Taina vindecării – metaforă terapeutică

 A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…
Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.
La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană; 

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă; 

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit; 

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi; 

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el; 

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie; 

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă; 

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez; 

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea; 

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă; 

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

  (Bruno Ferrero)

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Fotografiile din Cottingley - Fotografii cu Zâne

Această carte despre care vorbeşte corespondenta lui Cayce a făcut mare vîlvă cînd a apărut în Anglia. A stîrnit polemici enorme: incredibilele fotografii cu zâne care apăreau acolo erau trucate? Acele siluete transparente, care apăreau peste frunzele copacilor, erau "adevărate" sau numai rezultatul unui trucaj iscusit? Sir Arthur Conan Doyle, cea mai înaltă autoritate engleză din epocă în materie de parapsihologie, a cercetat la faţa locului. Şi ajunsese la concluzia că totul era adevărat. Publicase deci aceste fotografii însoţite de comentariile sale şi rezultatul anchetei întreprinse. Aceasta este cartea - extraordinară! - despre care vorbeşte corespondenta lui Cayce.

Am citit-o eu însămi cu o uimire imensă. Imediat am avut "şocul", convingerea interioară că aceste fotografii erau autentice. Şi încă nu citisem, la Fundaţia Cayce, decît o ediţie foarte recentă, foarte "cenzurată". Cînd prietenul meu Hugo de Bonardi mi-a împrumutat prima ediţie, care conţinea mărturii directe, chiar mult mai fantastice, mie mi-a fost limpede: era ADEVĂRAT. Cele două fetiţe, care pretindeau că văzuseră zînele şi s-au jucat cu ele, nu minţeau! (Se poate vedea pe fotografiile alb-negru că aceste fetiţe aveau o aură foarte frumoasă... nicidecum aura minciunii).

Ele se numeau Elsie şi Frances, erau verişoare şi locuiau în Cottingley, în satul Yorkshire, în nordul Angliei. De ani de zile povesteau părinţilor că se jucau cu zînele într-o vîlcea din spatele casei. Pînă aici, nimic anormal pentru nişte fetiţele englezoaice: în Anglia, copiii sînt lăsaţi să creadă în zîne, considerîndu-se că este bine... Şi, urcînd spre Scoţia şi Ţara Galilor, găsim tot mai mulţi oameni mari care-şi mărturisesc, fără falsă ruşine, credinţa în zîne! Acolo, toată lumea cunoaşte pe cineva care a văzut una (cel puţin)!

Cînd aveam şase ani, locuiam la Cairo, în Egipt, unde părinţii mă înscriseseră la o şcoală englezească. Şi acolo, best-sellerul care a bătut toate recordurile lecturilor în clasele mici era o bandă desenată despre aventurile... unei zîne! Copiii coloniei engleze din Cairo trăiau în aşteptarea poştaşului care le aducea, în fiecare tună, banda desenată cu elfi... La fel de interesantă pentru ei ca şi Tintin, Asterixşi Snoopy laolaltă (lucru care nu poate fi imaginat în grădiniţele din Franţa!). în civilizaţia engleză, interesul pentru zîne nu dispare nicicum odată cu copilăria: între cititorii cărţii Domnul Inelelor (The Lord of the rings), se numără o majoritate de adulţi încrezători...

