Cand esti conectat cu pamantul (fie ca mergi descult sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), exista un transfer de electroni liberi din pamant in corpul tau. Acesti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanti cunoscuti de om.

In urma experimentelor facute, s-a demonstrat ca cesti antioxidanti sunt responsabili pentru cateva observatii clinice foarte interesante :
• Schimbari benefice ale frecventei cardiace
• Scaderea rezistentei pielii
• Scaderea nivelului de inflamatie
Pentru a intelege mai bine stiinta din spatele a ce se intampla in timpul in care suntem conectati la pamant si de modul in care aceasta are impact asupra raspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explica ceea ce se intampla atunci cand va confruntati cu un traumatism.
Dr. Oschman este expert in domeniul medicinei energetice, cu o diploma de licenta in biofizica si un doctorat in biologie de la Universitatea din Pittsburgh.
Ca autor al unui numar mare de carti, el este recunoscut pe scara larga ca o autoritate in biofizica energiei medicale.
“Chiar si la cea mai mica contuzie, daca te ciocnesti de usa, sistemul imunitar raspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sange (neutrofile) la locul impactului …
Neutrofilele secreta specii reactive de oxigen (ROS) … numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac-Man, molecule foarte importante care au misiunea de a distruge.
In cazul in care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii in corp, acesti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Daca ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel incat sa existe spatiu pentru celulele sanatoase sa se miste pentru repararea tesuturilor.
Acesta este cunoscut ca raspunsul inflamator.

Ceea ce am descoperit si este cu adevarat profund este aceasta: am inteles acum de ce primim acest raspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roseata, caldura, pierderea abilitatii de miscare, si umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamatiei si se dovedeste ca nu este nevoie sa se intample asa.

Inflamatia, care in medicina este considerata o parte importanta a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni in tesuturile tale.
Ce se intampla este ca neutrofilele livreaza specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedand astfel, unii dintre acesti radicali liberi se pot scurge in tesutul din jur si ii poate cauza tesutului sanatos daune. Asta este de fapt ceea ce creeaza raspunsul inflamator “.
Cercetarea asupra impamantarii a descoperit acum ca, daca tii picioarele goale pe pamant dupa ce te lovesti sau te accidentezi, electronii vor migra in corpul tau si se vor raspandit prin tesuturi.
Orice radical liber care se scurge in tesutul sanatos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se intampla deoarece electronii sunt negativi, in timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel incat acestia sa anuleaza reciproc.
“Deci, intr-adevar ceea ce se intampla cu impamantarea sau conectarea la pamant este ca va protejati organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale,” spune Dr. Oschman.
“Aceste distrugeri nu au fost destinate sa aiba loc, dar au loc pentru ca ne-am deconectat de la pamant prin punerea de cauciuc si de material plastic intre picioarele noastre si pamant.

Pentru a putea adapta impamantarea la nevoile omului modern, specialistii au gasit metode de a aduce energia pamantului direct in casele oamenilor. Astfel au aparut cearceafuri electrice cu ajutorul carora oamenii sunt conectati la pamant in timp ce dorm. Presuri pentru calculator pe care poti sta cu picioarele goale in timp ce lucrezi sau papuci care au in talpa un material conector intre punctul K1 si pamant.

David Wolfe, cunoscuta autoritate in domeniul medicinei alternative si un puternic sustinator al impamantarii, a facut un experiment in direct in timpul unei prezentari pe 20 de indivizi din sala, care au fost conectati la energia pamantului printr-un cablu electric care la un capat era infipt in pamant inafara salii de prezentare. Dupa 80 de minute, participantilor li s-a recoltat sange si li s-au facut analize care au fost apoi proiectate in direct si explicate pe loc. Rezultatele au fost pe masura. Puteti urmari acest experiment aici :

Impamantarea, o strategie impotriva imbatranirii

Una din teoriile dominante privind imbatranirea este teoria radicalilor liberi, conform careia  imbatranirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi.  Cand aveti un traumatism sau o inflamatie cronica, prin respiratie si din alimentele pe care le mancam, printre alte lucruri suntem expusi la radicalii liberi.
In timp ce nu poti sa elimini complet toti radicalii liberi, iti doresti  sa menti un echilibru sanatos de electroni antioxidanti in organismul tau pentru a fi sigur ca distrugerile datorate radicalilor liberi nu va scapa de sub control. Conectarea la pamant poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.