Într-o zi, domnul Wright, tatăl lui Elsie, una din "adolescentele" istoriei noastre, aduce acasă o cutie magică: un aparat de fotografiat! Elsie, încăpăţînată ca un măgăruş, îl cicăleşte în fiecare zi pe tăticul iubit: "Dă-ne aparatul să le fotografiem pe prietenele noastre, zînele!" Tăticul este sceptic, dar, băiat bun, sfîrşeşte prin a încredinţa preţiosul aparat celor două fete, împreună cu o placă (încă nu existau pelicule pe atunci). Fetele au plecat încîntate şi s-au întors seara, sărind ca nişte purici: zînele veniseră la întîlnire! Li s-a făcut o fotografie! Tăticul cel iubit, puţin sceptic, nu se grăbeşte; trec zece luni pînă la developarea plăcii. Apoi, într-o zi, se hotărăşte. Şi iată şocul: pe fotografie, apar siluetele zînelor dansînd în jurul lui Frances. Siderat, domnul Wright arată fotografia rudelor şi vecinilor. Unii cred că este trucată. Vorbeşte cu fotograful local care este categoric: "Această fotografie, domnule, este autentică: vă imaginaţi că nu dispunem la ora actuală de mijloacele tehnice pentru a face un asemenea trucaj!" Tăticul se întoarce acasă din ce în ce mai perplex - şi dă din nou aparatul fetelor, cu un teanc de plăci de această dată. Noi fotografii de zîne, reuşite... Şi în acest moment a intervenit Sir Arthur Conan Doyle. El află, de la o prietenă a verişoarei tăticului, de existenţa acestor fotografii. Face cercetări... Face expertiza fotografiilor în cele mai bune laboratoare din Londra - care, în unanimitate, îl înştiinţează că nu este nici urmă de trucaj. Atunci îşi publică ancheta şi este un succes imens în toată Anglia. În vremea aceea, Sir Arthur Conan Doyle era extrem de celebru ca scriitor şi, totodată, ca fondator al faimoasei Societăţi de studii spiritualiste. Dar nu este numai această celebritate, este şi "scoop"-ul (reportaj senzaţional publicat înaintea altor ziare, n.tr.): este primul reportaj despre zînele care au consimţit, în fine, să se lase intervievate... şi fotografiate, negru pe alb!

Extras din cartea "Edgar Cayce si Spiritele Naturii" 

Abd-ru-shin da expicatii detaliate despre Fiintele animistice sau Fiintele naturii in cartea "In Lumina Adevarului - Mesajul Graalului":

"Aceste grupuri despre care vă vorbesc astăzi aparţin şi ele micilor fiinţe animistice. Totuşi nu aveţi voie să uitaţi că cea mai mică dintre ele este extraordinar de importantă şi este mai de încredere în activitatea sa decât un spirit omenesc.

Îndeplinirea muncii ce le revine are loc cu o mare precizie, pe care voi nici nu v-o puteţi imagina, pentru că şi cea mai aparent măruntă dintre fiinţele animistice este una cu întregul şi de aceea prin ea acţionează, de asemenea, forţa întregului, în spatele căreia stă acea singură Voinţă, promovând, întărind, protejând şi conducând: Voinţa lui Dumnezeu!"

Citeste aici si despre persoane din zilele noastre care vad si converseaza cu fiintele naturii: O intalnire cu o alta lume.