Exista trei tipuri de sub-modele ale procesului de imbatranire cauzate de radicalii liberi :
1. Deteriorarea/mutatia ADN-ului din cauza radicalilor liberi
2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile in fiecare celula din corpul nostru efectueza metabolismul oxidativ si un produs secundar sunt  radicalii liberi. In cele din urma mitocondriile se uzeaza sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi
3. Teoria incrucisarii de proteine, ceea ce explica riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducand eficienta enzimelor.
“Am impresia , din studiul meu de biofizica si biologie celulara, ca organismul este proiectat cu o tesatura semi-conductoare care conecteaza totul in organism, inclusiv in interiorul fiecarei celule,” spune Dr. Oschman.
“Ma refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intra in partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde in corp.
In orice loc unde se formeaza radicali liberi, exista electroni in apropiere, care ii pot neutraliza si astfel se pot  preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor, si mutatia sau deteriorarea genetica.
Astfel, intreaga structura este in esenta un sistem de aparare antioxidant, care este in fiecare parte a corpului nostru.
Asa ca, daca ati merge descult, veti inmagazina electroni pe corpul ii va stoca, iar acestia vor fi disponibili in orice moment in cazul in care ati putea avea un traumatism, sau in orice punct in cazul in care un radical liber s-ar putea forma ..

Cum impamantarea ne afecteaza sangele

O alta descoperire foarte importanta, si una dintre cele mai recente, este faptul ca impamantarea subtiaza sangele , facandu-l mai putin vascos. Aceasta descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numarul unu cauzator de moarte in lume.
Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vascozitatea crescuta a sangelui.
Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman in modul de evaluare a vascozitatii sangelui folosind o metoda numita potentialul zeta. Acesta masoara potentialul celulelelor rosii din sange, prin determinarea vitezei cu care acestea migreaza intr-un camp electric.
Se pare ca atunci cand se produce impamantarea, potentialul zeta creste repede, ceea ce inseamna ca celulele rosii din sange au o incarcatura mai mare pe suprafata lor, care le indeparteaza una de alta. Aceasta actiune face ca sangele sa se subtieze si sa curga mai usor. De asemenea, tensiunea arteriala scade semnificativ..
O alta implicatie evidenta a acestui fapt este ca prin indepartarea reciproca, celulele rosii din sange sunt mai putin inclinate sa ramanem impreuna si sa formeze un cheag. Cheagurile de sange nu trebuie sa fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonare care v-ar ucide instantaneu, astfel incat acesta este un beneficiu semnificativ.
In plus, in cazul in care potentialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de impamantare, nu se va reduce doar riscul de boli de inima, dar, de asemenea, riscul de dementa multi-infarct, in cazul in care incepe sa se piarda tesutului cerebral din cauza micro-coagularilor din creier.

Cele mai bune suprafete pentru impamantare

In mod evident, cel mai simplu mod este sa se mearga descult. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oras, care sunt inconjurati de asfalt si beton? Poti sa te conectezi prin acestea? Si care dintre suprafete naturale sunt cele mai eficiente?
Exista intr-adevar, diferente semnificative intre diverse suprafete.
Locul ideal pentru mersul pe jos in picioarele goale este pe plaja, in apropierea sau in apa, pentru ca apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, contine in cea mai mare parte a sa apa, astfel incat se creeaza o conexiune buna.
Iarba, mai ales daca este acoperita cu roua, pe care te-ai putea plimba daca te trezesti dimineata devreme, este o alta suprafata extrem de potrivita. Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atata timp cat aceasta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor sa treaca prin el foarte bine.
Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, si izolatorile tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor sa treaca si sa va ajute in procesul de impamantare.

Modalitati usoare de a incorpora impamantarea in viata de zi cu zi

Mersul descult in aer liber este una dintre modalitatile cele mai minunate, ieftine si puternice de a ne conecta la pamant si care poate contribui, de asemenea, si accelera refacerea tesuturilor si inlaturarea durerilor musculare in urma exercitiilor extenuante. Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este in legatura cu pamantul, de la un cablu electric, o teava sau chiar un copac, poate fi o metoda buna de a ne incarca cu electronii negativi.
O alta solutie pe care majoritatea dintre noi o folosim fara sa ne dam seama este dusul. In timp ce facem dus, suntem in contact cu energia pamantului prin apa care curge prin tevile ingropate in pamant, aceasta fiind si una din explicatiile pentru care ne simtim asa de bine la dus si chiar este locul unde avem inspiratie si ne vin tot felul de idei.

Reconectarea la pamant

De-a lungul istoriei umanitatii, civilizatii intregi au onorat pamantul si conexiunea cu acesta. Stilul de viata modern a facut in asa fel incat omul a ajuns sa fie un strain pentru pamantul care ii da viata si il hraneste. Copiii secolul nostru nu se mai joaca in pamant sau in iarba, sunt izolati in apartamente si case de beton.

David Wolfe spune ca atunci cand suntem conectati la pamant suntem practic in contact cu orice fiinta vie conectata la pamant in momentul acela fie ca sunt plante , animale sau alti oameni de la capatul opus al lumii.

Atunci misiunea noastra devine una de a inspira si de a promova reconectarea la energia pamantului ca un mod simplu si natural pentru a face o lume mai sanatoasa si mai buna.

Stai in echilibru, stai conectat, foloseste-te de cea mai puternica forma de antioxidanti anti-inflamatorii din natura. Vindecarea nu trebuie sa provina dintr-o injectie sau un medicament, ea vine direct din pamant, tot ce trebuie sa faci este sa iti dai incaltarile jos!

Sursa

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.