 Copyright © 

Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Moarte si plecare

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i asa? Vreau sa spun, trupul meu este mort - pot sa-l vad sub mine - dar plutesc... ma uit în jos si pot sa-mi vad corpul întins pe patul spitalului. Toata lumea din jurul meu ma crede mort, dar nu sunt. Vreau sa strig, hei, nu sunt mort cu adevarat! Este incredibil... asistentele îmi pun un cearsaf peste fata... oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui sa fiu mort, dar traiesc înca! Este ciudat, pentru ca trupul meu este absolut mort în timp ce ma misc deasupra lui. Traiesc!.
ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoza profunda retraind experienta mortii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte si emotionate si sunt pline de groaza amestecata cu respect, pe masura ce vede si simte cum este sa fii un spirit proaspat separat de corpul fizic. Acest barbat este clientul meu si tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viata anterioara, în timp ce sta lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instructiunile în timpul inducerii starii de transa, acest subiect era în regresie de vârsta, întorcându-se la amintirile copilariei. Perceptiile sale subconstiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreuna la întoarcerea lui în pântecul mamei.
Apoi l-am pregatit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuala a scutului protector. Dupa ce am încheiat acest pas important al conditionarii mentale, mi-am miscat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului pâna în ultima lui viata pe Pamânt. Aceasta a fost o viata scurta, pentru ca murise subit din cauza unei epidemii de gripa în 1918.
Pe masura ce socul initial de a se vedea pe sine murind si sufletul iesindu-i din trup începe sa se estompeze, clientul meu se adapteaza mai usor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mica parte din zona constienta, critica a mintii sale înca mai functioneaza, îsi da seama ca recreeaza o experienta anterioara. Dureaza mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânar si neobisnuit cu ciclurile de nastere, moarte si re-nastere, asa cum sunt multi dintre ceilalti 9/159 clienti ai mei.
Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adapteaza si începe sa raspunda cu mai mare încredere întrebarilor mele. li ridic rapid nivelul de hipnoza din subconstient la starea de supraconstient. Acum el este gata sa-mi vorbeasca despre lumea spiritelor si îl întreb ce se-ntâmpla.
S: Ma înalt... Înca plutesc... ma uit înapoi la trupul meu... E ca si cum as urmari un film, numai ca eu joc în acesta! Doctorul le consoleaza pe sotia si fiica mea. Sotia mea plânge (subiectul se foieste în scaun cu disconfort). Încerc sa ajung în mintea ei... sa-i spun ca totul este bine cu mine. Este atât de coplesita de jale, încât nu pot sa trec de ea. Vreau sa stie ca suferinta mea a trecut... ca m-am eliberat de trup .. ca nu-mi mai trebuie... ca o s-o astept. Vreau sa stie lucrul asta... dar ea... nu ma asculta. Oh, acum ma îndepartez...
Si astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au strabatut si altii în atmosfera de siguranta a biroului meu. În mod tipic, pe masura ce amintirile din starea de supraconstienta se extind, subiectii sub hipnoza devin mult mai conectati la tunelul spiritual. Pe masura ce sedinta avanseaza, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai usor în cuvinte. Propozitii scurte si descriptive duc la explicatii detaliate a ceea ce înseamna sa intri în lumea spiritelor.
Dispunem de o documentatie vasta, inclusiv observatiile personalului medical, care descrie experientele în fata mortii si din afara trupului ale persoanelor ranite grav în accidente.
Aceste persoane fusesera considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale sa le scoata din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile sa-si paraseasca trupurile gazda si sa se întoarca în acestea, în special în situatii limita când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendati deasupra trupurilor lor, în special în spitale, si cum îi urmaresc pe medici încercând sa-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompeaza dupa ce se întorc la viata.
În primele etape de regresie sub hipnoza în vietile anterioare, descrierile subiectilor care trec mental prin aceste vieti nu contrazic relatarile persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în aceasta viata. Diferenta dintre aceste doua grupuri de persoane este ca subiectii sub hipnoza nu-si amintesc experientele mortii lor temporare. Persoanele aflate în transa profunda sunt capabile sa descrie cum este viata dupa moartea fizica permanenta.
Care sunt similaritatile amintirilor despre viata de apoi între persoanele care povestesc despre experientele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare si un subiect care-si aminteste sub hipnoza moartea într-o viata anterioara? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un
mod straniu, încercând sa atinga obiecte solide care se dematerializeaza în fata lor. Ambele tipuri de raportori spun ca se simt frustrati în încercarile lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le raspund. Ambii afirma ca se simt trasi din locul în care au murit si ca experimenteaza relaxare si curiozitate mai degraba decât frica.
Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate si de stralucire în jurul lor. Unii dintre subiectii mei vad un alb stralucitor, înconjurându-i complet în momentul mortii, în timp ce altii vad lumina stralucitoare mai departe, în continuarea unui spatiu mai întunecat prin care sunt trasi. La aceasta ultima varianta se fac adesea referiri - este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.
 
Fragment din Calatoria sufletelor de Michael Newton

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Renuntati la nevoia de a avea mai mult

 Mantra egolului este – mai mult. El nu este niciodata satisfacut. Nu conteaza cat de mult ati realizat sau ati castigat, egoul vostru insista ca nu este destul. Voi va veti gasi intr-o perpetua stare de lupta si de eliminare a posibilitatii de a ajunge vreodata. 

Totusi, in realitate voi deja ati ajuns si cum alegeti sa folositi acest moment prezent in viata voastra este alegerea voastra. In mod ironic, cand va opriti din nevoia de a avea mai mult, mai mult din ceea ce doriti, pare ca soseste in viata voastra. De cand va detasati de nevoia pentru acele lucruri, gasiti ca este mai usor sa le dati altora deoarece realizati cat de putin aveti nevoie pentru a fi satisfacuti si in pace.  

Sursa universala este multumita cu ea insasi, expandandu-se constant si creand noua viata, neincercand niciodata sa mentina creatiile pentru ea insasi, in mod egoist. Ea le creaza si le da drumul. 

Asa cum voi renuntati la nevoia egoului de a avea mai mult, voi va unificati cu Sursa. Voi creati, atrageti catre voi si dati drumul, fara a cere vreodata ca mai mult sa vina pe calea voastra. Ca un apreciator al tuturor lucrurilor care vi se arata, voi invatati lectii puternice. 

 St. Francisc de Assisi spunea : ” In daruire sta ceea ce primim”. 


Wayne Dyer


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Despre schimbarile de pe Planeta, dintr-o perspectiva luminoasa

Am mai vorbit acum ceva timp despre dezvaluirile uluitoare despre trecutul si viitorul umanitatii facute catre un psiholog de un copil de 7 ani, David, care s-a nascut si traieste pe teritoriul Romaniei. Aceste dezvaluiri au fost adunate in cartea "Inuaki, reptilianul din mine", editura Orfeu 2000. Astazi, cand gandul tuturor se indreapta spre suferinta japoneza, va prezentam parerea lui David despre schimbarile prin care trece Planeta. Sa ne luam cu totii speranta si lumina de care avem nevoie din acest mesaj!

D: Evolutia noastra este greoaie pentru ca noi vrem sa o facem greoaie. Daca am intelege ca drumul pe care il avem de parcurs duce catre lumina si ca este obligatoriu sa ajungem acolo, ar fi mult mai usor. Noi suntem cei care ne punem piedici. Noua ne place sa stam pe loc. Ne este frica de schimbare si nou. A: Poate ca ar fi bine sa ne ajute cineva, sa ne arate, sa ne explice...

D: Chiar si asa, tot am fi impartiti pe tabere. De aceea va trebui sa trecem cu totii prin anumite experiente. Terra a primit aceasta sarcina. Ea este cea care ne va ajuta. De altfel ea a intervenit deseori de-a lungul istoriei. Pamantul a cunoscut felurite vibratii, de la inferioare la superioare si de fiecare data s-a reglat.
A: in ce sens sa se regleze, doar era vibratia lui!

D: Nu, era vibratia noastra. Pamantul este viu, dar polaritatea lui o dau sentimentele, gandurile, vorbele, starile, trairile noastre care mereu, nu stiu de ce, au fost de polaritate negativa. intotdeauna a fost asa. Pamantul doar le preia, le inmagazineaza si le pastreaza atat cat poate duce. Daca nu intervine o enegie de polaritate inversa, care sa il descarce, atunci el se descarca singur, trimitand inapoi catre creatori energia.

A: Creatori?
D: Da. Adica catre noi, cei ce am generat-o.
A: Si daca am generat ceva negativ in alta viata?

D: Cand Pamantul se descarca primim inapoi tot ceea ce am generat in toate incarnarile noastre.

A: Nu este corect! Poate ca acum sunt un om bun!

D: Este corect! Daca tu intr-o incarnare ai fost rea, iar in alta buna, asta inseamna ca ai putut anula parte din vibratiile lasate, iar ceea ce vei primi este diminuat. Nu iti da nimeni in plus. Primesti doar ceea ce ai dat. Pamantul trebuie sa se curete din cand in cand.

A: Si se intampla des acest lucru? D: La cateva zeci de mii de ani are loc o asemenea purificare. Este important de stiut ca dupa astfel de purificari omenirea face un salt vibrational.

A: Ce reprezinta acest salt?

D: Planeta si tot ceea ce exista pe ea se indreapta catre Lumina. Aceasta ascensiune se realizeaza pe etape. Cu fiecare etapa structura materiei se schimba, ea devine din ce in ce mai eterica. Cu fiecare etapa vibratia inferioara capata din ce in ce mai putina putere, pana intr-un final cand va ajunge sa dispara definitiv. Aceste cicluri evolutive ne sunt date special spre a ne usura ascensiunea.

A: Dar de ce nu ne ridicam dintr-o data?

D: Pentru ca nu am putea duce. Structurile noastre fizice si energetice nu sunt pregatite, nu pot sustine aceasta schimbare. Daca s-ar intampla acest lucru rasa umana ar fi stearsa din manifestare. Noi evoluam odata cu Terra si Terra evolueaza prin noi si cu ajutorul nostru. Este o relatie clara, bine stabilita. Totusi daca noi am intelege unde trebuie sa ajungem si care este misiunea noastra, etapele ar fi mult mai scurte iar ascensiunile fara pierderi. Din pacate trairile noastre au o polaritate atat de negativa incat au impact la nivelul intregii creatii. S-a produs deja un dezechilibru ce ameninta insusi tiparul energetic si conceptual al intregului Univers. Asta este motivul pentru care nu se mai poate continua asa.

A: Sa inteleg ca suntem in punctul in care Terra va incepe curatirea?

D: Da. Ea va incepe sa se curete spre a urca o noua treapta.
A: Asta este explicatia cataclismelor ce s-au abatut de-a lungul istoriei asupra planetei?

D: Asta este explicatia evolutiilor pe care planeta le-a cunoscut! Cu fiecare ascensiune vibratia intregului sistem a fost ridicata.

A: Aceste evenimente sunt prestabilite?

D: Partial, adica la un anumit timp exista un eveniment fix. De la acesta pleaca o suta de milioane de cai, mai lungi sau mai scurte, mai grele sau mai usoare, care duc catre urmatorul eveniment fix. Noi alegem calea pe care vrem sa pasim.

A: Adica drumul depinde de liberul nostru arbitru?

D: Da.

A: Toate fiintele din univers au liber arbitru?

D: Unele au alte sisteme de valori.

A: Si noi de ce avem liber arbitru?

D: Pentru ca traim intr-o lume cu polaritati. A: Adica duala.
A: Adevarul este ca traim vremuri tulburi, pline de agresivitate. Cum crezi ca ar trebui sa reactionam? Ce sa facem?

D: Ar trebui sa fim calmi si linistiti, sa vedem intregul proces ca si cum ar fi un film, adica fara sa participam direct. Noi trebuie sa ne implicam doar in faptele cu polaritate pozitiva.

A: Si daca toti in jurul nostru par a fi innebunit?

D: Sa incercam sa le explicam. Asta daca vor sa auda. Daca nu, trebuie sa le respectam liberul arbitru si sa ii lasam sa mearga in drumul lor. Va veni un timp in care vom vedea cum raul ne izbeste la tot pasul, atunci va trebui sa intram in casele noastre si sa facem meditatii de polarizare benefica si de protectie. Sa nu uitam insa ca trebuie sa ne rugam pentru toate fiintele si pentru intreaga planeta. Cu cat vom fi mai multi, cu atat perioada va trece mai repede si mai usor. Nimic din exterior nu trebuie sa ne influenteze, ci din contra, noi sa fim cei care sa ii influentam pe ceilalti. Fiecare din noi trebuie sa fie un exemplu pozitiv, iar faptele noastre sa reflecte credinta noastra.

A: Va veni o vreme in care va fi haos?

D: Acum este haos, vremea ce va veni nu poate fi caracterizata prin cuvinte, cu toate acestea noi vom trai doar in energia pe care am generat-o. Atat si nimic mai mult. Ceea ce va veni este ceea ce am creat. A: Si dupa aceea?

D: Dupa aceea ochii ni se vor deschide, vom intelege si vom merge mai departe. Lumina si iubirea ne asteapta. Stradania noastra va fi rasplatita.

Articol preluat de pe aimee.ro


Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Fiecare este artizanul propriei fericiri

Aceste cuvinte semnifică înainte de toate că fiecare este dator să-şi clădească propria fericire, nimeni altcineva nu o poate face în locul său. Oricine aspiră să cunoască într-o bună zi adevărata fericire, trebuie să treacă mai întâi prin trăirea şi înţelegerea evenimentelor spirituale.

Însă cunoaşterea fericirii de origine spirituală nu este rezultatul nici a unei conduceri intelectuale, nici a autosugestiei.

Este într-adevăr greşit a se crede că forţa este în om şi acesta este astfel în măsură să se vindece  prin mijloace proprii şi să-şi făurească propria fericire. Fiecare este, desigur, un artizan al propriei sale fericiri, dar de unde îşi procură materialele necesare pentru aceasta?

Noţiunea de autosugestie este contrară noţiunii de Dumnezeu, unica Sursă de origine a forţei, din a cărei radiaţie s-a născut Creaţia, şi, de asemenea, omul. Odată creată, “creatura om” poate continua să existe numai datorită acestei forţe care vine de la Dumnezeu. Odată ce aceasta a fost recunoscută, nu mai pot exista alte întrebări despre autosugestie, care poate rezulta dintr-o forţă personală! Omul este, din contră, total dependent de forţa spirituală care provine din Dumnezeu şi care curge prin Creaţie. El trebuie să i se supună, ceea ce se manifestă printr-o voinţă fermă spre bine; în caz contrar, aceasta se întoarce împotriva lui şi-i poate aduce grave prejudicii.

Ori, forţa spirituală este materialul de care omul are nevoie pentru a fi artizanul propriei sale fericiri!

În orice moment, el poate stabili conştient legătura cu aceasta. Cheia pentru aceasta o reprezintă aspiraţia arzândă de a se lăsa complet pătruns de această forţă, de a i se abandona, a-i deschide inima larg, fără vreo rezervă, fără vreo dorinţă personală în aceasta. Aceasta îl va pătrunde în cel mai simplu mod, fără a fi necesar vreun efort suplimentar. Când va recunoaşte că doar legătura cu forţa reprezintă pentru el cea mai mare fericire – şi oriunde s-ar afla în imensa Creaţiei – nu va dori pentru nimic altceva în lume să se lipsească de la a primi în mod conştient această forţă.

Fiecare a simţit, desigur, această forţă când inima sa a fost zguduită de o emoţie intensă cauzată de o durere adâncă sau de o mare bucurie. În aceste circumstanţe, sufletul simte intuitiv timp de câteva secunde apropierea unei forţe care străbate totul, însă de care nu este nicicum conştient în viaţa de toate zilele.

Ştim acum că contactul cu forţa spirituală ne aduce un autentic sentiment de fericire de fiecare dată când dorul de a primi prinde viaţă în noi în toată puritatea.

Însă o trăire de această natură contribuie de asemenea la “fericirea pământească” încât să ne putem bucura de viaţa pe Pământ în activitate bucuroasă.

Herbert Vollmann

Din “O privire asupra celeilalte lumi”

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Cum postim sanatos

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Sa nu uitam

“When we do face the difficult times, we need to remember that circumstances don’t make a person, they reveal a person. ”

"Cand avem parte de vremuri grele, trebuie sa ne amintim ca nu circumstantele sunte cele ce contruiesc o persoana, ci ele releva o persoana."

Emma Jameson

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.

Mandria spirituala – Paul Ferrini

“A crede ca esti mai departe pe carare decat oricine altcineva este mandrie spirituala. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, nu ti-ar fi de nici un folos sa-l stii sau sa-l pretinzi. Ceea ce iti este de folos este compasiunea fata de sine, compasiunea fata de altii. Ceea ce iti este de folos e sa stii ca fiecarei persoane i se ofera lectia care este perfecta pentru ea, iar daca o invata, nu poate nimeni spune cat de departe a ajuns.
Sa nu crezi ca ai capacitatea de a masura in mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tau. Nu o ai! N-ai cum sa stii. O persoana, care pare a fi ramas mult in urma, poate trece in fata ta intr-o secunda. Iar una care pare a fi mult avansata, poate fi serios incetinita. Intreaga idee referitoare la in fata si in urma nu are nici un sens, intrucat n-ai de unde sa stii care este linia de pornire sau linia de final.

Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa inceapa de unde ai inceput tu. Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa incheie unde inchei tu. Unii parcurg o calatorie scurta, intesata cu provocari care le frang inima. Altii au o calatorie lunga, alcatuita din multe lectii neinteresante. Poti sa te uiti la ceilalti si sa crezi ca intelegi – dar asta nu inseamna decat ca te amagesti. Habar nu ai despre ce este vorba in viata celuilalt. De fapt, nici macar nu este treaba ta sa stii.

Se intampla destule lucruri in viata ta ca sa fii tot timpul ocupat. A intelege care-ti sunt lectiile si a incepe sa ti le insusesti este o activitate care dureaza o viata intreaga.
Sa fii sigur ca nu vei putea sa te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveala. Este inevitabil. Toata lumea vine aici si crede ca poate sa dispara. Unii oameni se pricep foarte bine sa o faca. Ei dispar timp de cincizeci sau saizeci de ani. Cand se intorc, sunt siguri ca nimeni nu-i va recunoaste. Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta deoarece aici e un loc unde toti sunt gasiti. Mai devreme sau mai tarziu, tuturor li se da desteptarea. Aceasta este natura calatoriei fizice. Pana la urma, chiar ai sa te obisnuiesti cu ea.

Probabil ca treaba asta ti se pare ciudata. La urma urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pamant fie ca se deghizeaza intr-un mod inteligent, fie pretind ca nu sunt “acasa”, atunci cand suna soneria. Negarea se infiltreaza absolut peste tot. Dar nu conteaza. Nu acesti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele mastii este persoana care ia toate deciziile. Cel din spatele mastii il cheama pe strain la usa ca sa sune desteptarea.
Voi credeti ca autoritatea se afla in afara voastra si ca totul vi se “intampla”. Autoritatea este inauntru si faceti ca totul sa se intample, pentru ca sa va treziti.

Intreaga planeta are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atatia oameni care par a fi adormiti. Cum s-ar putea ei trezi, daca nu ar dormi sau, cel putin, nu s-ar preface ca sunt adormiti?
Nu aceasta e planeta pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa va ascundeti. Nu acesta este locul pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa ramaneti adormiti. Daca scopul vostru este sa nu fiti constienti, atunci va aflati intr-un loc periculos! Toti oamenii care acum umbla in somn, intr-o zi isi vor da seama ca au plecat din pat si din casa si umbla pe strada. O vor face intr-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul.

Despre asta este vorba in aceasta calatorie interactiva: incalcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiti-le cum vreti. Totul pare a fi intentionat, dar in realitate nu este. Nimeni nu stie in mod constient ca urmeaza sa se izbeasca de altcineva. Asa se intampla. Apoi, daca este destept, se trezeste si spune: „imi pare rau, nu te-am vazut”. Iar semenul ii raspunde: „nu face nimic. Nici eu nu te-am vazut.”

Ce altceva mai e de spus? Daca totul e luat ca un afront personal si individul raspunde: „Ba m-ai vazut, mizerabile!” ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi ca el a fost atacat. Ar dovedi doar ca se simte atacat. Si despre asta este vorba cu adevarat aici: un grup de oameni care se simt atacati. Nu e o imagine exacta a ceea ce se intampla, dar este una acceptata de catre toata lumea. Asta deoarece toti interpreteaza comportamentul, toti presupun ca totul se face cu o anumita intentie. Fiecare crede ca stie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineinteles ca nu-l stie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.

Daca ai intra in legatura cu intentia fiecarei persoane de a te trezi si de a te ajuta sa te trezesti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: „Iarta-ma, frate al meu, nu te-am vazut. Multumesc ca ai sunat desteptarea. Acum voi fi mult mai atent’”.

Nu izbitura e cea care raneste, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul ca il condamni pe cel care te-a izbit. Faptul ca te condamni pe tine insuti, pentru ca ai fost izbit. De indata ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi in toate astea. Proiectam responsabilitatea asupra altcuiva. Credem ca nu faceam nimic altceva decat sa ne vedem de treaba si, deodata, vine o persoana rautacioasa care ne ataca. Nu asta s-a intamplat. Aceasta e enorma autoinselare, uriasa minciuna pe care incercati sa o treceti asupra altora. Va straduiti sa vorbiti unul cu altul de pe pozitii de victime si va minunati de ce fiecare este pedepsit in permanenta.
Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat cinste si simt al responsabilitatii personale. Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat iertare de sine si compasiune pentru ceilalti.

Daca vreti sa va intalniti, daca vreti sa va treziti, trebuie sa incetati de a mai interpreta ce se intampla si sa lasati lucrurile asa cum sunt. Puteti fi uluiti de izbitura. Ii puteti spune celeilalte persoane ca sunteti surprinsi. Dar sa nu credeti ca intelegeti de ce s-a intamplat totul.

Comunicati in mod cinstit si simplu: „Atunci cand m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simtit?” A spune adevarul prin preluarea responsabilitatii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac sau vinovatie. Este doar un mod simplu de a impartasi experienta. Ea invita la dialog, nu la separare.

O data ce se presupune ca exista vinovatie, atacul este inevitabil. Nu poti ataca o persoana nevinovata. Pentru a ataca, trebuie sa crezi ca atacul este justificat, ca persoana il merita. In acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ti-ai impartit mintea in doua si te-ai pregatit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mandriei spirituale – totul deoarece crezi ca stii care sunt motivele celuilalt.

Renunta, prieten al meu! Nu stii ce este in inima semenului tau. Nu vei stii niciodata. Cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-l intrebi deschis; in felul acesta ajungi cat mai aproape posibil de a sti ce gandeste si ce simte. Daca nu-l intrebi niciodata pe semenul tau ce experienta traieste, cum crezi ca vei ajunge sa-l cunosti? Tot ceea ce vei cunoaste vor fi propriile tale proiectii, propriile tale judecati si interpretari. Acestea spun multe despre tine si foarte putine despre el. 
Si, daca nu poti sa presupui ca el nu este vinovat, cum vei fi vreodata in stare sa-ti vezi propria nevinovatie? Daca tu crezi ca-l cunosti, cat de bine crezi ca te cunosti pe tine?

Dupa cum vezi, nu exista cale de iesire. Fiecare judecata pe care o emiti asupra altcuiva se intoarce la tine.

Cel mai bun lucru este sa renunti la judecati. Cel mai bun lucru este sa-ti dai seama ca nu stii nimic despre intentiile sau motivele celorlalti oameni.
Cel mai bun lucru este sa intelegi ca, adesea, esti complet rupt de propriile tale intentii.
Mandria spirituala nu face altceva decat sa-ti prelungeasca necunoasterea.
O persoana aroganta nu evolueaza. Ea nu devine transparenta fata de ea insasi sau de ceilalti. Ea se ascunde. Ea ataca pe fata – iar atunci cand i se raspunde, pare ca doarme. Ea se joaca de-a v-ati ascunselea cu ea insasi si cu universul.

Am sa-ti dau un joc mai bun. El se numeste: „Ma izbesc de tine, daca si tu te izbesti de mine”. Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este facut de rusine. Nici macar nu trebuie sa tii scorul. Continua sa te izbesti, pana cand te trezesti si privesti in ochii celuilalt – fara condamnare si fara judecata!”

Primit prin email

Copyright © 
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.